Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Sur Austru și Katara în club Quantic, 24 iunie 2021

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 25 Iunie 2021

(1)cronica-de-concert-sur-austru-si-katara-in-club-quantic-24-iunie-2021_2c9471.jpg
La o săptămână de la concertul Bucovina, clubul Quantic a găzduit un nou concert metal românesc: lansarea celui de-al doilea album al trupei arădene de folk/black metal Sur Austru, Obârșie, lansat în februarie anul acesta, dar, din motive cunoscute, de abia a cum s-a putut face un concert. Alături de ea a urcat pe scenă Katara, o trupă pe care am mai avut ocazia să o văd acum vreo doi ani într-un concert special alături de Grimegod. Un element de surpriză a fost și prezența artistului Iulian Agapie cu proiectul său, Paint per Song, care înseamnă fix asta: pictorul creează tablouri în timp ce trupa cântă, inspirat fiind de melodii, de atmosferă. Tablourile, care din punctul meu de vedere sunt foarte reușite, au putut fi cumpărate de către doritori după concert. Astfel, întreaga experiență a fost îmbogățită, muzica și pictura fiind de-a lungul istoriei două arte care au mers mână în mână.

Obârșie aduce elemente noi față de primul album, Meteahna timpurilor, lansat în 2019, la cam un an de la formarea trupei. Acest prim album a fost o foarte plăcută surpriză, care a umplut un loc lăsat de dispariția trupei Negură Bunget, cu care Sur Austru are o legătură directă, trei membri fiind parte din aceasta de-a lungul istoriei trupei. Alte trupe extrem de importante din care au mai făcut parte membri Sur Austru mai sunt Grimegod, Gothic sau Din Brad. Spuneam că pe noul album sunt elemente noi, mai cu seamă o rafinare a sunetului, a compozițiilor și un sound ceva mai atmosferic.

Seara a început cu Katara, trupă care se face din ce în ce mai remarcată în underground-ul metal românesc. Băieții au lansat în formula curentă un album, The End, în 2018, și acum lucrează la un al doilea, de pe care au și cântat câteva melodii. Se strânsese destul de mulă lume pe la 19.30 când trupa a început să cânte și întreg recitalul a fost unul plin de energie, de pasiune, cu momente epice și cu o doză de melancolie extraordinar de potrivită. Sunt curios în privința noului album, fiindcă ce am auzit a sunat chiar bine și reacția publicului a fost una pozitivă. Din setlist au făvu parte piese precum: Inner Scar, Within sau The End + câteva piese noi.

Sur Austru este o trupă formată din profesioniști ai muzicii și cele două albume ale lor sunt deja de referință în zona black/pagan/folk. Mă uitam zilele trecute la câteva recenzii ale albumelor, dar și la reacții pe Youtube, și am văzut o grămadă de cuvinte de laudă, deloc nepotrivite pentru o trupă ce pare că și-a găsit sound-ul de la primul album, iar pe cel de-al doilea l-au rafinat, dar au continuat cu aceleași teme: mitologie, moarte, dragoste, natură etc. Concertul lor de peste o oră și jumătate a fost extrem de intens, cu două interludii atmosferice, când flautul și sunetele de clape au creat magie. Piesele au sunat foarte bine live și s-a simțit în public un val de energie și de pasiune pe care le regăsim atunci când cei de pe scenă sunt prezenți trup și suflet. A fost o lansare de album reușită, cu un concert fără probleme, cu public civilizat și înțelegător atunci când s-a cerut bis, dar era aproape ora 22.00 și nu se mai putea cânta. Din setlist au făcut parte piese de pe ambele albume, cu accent pus, evident, pe cel care s-a lansat, „Obârșie”.

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto de la concertul Katara si Sur Austru din club Quantic, 24 iunie 2021


Evenimente recomandate

Top