Inia Dinia: de la neliniște, teamă și nesiguranță până la iubire, pierdere, visare și devenire

-Salut Titus! Inia Dinia este o zână mai puțin cunoscută din folclorul românesc, înzestrată cu puteri magice și însoțită de un alai de douăsprezece fete foarte frumoase. Se spune că locuiește într-un tărâm ascuns, aflat la granița dintre lumea oamenilor și cea a spiritelor naturii, în pădurile bătrâne ale Carpaților. Legendele spun că își face apariția în momente de cumpănă și vine în ajutorul celor rătăciți sau aflați în primejdie, pentru a-i călăuzi, a-i ocroti și a-i ajuta să-și găsească din nou calea.

- Povestea Iniei Dinia am aflat-o de la Gabriel Mafa (Negru) în 2007, atunci când am început să cânt cu Negură Bunget. El mi-a oferit acest pseudonim muzical și mi-a povestit frumoasa legendă din spatele acestui nume.
În 2023 am susținut primul concert solo de muzică ambientală cu harpa sub acest proiect, la Galactic Tick Festival din Timișoara, organizat de Alina Mafa. Cu puțin timp înainte, îmi devenise clar drumul și îmi găsisem propriul univers artistic. Când a venit vorba de nume, am simțit să păstrez acest pseudonim pe care Gabi mi l-a dăruit cu mulți ani în urmă, în memoria și amintirea lui.

- Ideea proiectului muzical solo Inia Dinia a fost imaginată chiar în perioada în care am lansat albumul Dor cu proiectul Din Brad. Pe vremea aceea eram studentă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj (la secția Instrumente - Harpă) și aveam o profesoară de harpă absolut minunată, Oana Prisacariu, căreia ii plăcea foarte mult tot ce făceam eu cu muzica extra școlar și mă încuraja să fac ceva al meu, dar cu harpa. Îmi doream foarte mult să fac un astfel de proiect, însă pe atunci nu exista harpa potrivită pentru ceea ce voiam eu să fac. La scurt timp am aflat că, în 2010, Camac Harps din Franța a lansat, în colaborare cu harpista de jazz și blues Deborah Henson-Conant, prima harpă electrică din fibră de carbon. În momentul în care am văzut-o, universul meu muzical a explodat. Câțiva ani mai târziu, mi-am achiziționat harpa electrică și m-am pus la treabă. A durat câțiva ani până să-mi găsesc sunetul, direcția și drumul. În mare parte, am stat să învăț procesoare și pedale, să-mi creez singură propriile tonuri și efecte și să cunosc cât mai bine harpa și comportamentul ei în combinație cu diferite pedale și efecte. Pentru că îmi doream să folosesc harpa și distorsionată, nu doar clean, iar instrumentul are un range foarte mare, cu un registru grav foarte bogat și un registru acut foarte îndrăzneț, am căutat echilibrul perfect astfel încât întregul instrument să sune în armonie. Apoi am învățat să adaptez tehnici de chitară electrică la harpă, să dezvăț anumite digitații și poziții de cântat clasic în favoarea unor abordări noi și să învăț să cânt cromatic pe un instrument diatonic. Au fost multe provocări pe parcurs, dar am găsit soluții pentru toate și m-am adaptat. Am experimentat enorm pe partea de sound design, folosind tot felul de obiecte pe corzi, împreună cu diverse efecte și texturi sonore. Pe la finalul lui 2022 știam deja ce vreau și cum vreau să fac. În 2023 am avut primul concert solo ambiental la Galactic Tick Festival din Timișoara, iar reacția publicului a fost peste așteptările mele și m-a încurajat enorm să dezvolt mai departe ideea. În 2024, băieții de la Blight m-au întrebat dacă aș vrea să cânt în deschiderea concertului lor de la Pixel și atunci s-a născut și ideea variantei de band. Aveam o piesă black metal înregistrată cu harpă distorsionată și tobe făcute în EZdrummer, pe care îmi doream foarte mult să o cânt live. I-am întrebat dacă m-ar ajuta cu chitară, bas și tobe ca să o cântăm împreună, ca ultimă piesă din set. Au zis da, iar încă de la prima repetiție mi-am dat seama cât de bine ar suna piesele și în varianta de full band, nu doar solo ambientală. Așa a început și versiunea de band a proiectului Inia Dinia, în care piesele ambientale au fost rearanjate și, pe alocuri, restructurate pentru formula de trupă, păstrând structura armonică a compozițiilor originale.

- Cred că Inia Dinia e destul de greu de încadrat într-un singur gen și, sincer, nici nu mi-aș dori neapărat să o fac. Dacă ar trebui totuși să le dau oamenilor niște coordonate, aș spune că este undeva între ambient, cinematic, experimental și metal.

La bază este harpa electrică, iar de aici muzica poate merge în două direcții. Pe de o parte, există zona mai ambientală, cinematică și onirică, în care explorez foarte mult texturile, efectele și posibilitățile sonore ale harpei. Pe de altă parte, există partea de trupă, unde lucrurile devin mult mai intense și agresive. Acolo harpa intră într-un context de chitară, bas și tobe și poate ajunge în zone de metal, black metal și sonorități experimentale. Nu este doar aceeași muzică ambientală cântată cu o trupă în spate, ci o reinterpretare a materialului într-o formă mult mai puternică. Cred că elementul care le leagă pe toate este faptul că nu încerc să folosesc harpa în forma în care oamenii se așteaptă să o audă. O folosesc ca pe un instrument de explorare sonoră și încerc să văd cât de departe o pot duce.

- Sunt două experiențe destul de diferite. Când cânt solo, totul este mult mai intim și există foarte mult spațiu pentru atmosferă, improvizație și pentru a construi povestea doar prin harpă, voce și efecte. Simți că ai control asupra fiecărui sunet și asupra întregii dinamici a momentului.

Cu trupa, energia se schimbă complet. Harpa și vocea devin parte dintr-un organism mai mare, alături de chitară, bas și tobe, iar muzica capătă mult mai multă forță și agresivitate. Și pentru mine este foarte interesant să văd cum același instrument poate funcționa atât într-un spațiu foarte delicat și cinematic, cât și într-unul foarte intens și aproape visceral.

Cred că tocmai contrastul dintre cele două formule face ca Inia Dinia să fie ceea ce este.

- Pe Victor Furdean (Blight) la chitara si pe Dragos Garofeanu (Blight/Diluvian Collapse/FrogTown) la bas, iar la tobe nu este cineva permanent insa am avut norocul ca la primele concerte să-l am alături pe Seba Baltean (Blight) iar concertele pe care le-am avut ulterior sa ma poată ajuta bunul meu prieten din copilărie Alexandru Hera (IPR/Amalia Gaiță). Pentru înregistrarea albumului sunt bucuroasa ca tobele sunt făcute de domnul Andrei Jumuga (Dordeduh/Ordinul Negru/Blutrinǎ)

Nu pot să spun că este neapărat greu de sonorizat, dar cu siguranță este diferit față de alte instrumente. Harpa are un spectru destul de larg și trebuie să găsești un echilibru între claritatea fiecărei note și faptul că instrumentul trebuie să-și păstreze caracterul.

În cazul meu, lucrurile devin și mai interesante pentru că folosesc foarte multe efecte și nu mă limitez la un sunet clean. Am distors, delay, reverb, pitch shifting și alte procesări, iar toate acestea trebuie integrate în sunetul general, mai ales atunci când cânt cu trupa.

Cred că provocarea cea mai mare este să faci harpa să se audă bine fără să-i pierzi identitatea, dar în același timp să-i lași loc să devină ceva complet diferit. Și tocmai partea asta mi se pare foarte interesantă la ea.

- Da, Inia Dinia se pregătește pentru lansarea primului album, care se numește Holy Man. Este un album născut în introspecție și construit în jurul stărilor sufletești, mentale și spirituale - de la neliniște, teamă, nesiguranță, rătăcire, haos, ruptură și disperare până la iubire, pierdere, dor, liniște, împăcare, speranță, visare și devenire.

Este o călătorie prin diferite spații interioare, unele foarte întunecate, altele luminoase, care se transformă și se influențează reciproc.

Ca sonoritate, albumul cuprinde ambele lumi ale Inia Dinia: de la partea ambientală și cinematică până la zone mult mai întunecate, experimentale și agresive, care prind forță în formula de trupă. Holy Man se axează însă mai mult pe această latură de band, iar pentru mine a fost important ca fiecare dintre colegii mei să aibă spațiu real de exprimare, atât pe instrumentul lui, cât și dincolo de el, și să nu fie doar în rolul de a executa niște părți deja stabilite și compuse. În timp ce cealaltă lume sonoră va fi dezvoltată separat, într-un album dedicat ei.

Vocile au și ele un rol important și sunt folosite aproape ca niște instrumente. Putem întâlni suprapuneri repetitive, texturi corale și voce principală, iar în anumite momente apar accente ritualice și ancestrale, cu nuanțe care duc subtil spre sonorități bizantine și spre forme de cânt coral tradițional.

Cred că Holy Man este un album care va fi trăit diferit de fiecare ascultător și îmi doresc ca fiecare să-și găsească propriile sensuri în el. Dacă totul decurge conform planului, lansarea va avea loc în lunile de iarnă ce urmează.

- Mă simt fericită că mă pot exprima într-un mod total liber, fără niciun fel de compromis. Îmi place foarte mult ceea ce fac, atât solo, cât și cu trupa, și mi se pare că nu există limite în explorare. Îmi place din ce în ce mai mult cum se așază lucrurile și cum mă așez și eu muzical, în special vocal, pe măsură ce trec prin emoțiile unui concert.

Concertele pe care le-am susținut până acum, atât cele solo, ambientale, cât și cele cu trupa, au fost foarte bine primite. Harpa, în special la noi, este încă privită ca un instrument exotic și rar, asociat mai degrabă cu muzica clasică, angelică, iar harpa electrică este ceva aproape nevăzut și neauzit pe la noi. În alte țări există însă harpiste care au ieșit din tipare și fac lucruri absolut extraordinare cu harpele electrice.

Pentru mulți oameni, întâlnirea cu harpa electrică este o surpriză, iar atunci când vin la concertele mele și o descoperă devin foarte curioși. De multe ori vin cu întrebări după concert, ceea ce mă bucură enorm. Îmi place să văd interesul și curiozitatea lor și simt foarte multă recunoștință și fericire atunci când îi văd plecând încântați de ceea ce au văzut și au auzit.
Le mulțumesc pentru asta.

- În noiembrie 2024 l-am cunoscut pe Attila Nagy împreună cu Mihai Moldovan, când ne-au abordat cu dorința de a reface statuile alegorice dedicate zeițelor anotimpurilor, care cândva se aflau pe fațada Palatului Kunz, dar au dispărut în perioada comunistă și despre care nu se mai știe nimic.

Tot în noiembrie a fost montată pe clădire statuia alegorică a zeiței Toamnei, Phthinoporon, iar colaborarea noastră s-a născut chiar atunci. Cu aproximativ o săptămână înainte avusesem un concert în Timișoara la care au fost și băieții, iar în ziua montării statuii, cu vreo jumătate de oră înainte de începerea evenimentului, m-au întrebat dacă nu aș vrea să cânt la harpă în timp ce ei montează statuia.

Mi s-a părut o idee nebunească, mai ales că nu eram deloc pregătită. Tot ce aveam la îndemână pentru amplificare era un Orange Micro Dark din home studio. Entuziasmul băieților m-a convins, așa că mi-am adus Orange-ul, am deschis geamul, l-am pus pe pervaz, îndreptat spre stradă, iar când a început montarea statuii am început să cânt. Am început cu câteva piese deja compuse, iar apoi am început să improvizez.

Din acea improvizație s-a născut, la o întâlnire ulterioară cu băieții, ideea de a face o piesă dedicată statuii Toamnei. De acolo a venit și ideea de a crea câte o piesă pentru fiecare dintre zeițele anotimpurilor. Iar uite așa am ajuns la ideea unui album de sine stătător dedicat acestui proiect, în care muzica va avea o direcție mai cinematică și orchestrală.

Este ceva cu adevărat magic atunci când ajungi să faci parte dintr-un grup de oameni foarte dedicați, pasionați și creativi, care se încurajează și se ridică unii pe alții, cu inima deschisă și din simpla bucurie de a crea ceva frumos, din suflet și pentru suflet.

Simbioza dintre sculptură și muzică funcționează minunat. La crearea statuilor Verii, Theros, și Primăverii, Eiar, l-am asistat pe Attila în atelier și am documentat o mare parte din proces. Este un sculptor extrem de talentat, iar pentru mine a fost fascinant să urmăresc îndeaproape felul în care lucrează și cum, pornind de la câteva fotografii foarte vechi și neclare, reușește să reconstruiască ceva ce nu mai există.

Am urmărit fiecare etapă, de la modelarea în lut, realizarea negativului din ghips și curățarea lutului din negativ, până la aplicarea rășinii acrilice cu pensula, asamblare, îndepărtarea negativului, curățare, vopsire și, în final, montarea statuii.

Mi se pare cu adevărat impresionant să poți crea de la zero o statuie de asemenea dimensiuni și, mai ales, să o reconstruiești pornind doar de la câteva fotografii foarte vechi. Pentru mine, procesul a fost aproape la fel de fascinant ca rezultatul final.

Pentru cei curioși, piesa dedicată zeiței Verii, Theros, a fost lansată deja ca single și poate fi ascultată pe platformele de streaming.

- Da, sunt fericită cu tot ce am făcut până acum. Am avut un vis care, până la urmă, s-a împlinit: acela ca o harpă electrică să existe și să-mi pot achiziționa și eu una.

Regrete? Am crezut că am unul, legat de faptul că nu mi-am început proiectul solo mai devreme. Dar anumite lucruri cer timp și un proces de transformare care învață acceptare. Însă acum știu că sunt unde trebuie să fiu, atât ca maturitate, cât și din punct de vedere profesional, pentru a putea cu adevărat să dau drumul la tot ce a crescut în mintea mea, odată cu mine, în ultimii ani.