Noutăți și comunicate

18 trupe se lupta pentru a reprezenta Romania la festivalul Wacken Open Air din Germania

25 aprilie 2014
Vineri, 25 aprilie 2104 debutează faza semifinalelor concursului Wacken Metal Battle Romania 2014. În cele patru semifinale (București, Iași, Cluj și Timișoara) vor concura 18 formații urmând ca, în 3 iulie 2014 să se desfășoare, la Sibiu, Finala Națională. Pentru al șaselea an consecutiv România va fi reprezentată de o trupă autohtonă și va concura alături de alte 29 de formații din întreaga lume. 2014 este anul în care s-a depășit recordul trupelor înscrise în concurs. "A fost o surpriză plăcută pentru noi organizatorii să vedem că apar trupe noi, tinere și cu adevărat potențial internațional. Numărul mare de înscrieri, peste 70, ne-a determinat să modificăm puțin structura concursului astfel ca, din zonele în care s-au înscris foarte multe trupe - respectiv Transilvania și Å¢ara Românească -, să se califice pentru finală două trupe în loc de una" a precizat Laurențiu Străuț, promoter Wacken Metal Battle în România.

Formația din România declarată câștigătoare în finala națională va avea șansa de a urca pe scena unuia dintre cele mai mari festivaluri de metal din lume: Wacken Open Air, eveniment care se desfășoară anual la Wacken, în Germania, și se bucură de participarea a aproximativ 80.000 de spectatori din întreaga lume! Ediția din acest an a festivalului este una specială și datorită faptului că evenimentul aniversează 25 de ani de la prima ediție. Toate cele 75.000 de bilete s-au vândut încă de anul trecut, în mai puțin de 48 de ore. Până în momentul de față printre numele mari confirmate la festival se află Amon Amarth, Apocalyptica, Avantasia, Behemoth, Emperor, King Diamond, Kreator, Megadeth, Motorhead, Saxon, Sodom, W.A.S.P., etc.

În prezent, Concursul Wacken Metal Battle se desfășoară în 30 de țări diferite. Din 2004, de când se desfășoară anual, Wacken Metal Battle a devenit unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de talente pentru tinere trupe ale genului.

Trupele care au reprezentat țara noastră până acum în finala de la Wacken au fost: X-plod (2009), Altar (2010), Bucovina (2011), Gothic (2012) și God (2013).

Finala internațională va avea loc în perioada 30 iulie 2014 - 02 august 2014, în cadrul festivalului Wacken Open Air 2014.



Program concurs:

"¢ Semifinala Sud - Bucuresti, 25 aprilie 2014 - Private Hell Club
An Theos / Crimena / DinUmbra / Psychogod / Red Magnetic 2-18_trupe_se_lupta_pentru_a_rep_fXHNpYcLaD.jpg


"¢ Semifinala Est - Iași, 27 aprilie 2014 - Underground Club
Era Decay / Era Divina / Hathor / Subliminal Damage / Westfallia 1-18_trupe_se_lupta_pentru_a_rep_TInC3TJZRV.jpg

"¢ Semifinala Centru - Cluj-Napoca, 9 mai 2014 - Irish&Music Pub
Diamonds are Forever / Dirty Shirt / Evergreed / Scars of a Story / Vespera 3-18_trupe_se_lupta_pentru_a_rep_zV84Ndway.jpg

"¢ Semifinala Vest - Timișoara, 11 mai 2014 - Daos Club
Apocalips / Miazănoapte / The Untold Faith 4-18_trupe_se_lupta_pentru_a_rep_ILICuhrb2.jpg


Finala națională - Sibiu (Transylvania Rock Festival), 3 iulie 2013 - Oldies Pub

Finala internațională - Waken Open Air Festival, Germania, 30 iulie 2014 - 2 august 2014



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top