Adrian Dan (Loud Rage Music): Prefer să fiu cât mai transparent de la început și să nu vând iluzii

Salut, Titus!
Mulțumesc pentru interes, dar parcă îți spusesem că nu vreau să discutăm despre insulele alea. Dacă vrei, putem vorbi despre vile și colecția de mașini, dar insulele rămân un subiect tabu.

Lăsând gluma la o parte, cred că e ca în cazul oricărei pasiuni: dacă te prinde microbul, nu-ți mai dă drumul. Pe mine m-a lovit destul de serios încă din anii 90 și, sincer, nici până azi nu m-a lăsat.

Nu am făcut un calcul exact, dar sunt aproape 70 de albume lansate până acum, ceea ce înseamnă că am colaborat cu peste 50 de proiecte și formații. Totuși, nu aș considera Loud Rage Music o casă de discuri în sensul clasic al termenului, ci mai degrabă un distribuitor sau un partener de lansare și spun asta pentru că nu lucrez în stilul în care funcționau, și probabil încă funcționează, casele de discuri "serioase".

În primul rând, nu mă leg de drepturile de autor, toate drepturile asupra muzicii rămân integral trupelor; ele doar îmi oferă acordul să produc, promovez și distribui materialele. Personal, mi se pare cea mai corectă abordare față de artiști. Am făcut și eu muzică la vremea mea, iar când am pornit Loud Rage Music, mi-am propus să ofer condiții cât mai transparente și de bun-simț trupelor cu care colaborez: fără promisiuni goale, fără cifre umflate și fără iluzii vândute artificial. Sincer, nici nu știu dacă ceea ce fac poate fi numit propriu-zis "casă de discuri", motiv pentru care evit eticheta asta. Totul aici funcționează la nivel de underground, bazat în mare parte pe încredere și "gentleman agreements", ca între prieteni, iar trupele cu care am colaborat până acum cred că pot confirma asta.

Cu siguranță, cel mai bine s-a vândut reeditarea Celelalte Cuvinte - Armaghedon, atât pe vinil, cât și pe CD, dar au existat și alte materiale care s-au mișcat foarte bine. Totuși, sincer să fiu, numerele sunt mai degrabă pentru contabili, eu nu mă bazez exclusiv pe vânzări. Una dintre cele mai mari plăceri pentru mine rămâne partea de "trades", schimburile cu alte labeluri underground din toată lumea. Prin sistemul ăsta reușesc atât să distribui materialele Loud Rage Music internațional, cât și să susțin distro-ul, care reprezintă una dintre principalele surse de finanțare pentru release-urile labelului.

De fapt, exact asta făceam și la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000, iar partea frumoasă este că încă există labeluri underground care funcționează pe baza spiritului ăsta de susținere reciprocă. Chiar vorbeam recent cu un prieten din Cehia, care are un label similar acolo, și ne amuzam de faptul că ne cunoaștem de atâția ani, iar după tot timpul ăsta încă ne face aceeași plăcere să facem trade-uri, schimburi de CD-uri.

Nu cred că au existat albume care să nu mă convingă și pe care să le lansez doar "ca să fie". Toate materialele apărute prin Loud Rage Music mi-au plăcut într-un fel sau altul, altfel probabil nici nu m-aș fi implicat în ele. În schimb, au existat câteva care m-au surprins prin reacția internațională pe care au reușit să o genereze, iar aici m-aș referi în special la Katharos XIII – Palindrome și la Genune – Inert & Unerring. Ambele au ajuns foarte sus în topurile publicațiilor și site-urilor de specialitate din afară și au atras atenția unui public mult mai larg decât cel deja familiarizat cu release-urile Loud Rage Music. A fost genul acela de validare care îți confirmă că underground-ul local poate avea ecou serios și dincolo de granițe.

Sunt lucruri care țin de natura oricărei trupe și, sincer, nu prea ai cum să le controlezi sau să le previi. În underground mai ales, proiectele apar, evoluează, intră în pauză sau se destramă din tot felul de motive: lipsă de timp, probleme personale, diferențe de viziune, oboseală sau pur și simplu schimbarea priorităților. Încerc să privesc lucrurile cât mai firesc și fără dramatism. Până la urmă, important este că materialul respectiv există și rămâne documentat, indiferent ce se întâmplă ulterior cu trupa.

Îmi amintesc că și trupa mea din trecut s-a destrămat exact într-un moment în care tocmai reușiserăm să obținem un contract cu un label din afară, așa că înțeleg foarte bine cât de imprevizibil poate fi parcursul unei formații.

Au fost... cel puțin pentru moment, compilațiile Fertile Soil au intrat într-o perioadă de hiatus. Mă surprinde destul de mult cât de des mă întreabă lumea acum despre ele, pentru că atunci când le publicam, interesul era, sincer, destul de redus. Investisem foarte mult timp în documentare, în ascultat și în selecție pentru ceva care ajungea să primească foarte puțin feedback sau chiar deloc. Totuși, le făceam din pasiune pură, îmi place să fiu conectat la ce apare nou, să urmăresc direcția în care merge scena și să descopăr ce aduce noul val de metal. Într-un fel, "Fertile Soil" era o radiografie periodică a scenei metal underground românești, o retrospectivă a release-urilor care mi se păreau interesante într-o anumită perioadă. Mie îmi place foarte mult ideea de "scenă românească" și, în același timp, am avut mereu o slăbiciune pentru compilații, așa că proiectul a venit destul de natural, dar problema era că timpul investit devenise mult prea mare în raport cu reacțiile pe care le primeam. Poate că o voi relua la un moment dat, sau poate nu, încă nu știu.

În schimb, am reluat seria de compilații Pest Records, tot în format digital și tot gratuit. De data asta selecția este internațională și include piese metal lansate în ultima lună în underground-ul mondial, însă exclusiv de pe demo-uri și EP-uri, deci în mare parte de la trupe aflate la început de drum. Compilația apare lunar, de regulă spre finalul fiecărei luni, iar cei interesați o pot găsi pe pagina de Bandcamp Pest Records.

Nu sunt un mare fan al vinilurilor, sincer. Mi se pare un format foarte sensibil și destul de dificil de gestionat în România, mai ales dacă nu te bazezi exclusiv pe piața locală. În momentul de față, să expediezi viniluri în străinătate a devenit o aventură cu adevărat birocratică, relația cu Poșta Română era deja complicată și în trecut, dar de anul acesta lucrurile au ajuns la niște niveluri greu de imaginat. Curierii sunt ok pentru țările apropiate, însă pentru restul Europei sau alte continente costurile devin atât de mari încât nu sunt o opțiune realistă. Și inevitabil ajungi să te compari cu labelurile din țări precum Germania, unde oamenii își împachetează comenzile, completează rapid formalitățile online, iar curierul vine și ridică pachetele direct de acasă pentru livrare oriunde în lume. La noi sistemul mai degrabă te descurajează decât te ajută. Cu CD-urile și casetele este ceva mai simplu, fiind formate mai ușor de ambalat și expediat, dar chiar și așa tot simți uneori că nu ești tocmai dorit în relația asta de lucru cu Poșta.

Acum, strict legat de vânzări, eu am lansat prea puține viniluri ca să pot trage niște concluzii foarte clare despre piața din România. Se spune mereu că vinilul este formatul "hot" al momentului, dar am impresia că există și multă retorică în jurul subiectului. Mulți spun că sunt interesați, însă când apare efectiv release-ul și trebuie făcută comanda, entuziasmul se evaporă destul de repede. Sincer, eu mă bucur că în ultima vreme am scăpat de eterna întrebare "apare și pe vinil?" la fiecare release nou.

Da... și da.

Cel mai des ajung să refuz proiecte noi din motive care țin pur și simplu de logistică și de realism. De exemplu, se întâmplă destul de des să fiu contactat cu ceva de genul: "avem albumul gata și vrem să-l lansăm cel târziu săptămâna viitoare", ori asta, în practică, nu prea este posibil. Chiar și pentru un release underground există o perioadă minimă de pregătire: tot felul de pregătiri, layout, verificări, producție, promovare, organizarea precomenzilor, distribuție și așa mai departe. Nu e ca și cum iei materialul, îl arzi pe un CD și scoți coperta la xerox-ul din colț. Nu vorbim despre ceva extrem de complicat, dar sunt multe detalii care necesită timp și atenție.

Au existat și situații în care trupele au ales să nu colaboreze cu mine, iar motivele au fost, de regulă, legate de așteptări. Unele își doreau mai mult decât pot eu oferi la nivelul meu. Prefer să fiu cât mai transparent de la început și să nu vând iluzii și, în același timp, încerc să evit și genul de aventuri financiare care ar putea să mă destabilizeze foarte repede. Până la urmă, tot ce fac aici se bazează pe pasiune și pe un echilibru destul de fragil, specific underground-ului.

La Pest Records colaborez exclusiv cu trupe din afara României, în timp ce Loud Rage Music este dedicat formațiilor autohtone sau proiectelor internaționale care au membri români în componență. Asta a fost, practic, ideea de la care am pornit: să separ scena locală de partea internațională și să construiesc două identități distincte. La momentul respectiv mi s-a părut o alegere logică și organizată, dar acum, privind retrospectiv, uneori mă gândesc că poate ar fi fost mai bine să le țin pe toate sub aceeași umbrelă, poate ar fi avut o altă traiectorie și o vizibilitate mai mare. Pe de altă parte, separarea asta m-a ajutat și să păstrez o identitate clară pentru fiecare proiect: Loud Rage Music foarte ancorat în scena românească, iar Pest Records orientat complet spre underground-ul internațional.

Nu știu dacă aș pune problema în termenii "încrederii în print". Pentru mine, există din exact același motiv pentru care există și labelul: dintr-o dorință foarte veche, încă din liceu, de a fi implicat activ în scena metal, care mă pasiona atât de mult. După cum știi, sunt colecționar maniac de fanzine metal încă din perioada aia, așa că ideea de a-mi face propriul fanzin, la sfârșitul anilor '90, a venit cât se poate de natural. Am făcut unul, apoi încă unul, apoi încă unul... până când, la un moment dat, am renunțat. În 2012 am decis să revin la pasiunea asta, dar de data asta cu gândul să nu o mai abandonez și până acum chiar m-am ținut de promisiune. Deși, sincer, anul acesta cred că va fi pentru prima dată când voi scoate un singur număr în loc de două, cum făceam de obicei. Pur și simplu nu mai am același timp disponibil și focusul meu s-a mutat mai mult și spre alte proiecte, dar ideea de a renunța complet nici nu se pune.

Fiind în limba engleză, fanzinul circulă în principal în afara României, iar majoritatea cititorilor sunt din Europa, America de Sud sau Asia. În România se vând foarte puține exemplare, în jur de zece bucăți pe număr, de unde și insulele de care am zis că nu vorbim.

Bestial Records a avut un impact uriaș asupra mea și, sincer, a fost principalul motiv pentru care am decis să pornesc ca un label dedicat exclusiv scenei autohtone. Deci, din punctul ăsta de vedere, nu pot spune că am inventat ceva nou, ba din contră. Frații Mihailov au fost niște adevărați deschizători de drumuri. În perioada aceea eram un fan înrăit al labelului lor, mai ales pentru că era pentru prima dată când vedeam o inițiativă concentrată exclusiv pe underground-ul metal românesc; pentru mulți dintre noi, Bestial Records era una dintre cele mai importante legături cu scena locală. Pe lângă label, aveau și distro-ul, unde găseai tot felul de obscurități și materiale pe care, în anii '90, pur și simplu nu aveai de unde să le iei în România, iar pentru cine era pasionat de underground, conta enorm.

Îmi pare sincer rău că și-au anunțat retragerea, dar în același timp este perfect de înțeles. Piața materialelor fizice nu mai are absolut deloc forța pe care o avea în anii '90 sau la începutul anilor 2000, iar după aproape trei decenii de activitate cred că și uzura inevitabil își spune cuvântul. Mi-ar plăcea foarte mult ca, la un moment dat, cineva să scrie o carte despre Bestial Records, cred că ar ieși ceva extrem de interesant și ar reprezenta o concluzie perfectă pentru tot ce a însemnat labelul ăsta pentru o mare parte dintre fanii metalului underground din generația noastră.

Anul 2026 a început extrem de intens pentru Loud Rage Music, probabil mai în forță decât oricare alt an de până acum. Am avut deja câteva lansări de care sunt foarte mândru: noul album al veteranilor death metal constănțeni Cadavrul, apoi reeditarea excelentului ".Stem" semnat de Celelalte Cuvinte, urmată de EP-ul unui proiect foarte tânăr de black metal, Skadin. A urmat apoi cel de-al doilea album al foarte activei trupe din Bocșa, Eternal Dark, iar foarte recent am lansat split-ul dintre eroii old-school death metal Putred și veteranii Decease, care au revenit după 11 ani de tăcere, plus albumul de debut al revelației brașovene Mauna Sol. În perioada următoare urmează split-ul death metal dintre Malignant Providence și Ephemerality, apoi albumul de debut al mașinăriei clujene de tech death metal Omnitrocy. Mai avem pregătit și un nou album de Swedish death metal din partea unui proiect pe care încă nu l-am anunțat oficial, plus noul material al proiectului sibian de black metal Antumbra. Mai sunt și altele în lucru, dar prefer să le anunț doar în momentul în care sunt sigur că se vor concretiza, nu îmi place să promovez ceva prea devreme și apoi să existe riscul să nu se mai întâmple din diverse motive.

Cât despre pragul de 100 de release-uri, evident că mi-ar face mare plăcere să ajung acolo și probabil m-aș simți foarte mândru, dar nu este un obiectiv în sine și nici ceva după care alerg. Iar dacă adun materialele lansate prin Loud Rage Music cu cele de la Pest Records, borna asta a fost depășită de ceva vreme.

Mulțumesc mult pentru susținerea și interesul arătate de-a lungul acestor ani! În underground, lucrurile astea chiar contează și fac diferența mai mult decât își imaginează mulți.