Rock-ul suna altfel la Cluj
Acum 4 luni nu ma gandeam ca o sa ii mai vad pe rockerii de la Scorpions in Romania, deci mare a fost bucuria cand am auzit ca o sa am oportunitatea sa ii revad la inaugurarea noii arene din Cluj.
Mi-am facut bagajul si am ajuns la Cluj cu o zi inainte pentru a participa si la conferinta de presa (despre asta in alta cronica).
A venit si ziua, 8 septembrie, si ora concertului. La 16:00 paseam pentru prima oara pe "Cluj Arena" si imediat am remarcat numarul impresionant de oameni care erau deja pe stadion. Cel putin 30.000 de suflete au venit pe stadion in ciuda frigului care a luat pe toata lumea prin surprindere. Pe scena si-a facut aparitia un domn destul de elegant, pe nume Constantin Trofin, care urma sa fie entertainerul nostru pe parcursul celor doua zile, un om foarte amuzant, plin de haz care consider ca a reusit sa tina publicul in priza in spatiile moarte dintre formatii.
Prima formatie care a intrat pe scena a fost Senzor, o formatie din Cluj care a facut un spectacol cu butoaie, scantei, fete frumoase si un mic taraf. O combinatie cel putin ciudata dar de efect. Recitalul a fost destul de scurt si a fost urmat de o alta formatie clujeana, Semnal M. Recunosc ca este una din formatiile mele preferate dar pe care inca nu avusesem ocazia sa ii vad sau sa ii ascult live. Nu m-au dezamagit, au cantat piesele care i-au consacrat, cum ar fi: "Spune-mi cine esti" sau "La fereastra ta". Clujenii i-au apreciat, i-au aplaudat si au cantat alaturi de ei toate piesele. Atmosfera deja se incingea, se apropia capul de afis.
Dar inaine, a venit randul celor de la Pacifica. La fel ca la Semnal M, publicul s-a bucurat de prezenta inca unui clujean pe scena. Aplauzele incepeau sa fie tot mai puternice si tot mai intense, stadionul deja cred ca devenise gazda pentru mai mult de 40.000 de suflete.
Pentru ca intunericul s-a lasat, spectatorii au inceput deja sa faca atmosfera in timpul baladelor inlocuind clasica bricheta cu modernul telefon mobil. Trebuie sa recunosc ca am ramas cu gura cascata minute in sir de minunatul efect, de aceea m-am decis sa fac si cateva poze panoramice cu intreg stadionul. Un spectacol de vis deja se contura.
Dupa o pauza de rock care a durat aproximativ o ora si ceva, publicul era "incalzit" si pregatit sa fie luat pe sus de uraganul starnit de Scorpions la Cluj.
Let the Rock begin!
Concertul a debutat in forta cu "Sting in the tail", piesa pe care publicul a inceput sa sara in sus, sa se agite si sa cante refrenul intr-un cor care rezona superb datorita acusticii arenei.
Spectacolul a continuat in aceeasi nota pana ce a inceput partea acustica a concertului. In acest moment publicul si-a scos iar "bricheta digitala" si s-a "odihnit" si s-a delectat timp de 3 piese. In acest timp, eu personal speram sa aud una din piesele mele preferate, "Send me an angel", dar din nefericire nu am avut aceasta satisfactie, but the show must go on.
A venit un alt punct important al spectacolului: "Kottack Attack", solo-ul demential de tobe, care, ca de obicei, a uimit intraga audienta prin rapiditate si agresivitate. Domnule Kottack, imi dau palaria jos in fata dumneavoastra! Rock and Roll Forever!
A urmat apoi "Six String Sting", un solo al rock-erului Matthias Jabs. Un alt moment de virtuozitate si perfectiune, care a fost apreciat de intregul stadion.
Finalul a fost fulminat: ultimele 4 piese de bis cu "Still loving you", "Rock you like a hurricane", "Wind of change" si o alta piesa dintre preferatele mele, "When the smoke goes down".
O incheiere de vis pentu o noapte de spectacol de mare clasa! Un "botez" mai frumos pentru noua arena din Cluj nu putea sa existe! Public de nota 10, spectacol incredibil si un sunet foarte bun care nu stiu daca s-a mai auzit in tara asta in ultimii ani.
Pentru restul, reveniti, caci va urma....
Galeria foto are 0 imagini.