Cronici / Galerii foto / Interviuri

Rock-ul suna altfel la Cluj part 2

Autor: Liviu, 12 Octombrie 2011

A doua zi de rock la Cluj a debutat cu ploaie. Chiar si asa, 15.000 de spectatori au venit pe stadion ca sa "scandeze" pentru formatiile lor favorite.

Concertele au inceput la ora 18:00 fix, dar datorita ploii eu am intarziat putin si am reusit sa intru pe stadion doar la 19:00, in timpul recitalului domnului Horia Brenciu. Am avut parte poate de cel mai frumos spectacol al acestei inaugurari. Sunet, lumini, show... Totul parca a fost un vis. Timp de o ora nu am putut sa ma  opresc din a face poze, tot timpul se intampla ceva pe scena si tot timpul simteam nevoia de a avea obiectivul indreptat spre protagonistii spectacolului.

 La finalul recitalului, intreg stadionul parea a fi fermecat, iar acesta avea sa fie doar inceputul spectacolului: pe scena  urma sa isi faca aparitia folkul.

Pasarea Colibri a intrat pe scena. Doua chitari acustice, una electrica si o clapa a fost mai mult decat suficient pentru ca spectacolul sa inceapa. Aceasta formatie foarte iubita de clujeni si-a cantat toate "hiturile":
Dealul cu dor, Miruna, Hei tramvai, Strada Popa Nan si multe altele. A fost un recital la care tot publicul clujean a cantat fiecare refren fara greseala si cu un entuziasm pe care de mult nu l-am mai auzit la un concert folk.

Iar dupa o pauza de rock care a durat putin mai mult de o ora, publicul se pregatea sa ii intampine pe britanicii de la Smokie.

A fost un spectacol care a durat mai bine de 2 ore, timp in care noul s-a imbinat cu clasicul. Piesele care i-au consacrat pe cei de la Smokie precum "Oh Carol" si "Needles and Pins" s-au strecurat in playlist pe langa multe alte piese noi ale caror nume trebuie sa recunosc ca nu le-am retinut.

Vocea lui Mike Craft a inceput sa cedeze pe la mijlocul concertului, dar acest fapt nu l-a oprit sa isi duca la bun sfarsit show-ul, in special datorita celor 15.000 de spectatori. Pe de alta parte, veteranul formatiei, domnul Terry Uttley, a reusit sa isi pastreze vocea fara nici o problema si in acelasi timp sa impresioneze la bass.

La bis, asa cum e normal, a ramas ce e mai bun - un cover dupa Creedence Clearwater Revival - si anume "Have you ever seen the rain" si celebra "Living next door to Alice".

Nimic nu putea sa fie mai frumos pentru inchiderea acestui eveniment de inaugurare a arenei decat 15.000 de oameni urland: "Alice, who the f*** is Alice?"

O parere personala asupra celor doua zile de concert ar fi ca a fost incredibil, pana acum nu am vazut asa ceva in Romania, dar de-abia astept sa vad ceva care sa egaleze aceast eveniment. Un singur regret pot sa am, si anume ca doua nume celebre nu au fost prezente pe scena: Teo Peter si Florian Pitis; dar sunt sigur ca multe ganduri bune s-au indreptat spre ei in timpul celor doua zile.





Evenimente recomandate

Top