Noutăți și comunicate

Andi Dumitrescu lansează primul single de pe albumul solo - Orbitor

3 iunie 2020
Andi Dumitrescu lansează primul single de pe albumul solo - Orbitor
Andi Dumitrescu este fondatorul și compozitorul trupei de folk - rock ambiental Bucium, cu care a înregistrat până acum patru albume - Voievozii, Live în Codrul Ascuns, Miorița și Zimbrul Alb. În paralel cu albumele conceptuale Bucium, Andi Dumitrescu a compus câteva zeci de cântece ce se pot încadra în folk, indie rock, singer/songwriter.

Am amânat mereu lansarea lor, iar aceste cântece au devenit cunoscute prietenilor mei, fac parte din viețile lor și cred că a sosit timpul să le eliberez, să le dau șansa la o viață proprie. Mi-am propus ca anul acesta să lansez încă patru videoclipuri, iar anul viitor să lansez un prim disc
spune Andi Dumitrescu.

Andi Dumitrescu feat. Doru Trascău- Orbitor
https://www.youtube.com/watch?v=YvPUzjnq2fg
Piesa Orbitor a fost scrisă cu gândul la prietenii pierdute, la oameni care au reprezentat enorm pe plan personal și care, din varii motive nu mai fac parte din viața mea. Am vrut să arăt că lucrurile bune dintr-o relație sunt mult mai importante decât faptul că acea relație s-a încheiat. Sunt însă perfect conștient că oamenii o pot interpreta ca pe o piesă despre o dragoste pierdută. Odată lansat, un cântec poate fi despre orice, are o viață proprie și de multe ori nici nu mai contează de unde i se trage seva
a declarat Andi Dumitrescu.

Scenariul și regia clipului îi apartin lui Sebastian Tudor, videoclipul fiind produs de Reloadfilm, cu o echipa de oameni vechi și respectați în industria filmului: director de imagine Dragoș Lumpan, costume Maria Andrei, operatori Adrian Iurchevici și Bogdan Zop. Cei doi patinatori sunt Roberta Răducu și Flavius Luca. Totul a pornit de la imaginea unor patinatori pe asfaltul de pe Calea Victoriei, apoi prin recrearea unui patinoar pe terasa unui bloc. Partea de VFX a fost executată de Ovidiu Cristian.

A fost un videoclip extrem de greu de realizat, pentru că în România nu mai există infrastructura de antrenament pentru practicanții de patinaj artistic, patinatorii descurcându-se extrem de greu pe patinoare private
declară Andi Dumitrescu.

Colaborarea cu Doru Trăscău pentru piesa "Orbitor" a venit natural, între cei doi existând o prietenie de douăzeci de ani. De altfel, cei doi nu sunt la prima colaborare muzicală, au mai colaborat la piesele The Mono Jacks - Drumul și 1000 de da. Pe partea de scenariu și regie au colaborat la videoclipurile pieselor 1000 de da și Infinit.

(2)andi-dumitrescu-lanseaza-primul-single-de-pe-albumul-solo-orbitor_611924.jpg

Pe Andi l-am cunoscut demult, la o sala de repetitii. As fi jurat atunci ca nu avem prea multe lucruri in comun iar o prietenie era probabil ultimul lucru care imi trecea prin minte. Au trecut anii si uite ca tot adaug amintiri in sertarul de experiente frumoase alaturi de Andi. El mi-a fost alaturi si m-a ajutat la textul piesei Drumul, mi-a fost inspiratie si ulterior regizor pentru 1000 de DA, tot el a fost in spatele camerelor pentru videoclipul piesei Infinit si este in general in spatele multor fapte bune. Andi este genul ala de om care zambeste mereu si care reuseste cumva sa se mentina solar. Cam asa este si piesa asta pe care Andi a ales sa o imparta cu mine. Am raspuns afirmativ invitatiei de a inregistra impreuna si ma bucur ca am facut-o.
declară Doru Trăscău de la The Mono Jacks.

Doru si Andi povestesc despre noul cantec intr-un mini-interviu:
https://www.youtube.com/watch?v=eClmRhEZkWA&t=867s Albumul solo poartă semnătura unor muzicieni apropiați - Cristi Răducanu la tobe, Mihai Balabaș - vioară/violă - amândoi colegi în trupa Bucium și Andrei Zamfir de la Days of Confusion la bas.
De mix și producție audio s-a ocupat Dan Georgescu (byron, Kumm), iar de master Svante Forsbäck, de la faimosul Chartmakers din Finlanda.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top