Noutăți și comunicate

Concert FAMELESS la Hard Rock Cafe

1 octombrie 2015
Concert FAMELESS la Hard Rock Cafe
Joi, 1 octombrie 2015, BestMusic Live Concerts te invită de la ora 21:30 la Hard Rock Cafe la un nou concert al trupei FAMELESS! Tiberiu Albu, noua “Voce a României”, alaturi de trupa sa, te așteaptă cu un playlist special, în care vei asculta atât compoziții proprii, cât și piesele cu care a cucerit juriul și publicul în celebrul show de talente - „Dream on” de la Aerosmith, „Stairway to Heaven” de la Led Zeppelin ori „Shook me all night long” de la AC/DC.



FAMELESS este numele trupei rock create în jurul lui Tiberiu Albu, câstigătorul sezonului 4 de la Vocea Romaniei. Alături de Tibi, din formație mai fac parte Monyo Csaba (chitara), Andrei Ilie (tobe), Serban Georgescu (bass). Deși activează împreună de mai puțin de un an, cei 5 muzicieni au deja un repertoriu consistent de piese proprii și au deja la activ un prim concert derulat cu casa închisă la Hard Rock Cafe.

Biletele pentru showul FAMELESS se găsesc în format electronic pe http://www.iabilet.ro, în rețeaua fizică iabilet.ro (http://www.iabilet.ro/retea - Magazinul Muzica, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și VGeneration, IQ BOX, rețeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara), dar și la Hard Rock Cafe.

În presale biletele au următoarele prețuri:
- 60 de lei, cu loc VIP în fața scenei (număr limitat la 80 de bilete)
- 40 de lei, cu loc la masă, în sală, zona de fumători sau nefumători

Sunt disponibile și bilete fără loc, în picioare, la prețul de 40 de lei. În ziua concertului, biletele vor costa 50 de lei - acces general, cu loc la masă (fumători sau nefumători), în limita locurilor disponibile.



Hard Rock Cafe București se află în parcul Herăstrău - Åžoseaua Kiseleff, nr. 32. Locația dispune și de câteva sute de locuri de parcare.

Un eveniment BestMusic Live Concerts recomandat de Rock FM.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top