Cronici / Galerii foto / Interviuri

”Sfatul meu ar fi sa cititi orice carte, buna sau rea” - Interviu cu Claudio Alcara, chitaristul, liderul si compozitorul Frostmoon Eclipse si Stroszek

8 Martie 2021

Sfatul meu ar fi sa cititi orice carte, buna sau rea


1. Anul 1994 a fost anul in care au aparut albume foarte reusite, s-au nascut si destul de multe formatii. Inclusiv Frostmoon Eclipse, in Italia. Era o fervoare muzicala de mare angajament si asta la nivel planetar. De atunci pana in 2019, ai lucrat sistematic pentru Frostmoon Eclipse. Cum a inceput totul si cum a inceput, mai cu seama, cariera ta muzicala? Esti fondatorul si compozitorul de baza.

Totul a inceput cand mi-am rupt un picior jucand fotbal si in timp ce eram in pat, fara internet si fara smartphone, desigur, nu puteam face altceva decat sa cant la chitara. Am inceput sa gasesc cateva riff-uri care, in cele din urma, au devenit „melodii”. Apoi am incercat sa pun totul cap-la-cap pentru a inregistra un demo. Cam asa a inceput, totul, atunci.

2. Cu ce asteptari ai plecat in aceasta calatorie si cum vezi lucrurile, acum, dupa atata vreme?

Nu am avut niciodata multe asteptari, inca nu am si de la inceput am luat lucrurile pe masura ce au aparut. Nu sunt genul caruia ii place sa se uite inapoi, stii expresia: “Hindsight is always 20/20”. Nu sunt sigur ca mi-ar placea tot ceea ce as vedea.


3. Traversam o perioada complicata. Ce anume ai reusit sa faci de cand suntem in pandemie si cum consideri ca ar trebui sa abordezi situatia? Ai, din intamplare, un mesaj de suport pentru artisti?

Nu sunt atat de solidar. Consider ca dupa un an intreg (iata, se implineste anul), toata lumea ar fi trebuit sa-si gasească “drumul”, pentru a face fata acestei situatii. Singurul meu sfat ar putea fi „carti”. Cititi orice carte, buna sau rea. As putea recomanda Cormac McCarthy „Suttree” si Werner Herzog „Conquest Of the Inutile”.

4. Este destul de dificil sa ne pastram linistea si increderea, mai ales ca se prelungeste agonia. Tu cum ai perceput toata aceasta perioada si cum ai de gand sa iesi din ea?

Nu este nimic de salvat, daramite muzica mea. Cred ca muzica trebuie lasata in pace!

5. Ai mentionat intr-un interviu mai vechi despre puntea dintre Frostmoon Eclipse si proiectul tau “Stroszek”. Pentru cei care au ascultat, stiu ca este un proiect foarte reusit. Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, ce le-ai spune?

In 2005, Frostmoon Eclipse a înregistrat un album numit „Dead And Forever Gone”, care a fost complet acustic. Asadar, proiectul Stroszek a inceput mai mult sau mai putin de acolo, in timp ce Frostmoon Eclipse a devenit, din nou, o trupa de metal, pentru ca nu as fi putut sa o transform, dintr-o data, intr-o formatie acustica. Oricum, Frostmoon Eclipse a cantat din cand in cand acustic, in timp ce eu performam live ca “Stroszek”, complet singur, astfel incat, uneori, am simtit ca e nevoie doar sa-mi folosesc propriul nume.


6. Spune-mi, te rog, ce planuri muzicale ai? Pandemia se va sfarsi, la un moment dat. Noi colaborari, noi piese?

Nu cred ca perioada aceasta se va termina atat de curand si, oricum, lumea va fi complet schimbata. Mi-as dori sa fiu cel care greseste, insa nu cred ca mai avem vreo cale de a ne intoarcem la viata de dinainte de martie, 2020. Acestea fiind spuse, inca mai inregistrez, asa... naiv, riff-uri din cand in cand. Sa vedem daca voi fi suficient de “pe-acolo”, pentru a le inregistra pentru un proiect sau altul.

7. Ce face Claudio Alcara in acest moment?

Nu face prea multe.

8. Ce piese ne recomanzi sa punem in subsolul interviului? Una sa fie marca Frostmoon Eclipse, cealalta Stroszek.

Asta s-ar putea schimba in fiecare zi. Nu cred că exist o melodie pe care as recomanda-o. Ma simt bine cand cineva imi spune ca ar putea sa se raporteze la o piesa sau la alta. Una peste alta, am incercat sa scriu cea mai buna melodie a mea de fiecare data. Nu spun ca toate melodiile sunt bune, desigur, dar dupa cum zicea Leonard Cohen: „daca as avea idee de unde provin cantecele bune, as merge mai des acolo”. Va multumesc foarte mult pentru acest spatiu! Ma puteti urmari atat pe Facebook - Frostmoon Eclipse - facebook.com/frostmooneclipse , Stroszek - facebook.com/stroszekofficial, Instagram si Bancamp. Ne vedem data viitoare!



Anul acesta, se implinesc 9 ani de la primul si singurul concert FROSTMOON ECLIPSE in Romania.

Muzici:
Frostmoon Eclipse
https://www.youtube.com/watch?v=3qrzcLsLhPo
Stroszek
https://www.youtube.com/watch?v=rHh1yg01rxs

Discografie:
  • Frostmoon Eclipse - https://frostmooneclipse.bandcamp.com/
  • Stroszek - https://stroszek.bandcamp.com/
Interviu realizat de Monica Lorintz.


Calendar evenimente

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.