Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
Concert Fara Zahar – In umbra lui Mos Gerila - la Quantic
17 decembrie 2026
A fost odată ca niciodată… Că, de n-ar fi fost, despre ce-ar mai cânta Fără Zahăr pe 17 decembrie 2026, la Quantic ?
Nu putem da timpul înapoi și, cu atât mai puțin, înainte. Am fost copii când s-a putut. Unii am prins Crăciunul comunist, alții, mai norocoși, s-au bucurat direct de cel nou, sclipicios și capitalist.
Pe vremea lui Moș Gerilă, ananasul creștea în conservă, iar banana verde, învelită în ziar, se cocea în șifonier. Cât așteptam să se coacă, mai desfăceam o fondantă și îi netezeam staniolul cu unghia.
Portocala o mâncam felie cu felie, iar cojile le puneam pe calorifer. Dacă se dădea și căldură, mirosea a Crăciun în toată casa.
Despre toate astea se mai povestește și azi, iar pe 17 decembrie, se și cântă.
Biletele se pot achiziționa online. Fără Zahăr vin pe scena noastră cu câteva reclamații mai vechi. Bobi și Bobo au ținut minte ce-au cerut și ce-au primit. În umbra lui Moș Gerilă este o reparație morală pentru copiii care cândva nu au primit fiindcă nu era de unde. Între timp, am crescut, am aflat și cum crește ananasul, dar unele dorințe au rămas pe listă. Moșule, acum merge și-o bere… și-un concert Fără Zahăr.
Dă-ne un LIKE dacă ți-a plăcut articolul. Apreciază articolul.