Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica Rockstadt Extreme Fest 2023, ziua 5

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 8 August 2023

NoneIată că a venit și ultima zi de festival, ce-i frumos trece repede. Ca în fiecare zi de până acum, și azi au fost în jur de 8.000 de oameni, trupele au adus merchandise (nu toate, din păcate), mâncarea a fost în continuare bună (mâncare de festival, dar chiar de calitate, cel puțin mie așa mi s-a părut, și prețurile au fost OK), berea ieftină. Am jucat darts, o distracție chiar plăcută între două concerte, ar fi bine ca la anul să fie mai multe astfel de spații de recreere. A și plouat, dar rockerii nu se tem de apă.

Scena Andrei Calmuc

Această ultimă zi de festival a început cu una dintre trupele pe care le așteptam. Moonstone din Polonia a adus doom-ul la poalele Carpaților, cu melodii despre natură, ciuperci și vise. Trupa a sunat extraordinar de bine, mai ales pentru cort.

Misþyrming a continuat cu un black metal atmosferic numai bun de ascultat și de văzut la prima cafea (sau bere) a zilei. Și islandezii au sunat de vis, mi-au plăcut mai ales tobele și vocea, dar și riffurile bine gândite.

Messa a fost pentru mine revelația acestei zile. Nu știu cum mi-a scăpat până acum formația italiană de doom/sludge, dar niciodată nu e prea târziu. Vocea solistei e una care te bântuie, versurile sunt intime, riffurile creează un zid de sunet și din punct de vedere al imaginii, trupa bine pusă la punct. O să o aprofundez.

Immolation a adus death metal american pe scena de la Râșnov. În continuare este una dintre cele mai bune, mai inovative, mai bine închegate trupe, iar din 1986 pune umărul serios la dezvoltarea acestui gen. Am auzit oameni care au venit special să o vadă, restul trupelor fiind un binemeritat bonus.

For The Wicked a început în mare forță, s-a lăsat cu măcel în fața scenei câteva piese, dar până la urmă, din păcate clujenilor li s-a stricat laptopul și chiar dacă au încercat să remedieze nu s-a mai putut atunci. Din fericire, show-ul a fost reprogramat pentru după Knocked Loose, la 3:00 dimineața, și a fost excelent. Trupa englezească de hardcore punk a fost foarte așteptată de un public dedicat și s-a lăsat cu probabil cel mai liber moment al festivalului. S-a sărit de pe scenă în public, s-a făcut un moshpit cinstit, care a continuat într-un mare fel și la revenirea pe scenă a trupei clujene. Dacă n-aș fi știut că sunt români, nu m-aș fi prins, atât de bine sună.

Scena Brașov

Kadavar a adus ritmuri rock'n'roll la festival, pe ploaie, imediat după STYG, așa că a fost un moment bun pentru ca cei prezenți să se mai relaxeze după un show hardcore și să se lase purtați de ritmuri mai blânde. Nemții au fost așteptați și mulți fani au stat fascinați să-i vadă. A fost fain că cei de la Messa au fost în public și au ascultat și văzut concertul laolaltă cu fanii. Kadavar e în continuare una dintre trupele de bază și ne-am bucurat să fie aici.

Epica a adus pe scenă metalul simfonic și a făcut spectacol. Trupa a cunoscut în ultimii ani un nou suflu și piesele au devenit mai complexe, mai pline de vitalitate, au căpătat valențe progresive, iar aceste lucruri se văd și pe scenă. Cât de mult e apreciată trupa s-a văzut din reacția bună a publicului. Trupa nu doar a cântat, ci a făcut și spectacol, în felul în care ne-a obișnuit de-a lungul anilor, iar dialogul muzical dintre cei doi soliști a fost la înălțime.

Arch Enemy s-a întors în România după ceva vreme, iar show-ul suedezilor a cunoscut o îmbunătățire. Prezența scenică a Alissei White-Gluz nu poate fi ignorată. Vorba unuia din public: ți-ai dori să urle la tine că nu ai spălat vasele. Lăsând gluma la o parte, vocea ei m-a impresionat în mod deosebit. În jurul meu erau oameni care cântau vers cu vers piesele, s-a făcut moshpit și crowd surfing, exact cum mă așteptam. Trupa a cunoscut în ultimii ani o popularitate din ce în ce mai mare și acest lucru se vede și în interacțiunea cu publicul, una bună. Au promis că vor reveni.

Scena Adrian Rugină

Stick To Your Guns a urcat pe scenă când deja se pusese furtuna, dar ploaia nu a făcut decât să-i motiveze pe fani să se distreze și mai tare. E ceva special la fanii hardcore, sunt foarte dedicați trupelor și nu ratează niciun moment să se își arate aprecierea. Să nu se înțeleagă acum că fanii black metal, death metal etc. nu ar fi așa, din contră, dedicația celor care își arată apartenența la un grup cu toată ființa lor mă impresionează. Trupa americană de hardcore a transformat scena într-un spațiu de luptă, iar fanii au bătătorit bine pământul ud din fața ei.

Este incredibil cum trei oameni pot să creeze un zid de sunet atât de bun. Așteptam cu nerăbdare să văd Dying Fetus, mai ales fiindcă albumele din 2012 și 2017 au rulat deseori în playlistul meu. Trupa și-a creat o imagine brutală, care este accentuată live și de interludiile în care se aud bebeluși plângând și care au rolul de a șoca. Dar nu doar șocul este propriu trupei, ci chiar compozițiile foarte bune și un sunet care a devenit ușor de recunoscut. Fără doar și poate a fost unul dintre marile concerte ale festivalului.

Trivium, trupa de heavy metal din Orlando, Florida, a revenit în România pe o scenă mult mai mare, semn că a crescut în ultimii ani. A fost amuzant că Matt Heafy a învățat câteva cuvinte românești („ce mai faci?”, „noroc”) pe care le-a rostit înainte sau după aproape fiecare piesă. Trivium a sunat curat, s-au auzit foarte bine toate instrumentele, piesele alese a fost pe placul publicului și s-a lăsat și la ei cu deranj.

Alestorm este una dintre trupele cele mai mișto de văzut live. De când au devenit mari, pirații scoțieni și-au îmbunătățit și prezența scenică. De exemplu, ce poate fi mai metal decât o ditamai rățușcă pe scenă? Uneori au și mai multe, de obicei trei, dar chiar și una este de ajuns pentru a face impresie. Pe lângă rățuște uriașe, Alestorm are și melodii dansabile, cu versuri neserioase, pe care poți să te distrezi de minune. Trupa a făcut un show mai bun decât multe alte trupe „serioase” și a încheiat seria de concerte pe scenele mari.

Pot afirma în concluzie că ediția de anul acesta a festivalului a fost una foarte reușită, au fost trupe diverse, numai una și una, din mai toate genurile, cât să găsească oricine măcar câteva preferate. Unele trupe au venit cu o producție impresionantă, altele au mizat doar pe muzică. S-a făcut moshpit și crowdsurfing (legenda spune că Mască și ai lui încă fac), s-au legat prietenii noi și, cel mai important, am simțit pentru câteva zile că facem parte dintr-o comunitate.
Cronica Rockstadt Extreme Fest 2023, ziua 5

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto Rockstadt Extreme Fest 2023 - ziua 5 - Moonstone, Misþyrming, Messa, Immolation, For The Wicked
  • Galerie foto Rockstadt Extreme Fest 2023 - ziua 5 - Kadavar, Epica, Arch Enemy
  • Galerie foto Rockstadt Extreme Fest 2023 - ziua 5 - Stick To Your Guns, Dying Fetus, Trivium, Alestorm


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top