Trupa nu este prima dată la noi în țară, dar sper că nici pentru ultima, fiindcă a arătat din nou cât de bune și extrem de atipice sunt concertele pe care le dă. S-a strâns multă lume aseară în club, mulți goth kids, mulți iubitori de industrial, dar și metaliști care apreciază și astfel de sonorități ceva mai atipice. Clubul s-a umplut, au venit oameni mai ales tineri, dar nu numai și s-au lăsat în voia ritmurilor care te învăluiau din toate părțile. Am simțit parcă pentru prima dată că a venit vara, a fost foarte cald, dar muzica a avut puterea de a ne face să uităm de anotimpuri. În mod surprinzător, cei de la Health au vândut în timp record toate produsele pe care le-au adus, tricouri, patch-uri sau altele asemenea, fapt de care nu am mai auzit de ceva vreme.
În deschiderea trupei a fost invitată SHE aka Katerina Molotov, alături de trupa sa. SHE cântă un dark-wave, post punk destul de clasic, dar bine realizat, cum nu am mai ascultat de multă vreme la noi în țară. Fără a fi neapărat fan al acestui tip de muzică, pot totuși aprecia calitatea actului artistic. Au fost câteva piese care chiar mi-au plăcut cum sună și mi-au dat o stare bună, de nostalgie, de melancolie și în mod clar mi-a plăcut vocea artistei, care ea însăși este o apariție în sine, dark și goth, dar post ironic, cu pantaloni scurți Adidas și restul outfitului rock. O să urmăresc în continuare SHE, mi-a atras în mod plăcut atenția.
Cel mai nou album Health, "Rat wars", apărut anul trecut, a stat multă vreme în playlist-ul meu, fiind fascinat de calitatea muzicală, de versuri, de piesele care spun o poveste și de felul în care ceea ce în mod tipic poate fi catalogat drept noise, poate fi, în mâinile potrivite, transformat în ritmuri dansabile. Totuși, ceea ce am ascultat pe albume nu m-a pregătit decât parțial pentru ceea ce avea să urmeze pe scenă. Health este o trupă care live sună de multe ori mai brutal, mai violent, aproape ca un atac asupra simțurilor, fiindcă muzica este dublată de un joc puternic de lumini care întregesc experiența.
Cu doar trei oameni pe scenă se poate face un show care să îți pună corpul în mișcare și nici să nu simți aproape când se scurge timpul. Trupa ne-a plimbat prin cam toate albumele lor, ne-au cântat și unele piese care aproape se pot numi balade, precum "Unloved", de pe noul album, dar și unele foarte dure precum "Crack metal" sau "Stonefist". Este clar că această trupă are capacitatea de a scoate multe sentimente la suprafață, de a te expune unor stări pe care sunetele acelea le scot la suprafață chiar fără să îți propui acest lucru. Trupa este mai brutală decât unele formații de metal, fără ca ea însăși să fie metal și acest lucru este prin el însuși demn de admirație. Health își tratează fanii cu respect, după concert cei trei au stat la poze, au dat autografe ceea ce întotdeauna este un aspect care crește admirația oamenilor pentru un artist. Așadar, Health ne-a ținut pe toți în priză timp de mai bine de o oră și ceva și ne-a eliberat prin muzica lor de câteva angoase.