Interviu Flavius Retea, Methadone Skies - Partea I - Activitatea trupei în vremuri pandemice

Flavius Retea : Tocmai terminaserăm turneul cu Valerinne. Urma să plecăm într-un turneu în Austria și Cehia. Aveam trei concerte, era un festival în Praga, un concert în Viena și unul în Linz, pe care le-am anulat la două zile după ce s-a închis tot aici. Ne-am dat seama că nu ar fi foarte inteligent să plecăm nicăieri, să nu rămânem blocați pe undeva.

Eram într-o fază foarte incipientă de a face un tur prin Grecia, sau cel puțin era ideea de a face un turneu prin toamnă pe undeva. Grecia era una dintre opțiuni, unde nu am fost niciodată și unde ne-au chemat cel puțin zece oameni să venim să cântăm. Mereu am zis da, da, ar trebui, și iată că încă nu am ajuns.

Ne bucurăm că măcar am reușit să ducem la bun sfârșit turneul cu Valerinne. A fost unul dintre cele mai mișto turnee de la începutul trupei.

FR : Mi s-a părut fain încă de dinainte să se concretizeze, pentru că pachetul Methadone Skies și Valerinne e un pachet foarte mișto pentru România. Fiecare vine cu propria vibrație. Am făcut cumva cu schimbul care e trupa de deschidere, care e trupa headliner, în funcție de oraș, nu neapărat ca o regulă. Mi s-a părut că fiecare seară, ca vibrație, e mereu diferită pentru că ei clar au o latura, noi avem o altă latură, dar mi se pare că e un pachet care funcționează împreună.

A ieșit cam exact cum ne gândeam că va fi. Ba chiar a fost mai bine pentru că am avut multă lume la concerte. Oamenii au fost foarte entuziasmați. București, Cluj si Timișoara cred că au fost unele dintre cele mai mișto concerte ca și feeling de pe scenă, ca feedback. Am simțit exact sentimentul ăla pe care mi l-am dorit de la un concert Methadone. Ca lumea să vină și să se simtă ca la un party. Pur și simplu să fie cu noi, să danseze, să se simtă bine, să înțeleagă că ceea ce încercam noi să transmitem ca muzică e pur și simplu o stare de bine și de comuniune. Nu totul e perfect, dar ideea este să mergi la un concert să te simți bine și să te simți în siguranță și să te simți reprezentat și singura ta grijă este că poate e prea tare. Simt cumva că ceea ce toți ne-am dorit ca trupă să transmitem, lumea a început să intre in mindset-ul ăla.

La concertul din februarie am avut undeva la 200 de oameni și nu recunoșteam mai bine de jumate din oamenii care erau acolo. Poate e un semn de întrebare, că poate n-am putut să păstrăm un public sau poate publicul vechi n-a rămas aproape de noi, dar în același timp m-am bucurat enorm că s-a schimbat media de vârstă, s-a schimbat raportul între masculin si feminin. Noi încercăm să nu facem o muzică care să segmenteze sau să fie canalizată spre un anumit segment de oameni. Vreau ca fiecare să se simtă reprezentat de ceea ce facem. Nu vreau să fie o muzică care să emane numai testosteron. Personal, e unul din coșmarurile mele.

Suntem toți ultra recunoscători. Știu că sună cumva. Mi-e frică și la concerte când vorbesc cu oamenii să nu pară o chestie de fake gratitude, dar nu e deloc așa. Sunt niște lucruri pe care eu nu pot să le procesez total și atunci de multe ori devin copleșit când simt că oamenii sunt atât de entuziasmați.

De asta sper că nu au devenit mult prea siropoase intervențiile dintre piese. A fost o perioadă în care nu vorbeam deloc. Mi-am dat seama că are sens și nu are sens. Cred că am simțit cu toții nevoia să umanizăm un pic trupa. Să nu fie ca și cum suntem patru roboți care urcă pe scenă, fac chestia aia, transmit, dar apoi se dau jos. Am început să simt că devenim un pic prea inaccesibili. Oamenii se feresc să vorbească cu noi. Au senzația că noi suntem așa într-un mindset foarte diferit față de ei, pentru că noi nici măcar nu veneam să zicem "bună seara" și oamenii nu aveau cu ce să asocieze muzica aia. Erau doar patru tipi care nu zic nimic. Probabil că ăsta va fi nivelul maxim de sirop, dar cred că e important să dai un semnal că e chiar important pentru noi că sunteți aici.

FR : Nu vreau să zic prea multe pentru că nici eu nu știu. Toată chestia asta cu pandemia și statul acasă a accelerat un pic ideea. Prin martie am stat un pic și am zis: "OK, avem niște material. Ce facem? Lucrăm la el, accelerăm un pic ideea să facem un album? Da. Dar dacă îl scoatem la anul în primăvară și nu o să putem să mergem în turneu să-l promovăm? Atunci nu. Dar de fapt de ce ne pasă?" Și atunci am zis OK, nu contează. Dacă simțim că putem să facem ceva cu materialul ăsta, atunci să-l terminăm și să-l scoatem din sistem și ce o fi la anul, va fi.

Evident că multă lume o să zică "ah, e tot stoner". Are elemente de stoner, de metal, dar mi se pare că ne-am asumat multe riscuri. Am lucrat la el cel mai mult în pre-production. Nu am făcut niciodată pre-production. Acum am tras niște chestii, înainte să tragem am gândit niște lucruri, am avut un plan, are un fel de concept albumul. Cred că într-un fel duce și mai mult în extrem dualitatea asta a noastră de fragilitate versus agresivitate. Plus că am încercat foarte multe lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum în studio. Din punct de vedere al calității sunetului, al caracteristicilor sunetului, merge în multe zone pe care nu le-am accesat până acum. Și conceptual am încercat niște chestii. Zic că e cvasi-conceptual, în ideea în care și numele lui și ceea ce vrem să facem ca imagine și ca sunet, se leagă poate un pic mai mult. Dar piesele nu sunt gândite ca și un album conceptual care e o poveste. Pot să zic că el are o temă mult mai accentuată. Am încercat să-i dăm o oarecare structură, mai mult la nivel de feeling.

Mai multe nu știu dacă are sens să spun. Nici nu știu ce. Noi tot timpul ne-am propus să facem un anumit lucru. Am zis "a, hai că parcă ultimul material a fost prea in zona asta. Hai să încercăm să-l ducem în zona asta" și la final era în altă zonă total. Mi se pare că avem prea puțin control vizavi de a ne ieși ce plănuim. Are mai mult control muzica decât avem noi, ceea ce e bine.

În final a ieșit ceea ce a ieșit pentru că așa a ieșit. Dar atât. Mai mult n-are sens. E muzică instrumentală. Nu avem un mesaj politic, nu avem un mesaj social, nu avem un mesaj în afară de faptul că vreau ca muzica noastră să inspire oamenii să fie fericiți, să se iubească, să nu existe tâmpenii din astea de ură gratuită. Asta e linia pe care eu o trag. Sper ca muzica noastră să nu stârnească sentimente negative în nici un fel, nimănui.

Cred că majoritatea lucrurilor importante despre album or să vină odată cu el. Nu avem un laborator în care zicem "facem asta în felul ăsta și asta o să prindă". E clar că nu suntem cei mai buni instrumentiști, e clar că nu suntem cei mai originali compozitori, dar niciodată nu ne-am impus să facem muzica într-un anumit fel, să spunem că trebuie să facem asta pentru că nu știu ce trupă a făcut asta și a avut succes. E clar că nu ne ascundem influențele sau lucrurile care ne plac, dar sunt niște lucruri făcute foarte egoist. Noi mergem la sală, suntem noi 4 și pur și simplu cineva vine cu o idee și lucrăm la ea o oră. Niciodată nu se pune problema dacă ideea aia o să rupă pe piața din Tailanda sau de nu știu unde. Dar cu atât mai magic mi se pare că tu faci o chestie atât de egoistă și cu toate asta cineva rezonează. E cu atât mai puternic să-ți dai seama că vine cineva și primim des mesaje de la oameni care sunt din afara țării sau din țară și care se raportează la muzica noastră într-un fel în care noi nu ne-am gândit niciodată. Uneori chiar te pocnește așa un fior. Merită chestia asta la urma urmei, să fim de atâția ani împreună, să mergem înainte.

FR : Abia aștept. Am terminat de tras chitări, bas, tobe, synth-uri și percuții. Probabil undeva săptămâna viitoare [n.r. interviul a avut loc pe data 12 octombrie 2020] o să facem un ultim triaj. Am tras foarte multe variante la piese. O să facem un triaj vizavi de ce rămâne, ce se taie, ce-i prea mult și ce-i prea puțin. Planul este ca până la sfârșitul lunii să-l trimitem la mix și master la James Plotkin [n.r. a lucrat cu nume precum Nadja, Sunn O))), ISIS, Pelican sau Earth] în State. Și undeva spre finalul lunii noiembrie abia aștept să ascult și eu albumul. Până atunci chiar nu știu ce să zic și în momentul în care o să ne hotărâm să zicem ceva despre el, aș vrea să fie cu tot cu pachetul de artwork.

FR : Eu sper că undeva în primăvară, chiar la începutul primăverii, să fie disponibil albumul. Mai urmează procesul de a primi materialul, o să-l trimitem la presa de viniluri și în funcție de termenul pe care îl primim de la presa din Germania, o să anunțăm când iese albumul.

FR : Alte planuri ar fi să facem partea de PR un pic mai profesionistă. Noi suntem groaznici la chestia asta. Mereu ne-am speriat parcă de a ne promova mai serios. Ne-a fost frică pentru că am văzut multe exemple de "așa nu". Tot timpul ne-am zis: "Sper că noi nu facem așa." Mie nu-mi place ideea asta de a intra peste tine în casă și să-ți spun: "Trebuie să asculți Methadone Skies acum, dacă nu asculți Methadone Skies ești un loser." Nu-mi place și am dat un pic prea înapoi. Lucrul ăsta influențează din păcate. Ai nevoie de un pic de expunere, tocmai ca să poți să îți permiți să cânți și în orașe în care nu ai ajuns până acum, pentru că o să ai acolo 100 de oameni care știu de tine și poate or sa zică unui booker: "Adu-i pe ăia de la Methadone Skies".

FR : Da, planul ar fi să facem asta. Dar și acolo vrem să alegem cu multă grijă pe cineva care să poată să facă un PR care să reprezinte trupa asta. Încercăm să apelăm la cineva care să se ocupe pentru România și pentru publicul de afară.

Evident că nu avem bugetul de a angaja niște oameni care sa aibă un reach foarte mare, dar un pic mai mult față de ce am făcut până acum, pentru că simt că marea noastră barieră, ca pentru multe trupe, a fost pur și simplu aceea de a ajunge la oameni, să fii ascultat, După ce am ajuns la oameni, văd că ne cam întelegem cu ei. [râde] Important e să reușim să le răpim acele 2 minute care să-i facă să se întrebe : "Bă da cine dracu cântă? Cine îs ăștia?"

FR : O să scoatem albumul, sper că se va putea să facem un turneu, să ajungem la cât mai mulți oameni.

Noi ne gândim deja la următorul album cum o să fie. Așa a fost mereu. Noi deja ne-am, nu săturat, dar noi deja am cântat piesele astea, le știm. OK, mai e și partea aia când ele se dezvoltă și se tot schimbă în timpul turneelor sau concertelor. Mereu descoperi ceva nou. Ele se schimbă, au o viață independentă de ele.

Simt că pe albumul ăsta am creat o fundație pentru o schimbare un pic mai extremă ca direcție pentru trupă. Nu pentru că vreau să mă debarasez de ceea ce cânt, dar cu toții simțim că sunt încă foarte multe zone neexploatate pe care trebuie să le exploatăm cu mai mult curaj. Cu toții simțim în noi că avem și alte forme de expresie față de până acum.