Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
Concert acustic Celelalte Cuvinte - Trup și Suflet - la Club Quantic
27 iulie 2019
Sâmbătă, 27 iulie 2019, trupa-legendă a rock-ului românesc se întoarce pe scena din Club Quantic, unde, pentru prima oară, Celelalte Cuvinte prezintă concertul de rock acustic: "Trup și Suflet".
În mai mult de trei decenii, Călin Pop (chitară, voce principală), Marcel Breazu (chitară bas, voce), Leontin Iovan (tobe), Tiberiu Pop (claviaturi, voce) și Ovidiu Roșu (inginer de sunet), au adunat nenumărate ore de repetiții, înregistrări; întâlnirile cu publicul fiind întotdeauna evenimente speciale. De o însemnătate aparte atât pentru trupă cât și pentru public, concertele Celelalte Cuvinte sunt marcate de multă dăruire, multe provocări pentru spirit, dar și mângâieri pentru suflet.
Conceptul concertului acustic prezintă Celelalte Cuvinte într-o manieră diferită. Folosirea instrumentelor clasice, sunetul chitarelor acustice, al tobelor și al altor instrumente de percuție va fi întregit de cel al pianului și de vocea solistului Călin Pop.
Ineditul abordării se va face simțit nu doar în plan muzical. Cu note de sobrietate și eleganță, conceptul întregului spectacol va fi unul deosebit.
Trupa invită fanii și iubitorii muzicii rock la un concert unic: Celelalte Cuvinte - "Trup și Suflet" - un spectacol dedicat măreției muzicii.