Noutăți și comunicate

Concert Alexandra Usurelu - #PUR la Teatrului National din Bucuresti

18 ianuarie 2016
Concert Alexandra Usurelu - #PUR la Teatrului National din Bucuresti
Luni, 18 ianuarie 2016, Alexandra Ușurelu, una dintre cele mai iubite și mai bine vândute artiste independente din România, va susține un concert cu orchestră simfonică la Teatrul Național din București. Invitații speciali vor fi Mircea Vintilă și Dan Byron.

În deschidere: Blue Noise, grupul vocal a cappella finalist la Eurovision, premianți ai mai multor concursuri muzicale, vocale sau de jazz.



(2) Concert_Alexandra_Usurelu_-_P_m7PyZVE3Bn.jpg

În premiera pentru lumea muzicală din România, artista va prezenta, împreună cu band-ul său și Muse Orchestra, un format de spectacol inedit, în care toți cei 3 pereți ai scenei vor fi acoperiți în totalitate de videoproiecții, creând, în felul acesta, iluzia unui adevărat “film 3D”.

Astfel, cei 19 muzicieni prezenți pe scenă vor fi integrați într-un decor virtual tridimensional, iar concertul va fi filmat si lansat ulterior în ediție limitată, în format BluRay, dar și pe DVD.



Biletele PREMIUM s-au epuizat deja!

Deși nu cântă o muzică difuzată de radiourile comerciale, Alexandra Ușurelu are o comunitate impresionantă de admiratori și fani. Biletele PREMIUM, cu acces la lounge-ul “#PUR”, adica locul pentru „meet and greet” unde publicul se va întâlni cu Alexandra imediat după încheierea concertului, s-au vândut deja.

Concertul simfonic “#PUR” este un spectacol - eveniment multimedia, care include atât cântecele cele mai cunoscute ale artistei, dar și câteva melodii complet noi, ce se vor regăsi pe viitorul ei album. Alexandra Ușurelu și-a obișnuit publicul din România cu producții de excepție, cu band live, videoproiecții și videomapping, iar “#PUR” promite sa fie cea mai rafinată prezentare a artistei de până acum, dar si cel mai spectaculos eveniment cu orchestră al începutului de an.

(3) Concert_Alexandra_Usurelu_-_P_SBVh1hcI.jpg



Biletele din categoriile I și II se pot achiziona în continuare din rețelele IaBilet, Eventim, Bilete.ro, MyTicket, Casa de bilete a TNB și de aici:


Evenimente recomandate

Top