Cronică de album Green Eyes of Darkness - Fire Waves

Lansat pe 22 decembrie 2025, Fire Waves al trupei Green Eyes of Darkness, este un debut deosebit, rezultatul unei gestiuni îndelungate și atent lucrate. Albumul scos sub egida Loud Rage Music este unul cel puțin special, care a necesitat mult timp pentru finisare, însă rezultatul este unul pe măsură și nu ar trebui neglijat de niciun ascultător român (dar nu numai) de doom/gothic metal cu elemente simfonice.

Copilul de suflet al unor muzicieni cunoscuți în underground, Dragoș Grigorescu (Abigail, Hovercraft, Serenity ) și Cătălin Flamă Scânteie (Abigail, Rising Shadow, Hatemode ), la care s-a adaugăt și Georgiana Bogdana Stoian (Vârf Carpatin ) acest nou proiect se numește sugestiv Green Eyes of Darkness și albumul a ieșit cu puțin înainte de Crăciun, ca un cadou binevenit și inspirat pentru cei care au urmărit și urmăresc activitatea celor trei muzicieni. Fire waves se bucură și de o pleiadă de invitați care ajută la conturarea unei lumi muzicale dominate de melodicitate, introspecție, o călătorie în trecut, dar cu privirea spre viitor.

Recunosc că am fost luat puțin prin surprindere atunci când am apăsat prima dată pe play, după ce am desfăcut CD-ul și m-am delectat cu un booklet strălucitor și dominat de albastru, galben și verde, care te duce cu gândul la valurile mării și la viața care trece, prin furtuni, dar și momente de liniște. Inițial m-am așteptat la un metal mai agresiv și la mai multă voce guturală, dar pe măsură ce înaintam în ascultare mi-am dat seama că albumul acesta este unul atmosferic, baladesc, introspectiv, și m-am lăsat purtat de acordurile lui. Pe măsură ce asculți, întunericul se strecoară în unghiuri neașteptate ale conștiinței, ale sufletului, iar acest doom metal contemplativ te invită la o coborâre în tine profundă.

Trupa își trage inspirația (sau cel puțin seamănă pe alocuri) din metalul anilor '90, condus nu atât de riff-uri, cât de bass, clape și sunete ambientale. Desigur, greutatea riff-urilor nu lipsește de pe aproape niciuna dintre cele 13 piese de dimensiuni diferite, însă alte elemente sunt definitorii; de exemplu vocea principală masculină care oscilează între recitare, liniaritate clară și accente guturale, tobele care întrețin ritmul sau alte instrumente, precum cele cu coarde, sau corurile ce ridică muzica la o dimensiune aproape spirituală pe o piesa precum "Shelter of the Most High". Într-o versiune mai veche, piesa are și versuri într-o română cu valențe arhaice și mă întreb de ce nu au pus-o pe album ca un bonus track. În mare parte avem parte de piese lungi, complexe, cu câteva, să le numesc interludii, cu toate că sunt mai mult de atât, vezi "Ethereal", o desăvârșită piesă dungeon synth, care m-a uimit și m-a bucurat.

Cele 80 de minute nu mi s-au părut deloc lungi, fiindcă albumul, deși nu este unul conceptual, are totuși abilitatea de a te instala într-un decor sonor care are doar o aparentă liniaritate, specifică doom-gothicului. Este adevărat că nu sunt experimente prea mari din punct de vedere compozițional, însă diversitatea de instrumente, de artificii muzicale, inserțiile atmosferice, vocile clare, calde, bine antrenante, claritatea extraordinară a producției se împletesc exelent, iar rezultatul este unul chiar aparte. Acesta este un album numai bun de ascultat într-o seară de iarnă, pe întuneric, cu un pahar de coniac alături, dar și într-o călătorie lungă cu mașina sau cu trenul, fiindcă peisajele exterioare le aduc la suprafață pe cele interioare.

Piesa And Dark Was the Sight of the Thinking Man, care are și parte de un videoclip (destul de rudimentar, din păcate, dar care are măcar meritul de a prezenta câteva peisaje excelente) este perfectă pentru o plimbare prin pădure sau măcar pe aleile parcului. Cred că este și cea mai lucrată piesă a albumului, mi-a adus aminte de Therion pe alocuri și are și printre cele mai bune riff-uri ale albumului și câteva solo-uri de chitară minunate. Pe Twillight se vede însă cu adevărat măiestria chitarelor și a unor instrumente de suflat, așa că piesa, în întregime instrumentală (cu doar câteva momente corale) are ceva cinematic în ea. To Whom the Past Belongs este piesa cea mai gothică și misterioasă prin clapele sumbre și alternanța dintre vocea gravă masculină și cea operatică și dulce feminină. Come With Me into the Light are câteva pasaje pe care le-am ascultat de nenumărate ori.

Albumul de debut al trupei Green Eyes of Darkness are calitățile unui material discografic care va intra în topurile ascultătorilor de metal. Se vede că este rezultatul unei gestații lungi și a unor perioade de creație care s-a întins pe ani întregi, timp în care muzicieni au cunoscut mai multe influențe și au adunat material. Înțeleg că unele idei de piese datează de la începutul anilor 1990 și a durat cinci ani pentru ca albumul să fie gata, cu o producție excelentă și o marcă vizuală pe măsură. Chiar dacă am amintit doar câteva piese, nu înseamnă că celelalte nu ar merita o analiză individuală, însă am ales să scot în evidență ce mi s-a părut mie superlativ. Deși nu este un album perfect unitar, Fire Waves se înscrie în tradiția doom-ului melancolic și merită ascultat integral de mai multe ori (lucru pe care l-am făcut și îl voi mai face), ca pe o conversație cu propriile umbre.

Tracklist :

1. Doomsday
2. Fire Waves
3. Dream Vision
4. Die Before the Rise
5. Twilight
6. Come With Me into the Light
7. The Overthrow
8. Crackdown
9. And Dark Was the Sight of the Thinking Man
10. Shelter of the Most High
11. Ethereal
12. To Whom the Past Belongs
13. Polyphonic Construction & Fugue in A Minor

Artist : Green Eyes of Darkness