Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
Joi, pe 26 septembrie 2019, sunteți invitați în Grădina de Vară #Quantic la concertul Cargo. Accesul la evemeniment se face de la ora 19:00.
Detalii despre Cargo
Formația Cargo ia ființă la Timișoara, în anul 1985. De-a lungul anilor, în cadrul formației au avut loc mai multe schimbări de componență, formula actuală fiind Adi Bărar (chitară), Adrian "Baciu" Igrișan (voce/chitară), Tavi Pilan (tobe), Ionuț Cârjă (clape) și Alin Achim (bass).
În anul 1990, prin intermediul unor fani ai formației, un grup de reporteri francezi ascultă câteva cântece înregistrate pe o casetă audio, rămânând plăcut impresionați. Aceștia iau legătura cu o casă de discuri din Paris și cu câteva posturi de radio, demers ce naște un turneu al formației în Franța, ocazie cu care aceștia înregistrează și primul single pe vinil - "Ana". Perioada de cristalizare a genului muzical, cu elemente balcanice combinate cu rockul occidental, încep să definescă expresia muzicală/stilul Cargo.
Datorită bogatei activități concertistice și de studio, formația se maturizează, își găsește drumul și genul muzical pe care nu îl mai schimbă, muzica compusă devenind tot mai profundă, cu teme și texte diverse, trecând de la socio-politic la iubire, istorie, mistic, religie, supranatural. Toate acestea, alături de emblema "dracon" (stindardul armatei dacilor) fac ca astăzi, formația Cargo să fie unică și ușor de identificat.
Melodii precum "Aproape de voi", "Doi pași", "Nu pot trăi fără tine", "Mama" etc. sunt cântece de referință ale trupei, iar melodia "Dacă ploaia s-ar opri" de pe albumul "Spiritus Sanctus", este considerată una dintre cele mai frumoase balade rock românești, fiind cea mai difuzată melodie de după Revoluția din 1989 și numărul 1 pentru 41 de săptămâni la Europa FM.