Noutăți și comunicate

Concert Tides from Nebula și In2Elements în Club Faber din Timisoara

2 octombrie 2022
Concert Tides from Nebula și In2Elements în Club Faber din Timisoara
Trupa Tides from Nebula (Polonia) va susține un concert în club Faber din Timișoara, duminică, pe 2 octombrie 2022. În deschidere vor cânta In2Elements (Polonia). Accesul la eveniment se face de la ora 18:00.


Despre Tides from Nebula

Tides from Nebula a luat naștere la începutul anului 2008 la Varșovia. Încă de la început, formația a fost formată din Maciej Karbowski, Tomasz Stołowski, Adam Waleszyński și Przemek Węgłowski și a rămas astfel până la sfârșitul anului 2018, când Adam a părăsit trupa. De atunci au devenit oficial un trio. Deoarece este departe de a fi o formație locală, artiștii de la TFN au făcut turnee în toată Europa și Asia, iar fanii s-au înmulțit treptat, cu fiecare album lansat. În zilele noastre, nu este o exagerare să spunem că este una dintre cele mai respectate și cunoscute trupe de rock instrumental din Europa.

Muzica lor ar putea fi descrisă drept rock, dacă nu ar fi faptul că nu au avut niciodată nevoie de un vocalist. Tides from Nebula indică muzica ambientală ca sursă de inspirație, cu toate acestea, dinamicitatea și intensitatea sunt cele mai importante în compozițiile lor. De aceea, unele dintre influențele stilistice te duc cu gândul la Oceansize, Deftones, Radiohead, M83, Niels Frahm.

Discografie: „Aura” – 2009, „Earthshine” – 2011, „Eternal Movement” – 2013, „Safehaven” – 2016, „From Voodoo to Zen” – 2019. Ultimul album este primul înregistrat în formula de trio, dar și cel mai reușit dintre toate, după cum declară chiar artiștii.

Se pare că fiind o trupă de trei membri ne-a făcut să muncim mai mult și ne-a provocat să scriem muzică mai bună. Sunt destul de sigur că acesta este unul dintre motivele pentru care albumul a ajuns să sune atât de bogat și epic.
Maciej Karbowski
https://www.youtube.com/watch?v=Gy8GZ3qbkSI

Despre In2Elements

In2Elements este o trupă de rock instrumental din Polonia.
Formația are 4 albume lansate: ”The world to come” - 2018, ”Cold” - 2019, ”Cycles” – 2020 și cel mai recent album lansat luna aceasta ”It's Always Darkest Before the Dawn”.

https://www.youtube.com/watch?v=DhdQCOH9fmg


Informații despre eveniment

Accesul la concert costă 60 de lei, iar biletele se pot achiziționa de pe Iabilet, sau în seara concertului de la intrare. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentul de pe Facebook.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top