Noutăți și comunicate

Betraying the Martyrs confirmati la Rockstadt Extreme Fest 2019

20 decembrie 2018
Betraying the Martyrs confirmati la Rockstadt Extreme Fest 2019

Trupa Betraying the Martyrs vine la Rockstadt Extreme Fest 2019, festival ce va avea loc între 1 - 4 august 2019, la poalele cetatii Rasnov.

Betraying the Martyrs, unul dintre cele mai bine cotate nume ale scenei internaționale de metal/ hardcore, va aduce pe scena de la poalele Cetății Râșnov un show de excepție. Grupul francez a luat ființă în 2008, la Paris și s-a făcut remarcat printr-un stil muzical definit ca o îmbinare de succes între mai multe subgenuri, precum: metal, deathcore, metalcore, post-hardcore sau progressive metal. În esență, trupa se definește ca aparținând stilului deathcore, rezultat al îmbinării dintre metalcore și death metal.

La doar un an de la înființare, au lansat primul lor EP (produs pe forțe proprii), intitulat "The Hurt, The Divine, The Light", un material foarte bine primit de public, lucru ce a făcut ca materialul să se vândă în Franța în peste 2.000 de copii. A urmat imediat un turneu european (2010), lucru destul de rar pentru o trupă abia înființată, în cadrul căruia au cântat alături de nume ca: Whitechapel, Dark Funeral, Darkness Dynamite, A Skylit Drive, Adept, Despised Icon, Dance Gavin Dance, While She Sleeps și Shadows Chasing Ghosts.

Primul lor album, numit "Breathe In Life", lansat în 2011, se concentrează pe teme complexe al umanității, precum: semnificația vieții, a credinței sau profunzimea presupusă de relațiile interpersonale. Debutul discografic a fost primit cu recenzii pozitive de critica de specialitate, revista franceză "Guitarist Mag magazine" definindu-l ca fiind unul dintre "Top 5 albume ale anului 2011" (fiind poziționat în top imediat după Megadeth), trupa fiind, de asemenea, nominalizată drept "Best Newcomer of the Year" în categoria "Hard Metal". Mai mult decât atât, Betraying the Martyrs au fost nominalizați printre "Cele 10 trupe de metal care trebuie ascultate în 2012", alături de nume ca Asking Alexandria și Five Finger Death Punch.

În 2014, francezii au lansat un nou material, "Where the World Ends", urmat în iunie (același an) de "Jigsaw" și în iulie de un cover după "Let It Go" (din "Frozen J). Tot în iulie, a apărut și cel de-al doilea album, intitulat "Phantom". Materialul discografic a fost urmat de un nou single, "Won't Back Down", ale cărui versuri iau atitudine împotriva atacurilor teroriste de la Paris și din întreaga lume, mesajul principal al melodiei fiind: "La un an după groaznicele atacuri de la Paris, trebuie să ne amintim cine suntem, care sunt lucrurile în care credem și pentru ce vrem să luptăm, fără a permite să ne pierdem identitatea".

Lansarea fiecărui album a fost urmată de câte un turneu internațional, alături de nume mari ale scenei internaționale precum: Suicide Silence, Unearth, Slipknot, Slayer, Veil of Maya, Carnifex sau Beneath The Massacre. Pe lângă turnee, Betraying the Martyrs au devenit la scurt timp după înființare o prezență obișnuită la unele dintre cele mai cunoscute festivaluri, precum: Greenfield Festival, Elveția (unde au urcat pe scenă alături de trupe ca Rammstein, Queens Of The Stone Age, The Prodigy sau Parkway Drive) sau Ghosfest (alături de The Devil Wears Prada, Chelsea Grin or Veil of Maya).


Pe scena de la poalele Cetății Râșnov, Betraying the Martyrs (Franța) vor cânta alături de Bloodbath (Suedia), Clawfinger (Suedia) Adept (Suedia), 1349 (Norvegia), Bölzer (Elveția), Mgła (Polonia), Candlemass (Suedia), Paradise Lost (Marea Britanie), Hypocrisy (Suedia), Asphyx (Finlanda), Schammasch (Elveția), Ektomorf (Ungaria) și de Korpiklaani (Finlanda). Noi nume consacrate în industria muzicală internațională vor fi anunțate în curând.


Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus în vânzare în rețeaua iaBilet și pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor la REF 2019 sunt:

  • Pre-sale 4: include 1.000 de abonamente cu prețul de 300 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 20 ianuarie 2019;
  • Pre-sale 5: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 330 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 17 martie 2019;
  • Pre-sale 6: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 360 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
  • După data de 16 iunie 2019 și în timpul festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2019 vor fi disponibile și bilete pe zi, care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în la acel moment.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov - terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019: http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2019_FacebookEvent

Betraying the Martyrs confirmati la Rockstadt Extreme Fest 2019 Noutăți, comunicate România


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.