Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica Rockstadt Extreme Fest 2023, ziua 1

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 4 August 2023

Cea de-a 9-a ediție a Rockstadt Extreme Fest, una dintre cele mai impresionante de până acum, a început, din păcate, cu niște ploaie și cu două trupe care, din motive ce nu țin nici de organizatori, nici de ele, au ratat zborurile. Este vorba de norvegienii de la Angstskríg și de germanii de la Heart Of A Coward (care au fost reprogramați vineri). Ambele trupe fuseseră programate la scena Andrei Calmuc, restul trupelor de la celelalte scene au început normal. E de așteptat ca la un festival să se mai întâmple astfel de lucruri, important e cum ne raportăm la ele.

Atmosfera festivalului în prima zi a fost una destul de relaxată, în ciuda furtunii și apoi a soarelui arzător. Totuși, pe scena Andrei Calmuc sunetul a fost mult prea tare pentru un loc atât de mic și unor trupe a făcut mai degrabă rău, chiar dacă ele în sine sună bine și mi-au plăcut până la urmă. Dar cu un sunet mai dulce, ar fi fost și mai bine. La cele două scene mari nu a existat această problemă. Pentru o mai bună coerență atât azi, cât și în restul zilelor, voi scrie despre fiecare scenă în parte.

Scena Andrei Calmuc

Hate Campaign a dat startul oficial al festivalului. Furtuna a stat îndeajuns de mult încât bulgarii să poată cânta în mica scenă de sub cort. Au încălzit publicul cu thrash metal și hardcore, s-a lăsat cu câteva dansuri specifice.

Grecii de la Villagers Of Ioannina City s-au întors pentru un nou show, după succesul pe care l-au avut în Quantic acum nu multă vreme. Pe o ploaie de poveste, dar ascunși în cort, VOIC ne-a demonstrat de ce este în continuare una dintre trupele cele mai bine cotate ale ultimilor ani. Trupa a cântat cu dedicație și cu mult respect pentru fani piese de pe toate albumele.

Una dintre cele mai gălăgioase trupe ale zilei este cu siguranță Eyehategod din S.U.A. Stilul trupei este unul consacrat în ceea ce privește abordarea scenică și ne așteptam să facă un show pe măsură. Și băieții chiar au demonstrat că în continuare au ceva de spus.

Legion Of The Damned a urmat. Thrasherii olandezi se pare că au destui fani la noi, întrucât am văzut mulți oameni entuziasmați în public. Fără a fi un mare fan, recunosc faptul că live trupa sună brici. Riffuri grele, voce bine întreținută, bas care chiar se aude, tobe răpăitoare și o bună comunicare cu publicul sunt întotdeauna o rețetă a succesului.

Ultima trupă a zilei, legendele de la Soulfly. Nu am înțeles de ce trupa a cântat la cort, erau mulți oameni care probabil și-ar fi dorit să o vadă și nu era loc. Totuși, Soulfly a făcut un show de mare intensitate și se vede experiența de atâția ani a lui Max Cavalera și a trupei sale.

Scena Adrian Rugină

Nu știam absolut deloc trupa Employed to Serve, am intrat în public ca mielul la tăiere, fără să știu că se va lăsa cu primul mare moshpit al zilei, cu crowd surfing și circle pit. Trupa britanică a arătat că bleagh-ul n-a murit, din contră, e încă la mare căutare. Piesele lor sună bine live și pare că o parte din public era pregăit, fiindcă nu s-a stat pe gânduri, s-a trecut la fapte.

Sacred Reich ar fi trebuit să cânte anul trecut, dar din anumite motive trupa americană nu a mai ajuns atunci. A cântat în această seară și pot afirma că a avut unul dintre cele mai bune condiții audio, adică a sunat brici. Instrumente, voce, tot, impecabil. Trupa este una cu un mesaj politic pe față, așa cum sunt în general trupele thrash metal, și vocalul nu a ezitat să facă remarci despre guverne, politicieni, popor. Au cântat piese cam din toată cariera lor. Au avut floarea soarelui pe scenă, probabil ca simbol al libertății.

While She Sleeps a provocat probabil cele mai mari și mai intense moshpituri pe care o să le vadă anul acesta festivalul de sub poalele munților (rămâne touși de aflat). Trupa de metalcore a început în forță, nu a lăsat nicio clipă să treacă fără să provoace mișcare în public. S-a făcut wall of death, crowd surfing, moshpit, oamenii s-au plimbat cu barca pneumatică pe brațele altor oameni. Chiar mă întreb, deloc retoric, când și cum i-a venit cuiva ideea să aducă o barcă pneumatică la un concert pe care să se plimbe oamenii. A fost un moment crucial al show-urilor hardcore/metalcore/deathcore etc. Trupa are piese foarte ritmate și a făcut un show chiar memorabil.

Dropkick Murphys a fost headlinderul zilei. După 27 de ani trupa a ajuns și la noi, cu mult fum pe scenă și conffetti roz tras peste public. E într-adevăr special să asiști după 12 noaptea la un concert folk/celtip punk al unei trupe din Boston, sub luna plină, în munți, la poalele unei cetăți care datează de pe vremea când în locul unde suntem acum probabil erau doar copaci și animale. S-a dansat târziu în noapte, tot publicul a cântat la unison “Rose Tattoo” și celelalte piese celebre ale trupei.

Scena Brașov

Imediat după Employed to Serve a urcat pe scenă Deez Nuts. La ei știam la ce să mă aștept, combinația de hardcore, punk și hip-hop face ravagii din 2007. Publicul fiind deja încălzit, s-a continuat cu jocurile de societate hardcore. Australienii au o alură de gangsteri și mesajul lor nu este deloc unul pacifist, cu toate că în esență e doar anticapitalist.

The Ocean e una dintre trupele pe care nu toată lumea le apreciează, fiind progresive și cu dese ruperi de ritm, iar live sunt în stare să transmită o sumedenie de emoții, dar și să te facă să îți rupi gâtul de la headbang. La un moment dat solistul a sărit în mulțime și a cântat de pe umerii oamenilor. Chiar a fost un moment de mare intimitate.

Heilung a început cu un ritual, a încheiat cu un ritual, simbolizând probabil ciclul vieții, care începe și se termină. Faptul că s-a nimerit să fie lună plină a adăugat mult momentului oricum impresionant. Scenografia lor e deosebită, fiecate cadru poate fi un mic tablou și în fotografiile de la show se poate observa bine acest lucru. Muzical vorbind, trupa e greu de încadrat, e și pagan, și neofolk, are și elemente tribale care construiesc un univers muzical special. Totuși, cel mai bine se poate înțelege acest univers doar cu ajutorul imaginii, a scenografiei, ritualurilor, costumelor. Și chiar dacă nu e metal, Heilung a lăsat o impresie de neșters publicului în această primă zi care a fost excelentă.
Cronica Rockstadt Extreme Fest 2023, ziua 1

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto Rockstadt Extreme Fest 2023 - ziua 1 - Hate Campaign, Villagers of Ioannina City, Eyehategod, Legion of the Damned, Soulfly
  • Galerie foto Rockstadt Extreme Fest 2023 - ziua 1 - Deez Nuts, The Ocean, Heilung
  • Galerie foto Rockstadt Extreme Fest 2023 - ziua 1 - Employed To Serve, Sacred Reich, While She Sleeps, Dropkick Murphys


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top