Nest of Plagues din Budapesta, trupă cunoscută la noi, care a mai fost și altă dată invitată, la Metalhead Meeting acum doi ani, a dat startul serii în mod energic. Chiar dacă era puțină lume, trupa nu s-a dat în spate de la a face un show bun. Au cântat și o piesă în memoria unui prieten care nu se mai află printre noi. Trupa are un album nou, To Kill a God, lansat în 2022, de pe care a și cântat câteva piese, iar acestea chiar sună bine. Combinația de deathcore, groove metal și alternative sună acum așa cum trebuie, chiar dacă nu aduce în mod semnificativ ceva nou. Vocalul a zis că suferă de ADHD, dar că atunci când vede fețele noastre la concerte nu se simte singur și mi s-a părut un lucru frumos de spus. Vocea lui a sunat bine, la fel și chitara basul sau bateria. Pe lângă piesele proprii au cântat și un cover după Heaven is a place on Earth. Bateristul a venit și de data aceasta în costumul lui de baie à la Borat, dar a renunțat și la chiloți, spre oroarea noastră.
A urmat Lone Survivors din Franța, cu o porție de metalcore progresiv. Este primul show din turneu și trupa a cântat și o piesă, a doua, pentru prima dată live. Trupa este destul de proaspătă, însă live s-a descurcat bine, cu puține emoții la început, mai ales la voce, dar este normal. Pe parcurs acestea s-au dus și francezii au cântat neașteptat de bine și de coerent. Au mai fost la Metalhead Meeting anul acesta și i-am remarcat și atunci. Mi-au plăcut în mod special pasajele progresive, bine scrise și corect executate tehnic și cu multe elemente din diverse zone muzicale. Dacă ești fan al acestui tip de muzică nu are cum să te lase rece muzica lor. Trupa are un album conceptual S.F., Ground Zero, lansat în 2019, și care are drept temă crearea lumii. Vă invit să-l descoperiți.
Science of Disorder din Elveția a dus puțin mai departe lucrurile, cu un metal și mai plin de breakdown-uri, dar și de pasaje lungi progresive. Trupa a fost formată în 2011 și are trei albume scoase: Heart, Blood and Tears.. . în 2011, Private Hell în 2018 și Apoptose în 2022. Trupa a cântat de pe toate cel puțin o piesă, astfel că am avut șansa de a vedea evoluția, de a asculta câte ceva din fiecare perioadă. Știam trupa, dar nu pot spune că am ascultat activ de-a lungul timpului și destul de puțin în ultima vreme, doar cât să-mi reamintesc ce cântă. Cert este ccă live trupa sună chiar mai bine ca pe album de la instrumente la voce. Se remarcă, atât prin prezența impunătoare și tatuaje, cât și prin virtuozitate, chitaristul Stéphane Grand, dar nici restul trupei nu a fost mai prejos. Nici nu știu când a trecut timpul, atât de intens a fost concertul trupei de death metal/metalcore. După recital, fanii au putut face poză cu ei, la fel ca și cu restul trupelor.
Știu că este o situație politică sensibilă acum între Israel și Palestina, însă nu voi intra deloc în această zonă, fiindcă muzica israelienilor de la Orphaned Land este cea care contează. Totuși, trupa însăși a transmis un mesaj de pace de pe scenă, prin vocea lui Kobi Farhi: celebrăm pacea, prietenia, frăția, iubirea, nu susținem războiul care este provocat de politicieni și în care își pierd viețile inocenții. Concertul lor a fost unul organizat serios, cu momente bine stabilite și cu o interacțiune constantă cu publicul. Îmi aduc aminte și de cel la care am fost în urmă cu câțiva ani, la Arenele Romane, care la fel a fost, doar că atunci trupa își promova un alt album, iar acum în centru a fost A Heaven You May Create, albumul live lansat anul trecut.
Chiar și turneul poartă acest nume și e bine că trupa a inclus și țara noastră, fiindcă e mereu o bucurie să-i văd live pe israelienii formați în 1991. De atunci stilul lor s-a tot rafinat, ajungând să își formeze un sunet ușor de recunoscut care îmbină metalul modern cu instrumente și ritmuri orientale. Trupa a revenit și la bis, unde toată lumea a cântat alături de ea și am simțit să suntem toți parte din ceva, dintr-o comunitate. Am putut asculta live piese precum: The Simple Man, The Kiss of Babylon (The Sins), All Is One, In Propaganda / All Knowing Eye, Ocean Land (The Revelation), We Do Not Resist, Bereft in the Abyss, El Meod Na'Ala, In Thy Never Ending Way (Acoustic) sau Norra el Norra (Entering the Ark) / Ornaments of Gold.