Nu am mai fost de foarte mult timp in Manufactura. E un bar (club ar fi o descriere nepotrivită) în subsolul unei clădiri de pe malul Begăi, care în ultimii ani a găzduit numeroase concerte, mai ales de factură undergound. Iar de când s-au ridicat restricțiile pentru concerte, evenimente au fost săptămână de săptămână.
Nu aveam în plan o ieșire duminică seara, dar nici nu aveam cum să refuz invitația colegului Titus, concertul Snøgg fiind organizat sub egida Metal Under Moonlight. Am ajuns cu jumătate de oră înainte așa că am fost un pic atent și la atmosfera din jur. Aș spune că ăsta e echivalentul pentru metaliști al unei ieșiri la un local cu muzică live. Diferența ar fi că atunci când muzica începe, lumea se oprește din vorbit și ascultă și privește. (Bineînțeles, pe lângă diferențele de natură superficială cum ar fi vestimentația) Publicul nu a venit neapărat pentru punerea în scenă, a venit pentru a sta la povești în jurul a câtorva beri înainte și după și să trăiască atmosfera, o evadare într-o seară plăcută de primăvară târzie.
Snøgg a fost trupa perfectă pentru asta. Nu au venit să facă spectacol, să promoveze ceva cu muzica lor, au venit doar să cânte, iar cele câteva zeci de oameni au gustat din plin asta. Slovenii cântă black metal. Nu cred că are rost să fie diferențiat cu vreun epitet cum e moda între trupele de genul. Am simțit că aderă la bazele genului, de a suna cât mai crud și mai extrem, dar fără a urmări asta cu un scop anume, ci pur și simplu cântă ceea ce simt. Lucrurile au început lent, dar s-au diversificat și intensificat treptat, la fel ca reacția publicului. De la riff-uri de black metal norvegian, au trecut la speed metal, cu o atitudine punk în exprimare, de la cântatul gutural la cel coral sau recitări cu iz de incantație. Practic, vocea chitaristului Ulv juca rolul unui al treilea instrument pe lângă tobe și chitară, fiind ajutat de sonoritatea limbii, ce făcea ca silabele să se transforme în note muzicale (disonante, evident). Tobarul Mørke m-a impresionat prin energia debordată, rotindu-se dintr-o parte în cealaltă a bateriei, făcând uz de fiecare tobă și cinel avute la dispoziție - lucru important în acest duo excentric, având în vedere că trebuia să asigure partea melodică în egală măsură cu colegul de scenă. Cei doi au fost acompaniați pentru acest concert și de cehul Chrup, care asigura sonorul atmosferic dintre piese. Dacă a avut și o contribuție în timpul pieselor, eu unul nu am reușit s-o discern.
Cum spuneam, publicul a reacționat pozitiv, datul din cap răspândindu-se prin toată încăperea până spre final. Ba chiar s-a încins si un mic mosh la un moment dat. Trupa a fost susținută cu aplauze și strigăte aprobatoare și după concert am auzit multe păreri de genul „da, bă, au fost tari!” La rândul lor, muzicienii au mulțumit publicului și i-au asigurat că vor mai reveni. De altfel, au cântat și mai demult, tot în Manufactura, iar acest concert a fost ultimul din turneu din România, precedentele fiind la Zalău și Cluj.
Cam așa arată o ieșire a metaliștilor.