Noutăți și comunicate

Depeche Mode sold-out pe Arena Nationala din Bucuresti

27 iulie 2023
Depeche Mode sold-out pe Arena Nationala din Bucuresti
Bucuresti, 26 iulie – Depeche Mode a sustinut miercuri seara, pe Arena Nationala din Bucuresti, concertul din cadrul turneului mondial Memento Mori, un eveniment sold-out, cu 45 de mii de fani prezenti.

Dupa 6 ani de la ultimul lor concert in Romania, care a avut loc pe BT Arena Cluj, Depeche Mode si-a intampinat din nou fanii intr-un spectacol de neuitat, de data aceasta la Bucuresti, pe Arena Nationala. Turneul Memento Mori marcheaza cea de-a 19-a serie de concerte a trupei britanice, care continua sa cucereasca inimile publicului din Romania cu muzica lor inconfundabila.

Entuziasmul fanilor veniti din toate colturile tarii, dar si din strainatate, a fost coplesitor. Multi dintre ei s-au adunat nerabdatori in fata portilor Arenei Nationale inca de la ora 12, purtand tricouri cu trupa lor preferata si fredonand cele mai cunoscute piese Depeche Mode.

Seara a debutat cu un concert al trupei Hælos din Londra, care a incantat publicul cu prestatia lor, incepand cu ora 19:45. Momentul mult asteptat a sosit in jurul orei 20:50, cand membrii trupei Depeche Mode au urcat pe scena sub aplauzele si strigatele de bucurie ale fanilor.

Piesa "My Cosmos is Mine ", prima de pe cel de-al 15-lea album de studio, Memento Mori, a deschis cel de-al patrulea concert Depeche Mode din Romania, urmat de cel mai recent single lansat, Wagging Tongue, de pe acelasi album.

In ciuda ploii torentiale, fanii au ramas nemiscati pentru concertul care a durat 2 ore si un sfert. Seara a fost dominata de energia fara limite si miscarile de dans caracteristice lui Dave Gahan, care a captivat publicul inca o data intr-un concert de neuitat.

Cel mai emotionant moment al serii a fost cand Depeche Mode a inceput sa cante World in My Eyes, dedicata in totalitate regretatului Andy Fletcher, iar imaginile alb-negru au fost proiectate pe ecranele scenei, iar intreaga Arena a fost coplesita de emotie.

De-a lungul piesei Enjoy the Silence toate luminile telefoanelor de pe Arena au ramas aprinse, iar Dave a lasat publicul sa fredoneze versurile impreuna cu ei. 45.000 de oameni au cantat in cor: "Words are very unnecessary. They can only do harm ".

Pe masura ce concertul se apropia de final, iar ecourile piesei Just Can't Get Enough rasunau pe Arena Nationala, publicul nu inceta sa se bucure si sa aplaude.

Trupa Depeche Mode a incheiat seara cu Personal Jesus, una dintre cele mai cunoscute piese ale lor, care a marcat adolescenta si tineretea multora dintre cei prezenti pe Arena Nationala.

Fanii prezenti aseara pe Arena Nationala au fost martorii unui spectacol de neuitat si a unei calatorii muzicale emotionante alaturi de trupa lor preferata, Depeche Mode.

Evenimentul a fost organizat de Emagic si Live Nation.



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top