Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Visions of Atlantis și Powerwolf la Arenele Romane, 6 iunie 2023

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 7 Iunie 2023

O trupă care de-a lungul anilor a crescut foarte mult în popularitate este Powerwolf. De la debutul din 2005 cuCronică de concert Visions of Atlantis și Powerwolf la Arenele Romane, 6 iunie 2023 albumul Return in Bloodred până în prezent trupa germană a scos nouă albume, cel mai nou fiind Interludium de anul acesta și a cântat pe cele mai mari scene din întreaga lume, ori cap de afiș, ori în deschiderea unor trupe legendare, precum Kiss. De altfel, ultimul concert Powerwolf în România a fost vara trecută, la Romexpo, în deschiderea trupei americane. Și concertul de aseară, organizat de Metalhead, ar fi trebuit să fie tot acolo, dar din diverse motive (inflația își spune cuvântul) a fost relocat la Arenele Romane. Totuși, a fost foarte multă lume, vremea plăcută, numai bună pentru un concert în aer liber.

În deschidere a fost trupa Visions of Atlantis, o surpriză plăcută pentru noi. Trupa austriacă de metal simfonic e foarte îndrăgită de publicul românesc, dar e prima dată când ajunge la noi, așadar a fost o ocazie neașteptată pentru a o vedea. Cele opt albume, cel mai nou fiind Pirates din 2022, au propulsat trupa în prima linie a metalului simfonic, și pe bună dreptate. În ciuda multelor schimbări de componență, trupa a păstrat o direcție ascendentă. Din formula originală, acum mai face parte doar Thomas Caser, toboșarul, iar din trupă fac parte Clémentine Delauney la voce, Michele Guaitoli la voce masculină, Christian Douscha la chitară și Herbert Glos la bas.

Trupa își promovează cel mai nou album și astfel prezența lor scenică este organizată în jurul imaginii piraților. Trupa a urcat îmbrăcată în haine de pirați și întreaga scenă era imaginată ca o corabie. Îmi plac trupele care aduc ceva în plus pe scenă, mai mult decât muzică, iar Vision of Atlantis se încadrează în această categorie. Inlcusiv scenografia trupei, interacțiunea dintre Delauney și Guaitoli a fost bine gândită. Fără a fi un fan die hard, am ascultat de-a lungul anilor trupa și recunosc că show-ul lor a fost chiar bun, m-am distrat alături de oamenii din jurul meu mai mult decât m-aș fi așteptat. Trupa face spectacol, sună bine live, te prinde într-o poveste și la final îți pare rău că s-a terminat. Visions of Atlantis a promis că se va întoarce, ar fi bine să o facă, pare că are fani destui aici.

Setlist Visions of Atlantis :
  1. Master the Hurricane
  2. Clocks
  3. Heroes of the Dawn
  4. Return to Lemuria
  5. Melancholy Angel
  6. Pirates Will Return
  7. Legion of the Seas

Powerwolf nu prea mai are nevoie de prezentare, e o trupă cu mulți fani, chiar și dintre oamenii care nu ascultă în mod curent heavy metal, întrucât a depășit puțin barierele genului pwer metal. Unii ar zice că e comercială, eu zic că știe să compună piese care sună bine, sunt catchy și unele dintre ele pot fi ascultate oriunde. În plus, trupa a investit mult în imagine, în costume, în show, are o direcție artistică pe care o urmează de ani buni. Concertele depășesc simpla cântare, sunt spectaculoase, cu tot felul de efecte (jocuri cu focul, tunuri cu confetti, o anumită scenografie și mult teatru) și trupa implică mult publicul, există o interacțiune constantă între noi și ei, ceea ce dă impresia de mare familie. Și da, metaliștii sunt un grup foarte unit, iar acest lucru se vede mai ales la concerte.

Attila Dorn ne-a întâmpinat cu singurele cuvinte în română pe care le știe, „bună seara București”, apoi a binecuvântat audiența cu heavy metal și a pus în scenă, alături de colegii de trupă, un show așa cum doar ei știu. Powerwolf a încins la propriu audiența, oamenii au cântat cot la cot cu vocalul și au dansat cu Falk, așa cum ne-a îndemnat de pe scenă. Trupa a sunat ca de obicei foarte curat, foarte profesionist, fără momente moarte, din contră, cu cât se apropia de final tensiunea creștea. S-a întors și la bis. E una dintre trupele de la care nu pleci acasă dezamăgit, fie că ești fanul acela care știe toate versurile pieselor, sau știi doar We drink yor blood și alte două piese cărora nu le-ai reținut numele. Powerwolf își merită renumele ca showmeni și spctacolul de aseară a fost unul de ținut minte.

Setlist Powerwolf :
  1. Faster Than the Flame
  2. Incense & Iron
  3. Army of the Night
  4. Amen & Attack
  5. Dancing With the Dead
  6. Armata Strigoi
  7. Sainted by the Storm
  8. Stossgebet
  9. Demons Are a Girl's Best Friend
  10. Beast of Gévaudan
  11. Where the Wild Wolves Have Gone
  12. Fire and Forgive
  13. Resurrection by Erection
  14. Blood for Blood (Faoladh)
Encore :
  1. Sanctified With Dynamite
  2. We Drink Your Blood
  3. Werewolves of Armenia

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto Powerwolf si Visions of Atlantis la Arenele Romane, 6 iunie 2023


Evenimente recomandate

Top