Interviu cu MidoriStars - Florile care cresc acolo unde cuvintele nu au fost rostite

Cu Sailor Moon! Am mai văzut și alte animeuri la TV când eram mică, din păcate nu mai știu exact ordinea în care le-am văzut și care a fost primul, dar țin minte că Sailor Moon a fost cel care a avut cel mai mare impact asupra mea, mai ales din punct de vedere vizual. În liceu am descoperit Naruto și așa am început să învăț primele cuvinte și expresii în japoneză. Nu a durat mult până m-am îndrăgostit efectiv de această limbă. La facultate am avut oportunitatea de a învăța japoneză cu o profesoară nativă timp de aproape 2 ani, de la care am învățat enorm de multe lucruri și despre cultura japoneză și diversele lor obiceiuri. Ca să exersez și să nu uit, încerc să gândesc cât mai mult în japoneză, și de la un gând pe care l-am avut într-o seară uitându-mă la luna plină cândva în 2018, mi-a venit ideea să scriu un cântec în această limbă (deja scriam cântece de ceva vreme, însă doar în engleză). And the rest is history, cum s-ar spune.

Încă nu am prea pătruns publicul japonez sau internațional, dar atunci când cineva din afara României află ce fac, de obicei reacția e de mirare, după care de curiozitate. În 2023, în timpul unei călătorii în Japonia cu prietenii, am fost invitată de către Carmen Tămaș-sensei să susțin un mic concert la University of Hyogo pentru studenții internaționali de acolo, iar 2 ani mai târziu, în 2025, m-am bucurat să fiu din nou invitată să susțin o prezentare pe tema Cultural appropriation vs Cultural appreciation. Și din experiența pe care am avut-o până acum cu japonezii, pot spune că ei mereu se bucură când cineva depune efortul de a le învăța limba și cultura.

De obicei apare întâi o emoție sau, uneori, o scenă dintr-un anime care devine un trigger în jurul căruia construiesc povestea sub formă de versuri, apoi îi găsesc o linie melodică, cu care merg la studioul ARTonic Timișoara, unde împreună cu producătorul meu Ovidiu Dodo Moldovan începem să lucrăm la piesă până devine un cântec. În ultima vreme, însă, m-am gândit să încerc și invers, cu muzica întâi și apoi cu versurile, așa am procedat la cântecul Nakama, care e în colaborare cu artistul timișorean Daniel 2Door.

Nu e dificil, dimpotrivă. Mi se pare că mi-e mult mai ușor să fac asta în japoneză decât în română. Și nu pentru că în română nu se pot exprima emoții intense, ba chiar ascult artiști de la noi care fac asta în mod excepțional (și când aud câte un vers care îmi place mult, mi-e ciudă că nu l-am scris eu, ha!), ci pentru că mereu găsesc în japoneză niște cuvinte sau expresii care simt că exprimă fix-fix ce e în sufletul meu, într-un mod foarte precis și descriptiv. Și când se întâmplă asta, abia aștept să fac un cântec în care să folosesc ce am învățat, adaptând cuvintele la poveștile mele.

Boala asta care nu există în realitate (din fericire!), deși e devastatoare emoțional și fizic, mi se pare că vizual este incredibil de frumoasă și de ofertantă. Intră la categoria painfully beautiful pentru mine. Cum adică îți cresc flori în plămâni când persoana pe care o iubești nu te iubește înapoi? Cum adică începi prin a tuși câteva petale și pe măsură ce boala avansează, ajungi să vomiți flori întregi, cu tot cu sânge? Sunt o persoană pentru care partea estetică, vizuală contează foarte mult, mai ales în ceea ce fac și cum mă îmbrac, așa că acest subiect mi s-a părut fascinant. Și având în vedere că am fost de mai multe ori în situația asta de unrequited love (kataomoi se numește în japoneză), am simțit că e ceva ce vreau să exprim printr-un cântec, dar oferind o altfel de perspectivă. Mai există cântece cu și despre hanahaki, și chiar și în poveștile de fan fiction, de cele mai multe ori povestea e spusă cumva dintr-o romantizare a durerii. Ori, când ești într-o astfel de situație, sau treci prin orice altă durere, fie ea fizică sau emoțională, mă îndoiesc că nu ai măcar un moment de furie, de frustrare, că nu simți că e nedrept că ți se întâmplă asta. Și fix partea asta am vrut să prezint în cântec, în special în prima strofă, în care victima cere să îi fie văzută durerea, în timp ce a doua strofă descrie procesele prin care trece din cauza bolii și cum încearcă să lupte să o oprească.

Așa e, am spus asta, pentru că mi se pare că noi ca popor prea acceptăm lucrurile care se întâmplă în politică, în educație, în sănătate, în societate, în viață în general, ca pe ceva ce nu poate fi schimbat, motivând că așa ne-a fost dat sau că asta ne e soarta. Desigur că suntem condiționați într-o anumită măsură de resursele emoționale, fizice, financiare, educaționale pe care le avem la dispoziție, dar e important ca în viață să fii și proactiv, să iei inițiativa.

Pe plan autohton, știu că sunt și persoane active din punct de vedere civic, și organizații care fac lucruri incredibile pentru societate, dar în același timp, întâlnesc foarte des mentalități de genul noi n-avem ce să facem, oricum nu putem schimba nimic, n-avem noi nicio putere și asta mă întristează.

Așa că sper să încing spiritele și să pot stârni un zvâc prin muzică. Pentru că muzica e mereu acolo pentru noi. Și ahh cât de fain e să asculți Hanahaki în timp ce mergi pe stradă și te simți like a main character. Mi se pare că îți dă așa o energie de simți că poți depăși orice obstacol!

Woa, aici am muuuuult de povestit :)))) Ideea inițială, când încă nu aveam nimic concret, nici măcar cântecul, a fost să fac un videoclip gen visualizer cu versuri, într-o încăpere decorată cu multe flori, poate chiar și eu îmbrăcată într-o floare, ceva cu mult roșu, cât mai simplu logistic. Dar aparent niciodată nu mă pot abține și vreau să fac lucrurile în stil mare. Și asta nu e din ego, ci pur si simplu pentru că există ideile astea în capul și în sufletul meu și simt că trebuie neapărat să le scot cumva la suprafață, și cel mai bine se materializează vizual în videoclipuri. Următoarea idee care mi-a venit a fost să las să îmi curgă din gură flori și sânge atunci când încep să cânt primul vers, iar asta a și ajuns în varianta finală. Pentru că îmi place foarte mult versul un înger râdea singur privind în frigider de la Robin and the Backstabbers, m-am gândit că aș vrea să adaug asta în videoclip, ca scenă de final, cumva să fie un fel de cliff hanger către următorul videoclip. Dar apoi am zis că dacă tot e să avem un înger, ar fi păcat să nu facă mai mult. Și pentru a justifica prezența unui frigider în videoclip, a apărut în scenariu operația, astfel că în frigider e inima de schimb pe care urmează Kaori să o primească. Inima nouă, pe care îngerul o pune în frigider în locul celei cu flori uscate, e umplută cu material din haina pe care o poartă personajul Hope, care inițial a apărut în videoclipul piesei Shitsuren (失恋) iar mai apoi în videoclipul piesei Kuso Namida, unde Hope a fost înecat de Lady Tears (Doamna Lacrimi). Am descoperit că îmi place să am referințe din clipurile mele anterioare și să construiesc lore. Personajul care reprezintă chiar boala hanahaki, Doamna Boală cum îi zicem, nici nu era inițial în poveste. Scenariul l-am scris cu personajul Lady Fear (Doamna Teamă) în minte, personificarea fricii, care apare în videoclipul Heart Worn Out & Against The Wall. Pentru că în situația în care e Kaori, simte evident și frică. Doar că din motive logistice, nu am putut face rost de costumul pe care îl poartă Lady Fear, și uneori astfel de limitări duc la idei și mai faine, astfel că am înlocuit-o pe Lady Fear cu Doamna Boală. Pe care inițial urma să o joc tot eu, dar discutând cu Ovidiu despre cum putem filma scenele în care apar ambele personaje, am ajuns la concluzia că ar fi prea complicat și ne-ar ține prea mult pe loc pentru schimbat de machiaj și costum, astfel că am rugat-o pe Iulia, care face parte dintr-o trupa de teatru Arthesium, să joace acest rol. Și a ieșit super mișto așa.

Ah, și apoi a fost greu să găsesc pe cineva care să joace rolul medicului, și nu pentru că nu aveam opțiuni, ci pentru că nu am simțit că e fix ce vreau până nu l-am văzut pe Luca (Darvins). A fost un moment din ăla în care știi instant că this is it. Și chiar a fost fix ce trebuie și ce voiam.

O altă sursă de inspirație vizuală și emoțională a fost animeul Tokyo Ghoul, în special ultimul episod din sezonul 1. Am vrut să aduc un tribut acelui episod prin refacerea câtorva scene.

Ei, și odată ce scenariul a fost cât de cât pus la punct, am făcut un video de ghid cu aceste scene din anime, cu poze și stock footage în care se întâmplă acțiunea sau în care e unghiul de care aveam nevoie în video. Arată oribil :)))) dar a fost de foarte mare ajutor la filmări și apoi la montaj.

Nu știu dacă se încadrează la provocare tehnică, dar aripile îngerului mi-au dat cele mai mari bătăi de cap. Am și amânat a doua zi de filmări de două ori tocmai pentru că nu am reușit să le termin. Voiam să le fac să se deschidă automat, cu telecomandă, dar nu am reușit. Dar măcar am putut să le fac să se deschidă manual.

A doua a fost covorul de garoafe albe. Inițial voiam să dau o comandă de un fel de… ceva ca o suprafață întinsă acoperită cu garoafe albe naturale. Dar asta ar fi ieșit și extrem de scump, și cel mai probabil s-ar fi ofilit garoafele până filmam noi. Așa că până la urmă am găsit online doar capete de garoafe (sintetice, dar care arată destul de real) și am cumpărat un covoraș de baie pufos pe care am lipit apoi capetele de garoafe cu un pistol de lipit. Am filmat cu acest covoraș pe jos, care apoi a fost multiplicat de Ovidiu în post-producție.

Și camera de spital mi-a dat bătăi de cap. Voiam să filmăm într-un spațiu real, dar am aflat că nu mai există, așa că am început să caut altul, am fost chiar la medicul meu de familie să îi cer contactul persoanei care se ocupă de clinică pentru a întreba dacă ne lasă să filmăm în vreun cabinet care să arate a cameră de operație. Până la urmă nu am reușit să rezolv nimic, așa că am hotărât să construim acest spațiu chiar la studio. Doar că apoi a trebuit să fac rost de tot felul de ustensile și obiecte de decor specifice, care a fost o altă aventură. Am dat multe mesaje până am reușit să fac rost. Suportul de perfuzie l-am primit împrumut de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, unde sunt donatoare fidelă de sânge. Iar Vali, managerul studioului on.set HDV, chiar a cumpărat un pat de spital pentru asta, spunând că sigur are să îi folosească și la alte proiecte în viitor.

Strict în timpul filmărilor, pentru că am avut un ochi acoperit, focusul camerelor de filmat ne-a dat un pic de furcă. De exemplu, pentru scena cu care începe videoclipul am tras 17 duble pentru că se tot defocusa imaginea.

În rest, Ovidiu își face treaba excepțional, iar din fericire, on.set HDV este foarte bine pregătit tehnic, astfel încât ne-a permis să facem cam tot ce am avut nevoie. Inclusiv să fiu suspendată pentru scenele cu zborul îngerului.

Am documentat oricum tot procesul, încă din prima zi în care am început să scriu sinopsisul, și sper să apuc să editez tot materialul într-un video cât mai curând.

În primul rând, încă nu îmi vine să cred că Cristiana există în același oraș cu mine și că am putut lucra împreună pentru partea de costume, accesorii și machiaje artistice. Și ca să răspund la întrebare, de-a lungul anilor am mers la foarte multe concerte și evenimente culturale, am și ținut tot felul de ateliere, și astfel am ajuns să cunosc tot felul de oameni din comunitatea locală care fac lucruri mișto, așa că mereu caut să lucrez cu ei. Când fac ceva ce e important pentru mine, psihologic ajută foarte mult să colaborez cu cineva pe care deja cunosc, pentru că există deja o anumită încredere, și asta înseamnă mai puțin stres, mai puțină nesiguranță. Dar pe Cristiana, de exemplu, am cunoscut-o acum când puneam la cale Hanahaki, și din fericire, am făcut click din prima cu ea. E foarte de nădejde (reliable), am simțit că pot avea încredere în ea și mă pot baza pe ea ca persoană. Ceea ce a ajutat enorm în tot procesul de pregătiri și filmări.

Îmi doresc și să pot crea o platformă de lucru pentru creatorii locali, oricât de mică ar fi ea momentan, și să fac să ajungă munca lor în lume, la cât mai mulți oameni care ar putea rezona cu asta. Vreau să arătăm că poți face lucruri faine și profi și local, și asta sper să încurajeze alți creatori. Plus că, in this day and age, e important să ne susținem unii pe alții. Și nah, până la urmă e mai ușor și logistic să colaborezi cu cineva care e în același oraș cu tine.

Iar dacă ce am nevoie nu există sau nu se poate face în Timișoara, o să caut mai departe în România. Și dacă nici acolo nu e, atunci o să mă orientez și spre restul lumii. Desigur, asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea să lucrez cu artiști sau creatori internaționali, nu exclud acest lucru.

Woaa, ce întrebare superbă! Aș tinde să spun că poate ne definesc ambele cam în aceeași măsură. Poate nu putem schimba ce s-a întâmplat deja, oricât ne-am dori asta, dar nu e frumos că putem alege cum să privim lucrurile din trecut, că putem schimba perspectiva?

Ca poveste sau ficțiune, hanahaki poate fi ceva romantic. Dar realist vorbind, dacă cineva nu te iubește înapoi, cred că e nedrept față de tine să rămâi în suferința respectivă, și atunci e important ce faci pentru a-ți onora aceste sentimente, dar și pentru a merge apoi mai departe (știuuuu că e greeeeu).

Și bineînțeles, ne definește capacitatea de a selecta toate imaginile care conțin semafoare.

I-aș da o îmbrățișare, în primul rând. Și apoi i-aș spune să make the best out of this new life! Și probabil aș încuraja-o să fugă de lângă medicul ăsta care a făcut-o mireasa lui, că POATE nu are cele mai bune intenții (vedem în partea a doua, care momentan e doar o idee în capul meu hihi).

Așa e, și cred că încă nu am procesat total acest lucru. S-a întâmplat totul foarte repede, și cumva am impresia că am sărit niște pași pentru a ajunge aici, dar apoi îmi amintesc all the hard work and dedication I put into my craft și îmi spun că e în regulă să primesc această șansă. Pentru care sunt foarte, foarte recunoscătoare! Mă bucur că îi pot avea alături de mine pe cei din Kodama Daiko, singura trupă de taiko (tobe japoneze) din România (apropo de a lucra cu oamenii din comunitate), care vor interpreta două cântece solo, și care mă vor acompania la cântecul Kuso Namida, în a cărui videoclip apar. Voi interpreta melodiile mele în variantele lor originale, pentru că deși mi-ar fi plăcut să pregătesc niște aranjamente speciale pentru acest spectacol, nu aș fi apucat să termin în timp util, prezența mea la eveniment confirmându-se cu puțin timp înainte de data evenimentului.

Anime Symphony e un concert de orchestră spectaculos, dirijat de celebrul dirijor japonez Kenichi Shimura, în care se interpretează melodii din câteva dintre cele mai iubite coloane sonore din animeuri, inclusiv câteva titluri din care am și eu referințe în videoclipuri. Muzica live va fi acompaniată de proiecții video spectaculoase, pentru o experiență cât mai imersivă. E un eveniment nu doar pentru fanii anime, ci pentru toți iubitorii de muzică. Abia aștept! Sau, cum se spune în japoneză, moetekitazoo (Im all fired up)!

Mai multe detalii despre Anime Symphony, cât și despre bilete, se pot găsi aici.

Sunt găsibilă pe toate platformele de streaming (https://stream.midoristars.com/music) și pe principalele platforme de social media , unde postez relativ constant, inclusiv despre procesele de creație și behind the scenes. Iar videoclipurile mele se pot urmări pe YouTube.