Cronici / Galerii foto / Interviuri

Myrkgrav - despre misterele Norvegiei

Autor: Titus, 13 Aprilie 2011

Myrkgrav se pregatește de lansarea unui nou material discografic (7" vinyl split EP împreună cu trupa Voluspaa), astfel că este momentul perfect pentru a citi o nouaă pagină din istorioarele regiunii Ringerike. Având în vedere caracterul special, ritmul propriu al acestor povestiri și supunerea artistului acestor miraje, acest interviu este mai bine țesut într-o manieră ad-hoc...

- Mai multe locatii din imprejurimile regiunii Oslo poarta in numele lor istorii legate de numere. Femputtene este un grup de 5 lacuri mici, Sjuguttmyra este o mlastina din Krokskogen unde 7 barbati tineri s-au luptat pentru drepturile de pasunat pe acele pamanturi acum 400 de ani. Tolver'n reprezinta 12 si isi leaga numele de viaductul din lemn de apa construit in A sa. Asadar Lars, raman multe povesti de spus
(1)Myrkgrav_-_despre_misterele_No_hxqdLY.jpg- Ai dreptate, multe locatii sunt numite dupa evenimentele care s-au intamplat acolo. De exemplu, Ingjersbrenna este denumit dupa o femeie pe nume Ingjerd. Aceasta a murit din cauza unei furtuni de zapada in timp ce se intorcea acasa de la minele de carbuni din padure, unde i-a dus mancare sotului ei. Copilul lor era impreuna cu ea, dar a supravietuit gasindu-si adapost langa trupul neinsufletit al mamei si invelindu-se in hainele acesteia pana cand au fost in sfarsit gasiti de cineva. Chiar si in prezent, oamenii inca arunca o piatra sau crenguta in acel loc pentru a-l marca in timp ce trec pe acolo.

Multe dintre aceste povesti au o tenta morbida, dar cred ca este o logica in asta. Pe de alta parte, ai locuri precum JA rgenskastet, unde s-a oprit pentru a se odihni renumitul scriitor de povesti fantastice Jorgen Moe pe cand calatorea de la SA rkedalen (unde era preot) catre Hole, casa lui. In general, aceste istorioare nu sunt scrise nicaieri, ci sunt transmise din generatie in generatie prin viu grai. Eu sunt doar norocos sa locuiesc undeva unde istoria este atat de bogata si oamenii sunt inca interesati sa o pastreze vie desi a trecut atat de mult timp de la aceste evenimente.
- Povestea despre Sjuguttmyra - Mlastina celor sapte flacai, cea mai veche poveste din zona Krokskogen, se termina tragic cu moartea acestora. In memoria lor, generatiile care au urmat au pus 7 busteni in aceasta mlastina. Se spune ca acesti busteni au lemnul atat de tare incat nu mai pot fi taiati.
- Dupa cum am mentionat mai devreme, este un obicei sa faci ceva oricat de mic ar fi pentru a marca anumite evenimente si din acest motiv au pus parii in mlastina, in memoria celor 7 pastori. Din pacate unele lucruri devin atat de vechi si de vagi incat nimeni nu isi mai aduce aminte exact ce s-a intamplat si de aceea aceasta mlastina a ramas fara pari in ultimii 150 de ani. Am o mica speranta ca prin reamintirea acestei povesti, cineva cu starea de spirit necesara va redescoperi importanta rememorarii istoriei noastre si va lua initiativa de a reface acest loc din nou, pentru a fi vazut de toata lumea.
- Acest nou material discografic de fapt prezinta noul album Myrkgrav: Forteljinger frA Finnefjerdingen...
- Titlul albumului sugereaza ca toate povestile sunt din Finnefjerdingen, denumirea veche a satului meu, A sa. Totusi, asta nu este complet adevarat, deoarece mi-am accordat libertatea de a gasi povesti si din alte zone precum cele din sud est-ul Norvegiei. Ideea este ca aceste povesti ar fi putut fi spuse de cineva in Finnefjerdingen, care la randul lui le-ar fi auzit altundeva. Asa cum noi avem spectacole TV acum, mai demult stateau in jurul focului si isi spunea povesti pe care le auzeau altundeva sau povestite de stramosii lor. Ideea mea este sa fac un album in spiritul acestei imagini.
- A ljgrava ved Ormtjenn (Mormantul elanului de Ormtjenn)
- Mai demult, oamenii vanau elan intr-un mod diferit decat facem noi astazi. Sapau o groapa mare si adanca pe fundul careia puneau tarusi si apoi acopereau groapa. De obicei faceau aceste "morminte" in locurile prin care treceau elanii, dar uneori mai mureau acolo si vite, motiv pentru care a fost pana la urma interzisa aceasta metoda. Dar aceasta poveste este una care isi are radacinile in conexiune cu familia mea. Stra-stra-bunicul meu descoperind intamplator un astfel de "mormant" a inceput sa sape si pe fundul gropii a gasit un cufar despre care a crezut ca este o comoara ascunsa de padurarii finlandezi. Neputand sa o ridice, a revenit impreuna cu niste prieteni primavara, dar nu au mai gasit-o. Aceasta poveste a fost publicata in cateva carti de povesti de catre Reidar Holtvedt, dar imi scapa titlul momentan.
- BjA nnestussern fra SandungskA lven, Arma de vanatoare ursi din Sandugskaelven
- Arma de vanatoare ursi este o muscheta al naibii de mare pe care doar cateva persoane o detineau, de altfel pe buna dreptate, avand in vedere ca probabil transformai cu ea orice creatura intr-o ceata rosie, exceptand ursul. Aceasta arma a curmat viata mai multor ursi, in diferite perioade si a proprietarilor sai, iar povestea se nuanteaza in jurul acestei teme.
- Melbustad'n og UldrefA lket - Melbustad si oamenii muntelui
- Oamenii muntelui sau oamenii ascunsi sunt des mentionati in folclorul scandinav. Aceasta poveste este despre un vanator care decide sa isi petreaca noaptea intr-un grajd vechi si parasit. Dupa o vreme, observa ca nu mai este singur, o Hulder aparand si incercand sa il seduca. Nimeni intreg la cap nu ar petrece o noapte cu o Hulder, astfel ca actioneaza in cel mai natural mod si incearca sa o impuste. Dar cu totii stim ca plumbul gloantelor nu poate rani aceste creaturi mitice, ci doar otelul. Astfel ca vanatorul ia un nasture de otel de la camasa lui si il foloseste ca glont pentru muscheta sa, ucigand Hulder-a. Brusc, camera se umple de oameni care il judeca pe vanator pentru actul sau nedrept.

Continuarea povestii las sa fie o surpriza.
- Ca incheiere, ne poti relata cateva detalii despre aspectele tehnice ale acestui viitor album? Ai spus candva ca vei folosi un alt tablou pentru coperta...
- Cu viitorul album (sa speram) pot spune ca am avansat inca un pas in fiecare directie pe care acesta o implica. Muzica este mai putin extrema si mai mult orientata spre melodicitate inspirata din muzica folk scandinava. Sincer vorbind, nu mai sunt atat de interesat de extreme metal, dar avand in vedere ca aceste melodii au fost scrise pe vremea cand mai eram implicat, acum sunt undeva la mijloc. Este al cincilea an de cand lucrez la acest album si incepe sa semene cu interminabilul proiect "Time" Wintersun.

Primele melodii pe care le-am scris pentru acest album sunt cele care seamana mai mult cu materialul precedent, cu voci "blast beat", "tremolo picking" si cate si mai cate. Vazand ca acest tip de muzica extrema nu imi mai ofera nimic, am inceput sa ma gandesc sa le exclud de pe acest album. Totusi, cred ca le va placea ascultatorilor, astfel ca probabil le voi continua si le voi si finaliza. Versurile si alte aspecte referitoare la text sunt de asemenea focalizate intr-un fel. Piesele de pe albumul Trollskau erau si vechi si noi, astfel ca unele dintre ele nu aveau versuri care sa reflecte istoria locala. De data asta nu am aceasta problema, astfel ca am ales cu atentie povestile din cartile mele vechi, acelea care sa se potriveasca ideii de a relata viata de zi cu zi a fermierilor, taietorilor de lemne si ai altor mici meseriasi de la tara.

Exista de asemenea o atentie indreptata spre superstitie si credinta in creaturi pe care nu le putem vedea cu ochiul liber, care sunt parte dominanta a folclorului norvegian cu un rol major in muzica folclorica. In plus, dialectul are de asemenea mai multa importanta in acest album avand in vedere ca am studiat sintaxe, cuvinte si parafrazari folosite in vremurile de altadata si am incercat sa le incorporez in versuri. In cea mai mare parte, am incercat sa nu rescriu povestile in versuri, ci sa adaptez povestile la ritmul pieselor.

Acest proces consuma foarte mult timp, dar cred ca istorioarele merita sa fie cunoscute in forma lor cat mai aproape de continutul lor original. Desigur, nu prea conteaza asta pentru nimeni in afara de mine.

Vorbind despre coperta, s-ar putea spune ca 7" split-ul cu Voluspaa ofera cateva indicii despre idea mea generala. Nu vreau sa spun prea multe despre asta, dar sigur va implica scrisul de mana, desene si in general un aspect de vechi. Nu sunt sigur daca voi folosi un alt tablou, dar ma voi decide cand va veni momentul.

Arta costa bani, iar banii le cam lipsesc muzicienilor.
7" vinyl split EP Myrkgrav / Voluspaa Sjuguttmyra / Ferden GA r Videre
Data lansarii 29.04.2011, editie limitata la 500 de exemplare
http://www.einheit-produktionen.de
Ambele piese sunt noi, nu au fost lansate pe nici un material discografic.
Interviu realizat de Vasile Silvasan


Top