Aseară a avut loc, la Arenele Romane, cu trei zile întârziere, concertul Blind Guardian, care ar fi trebuit să fie vineri, în a doua zi de festival Romanian Rock Meeting și germanii ar fi trebuit să cânte alături de Dirty Shirt și Orden Ogan, dar din motive care nu au ținut nici de trupă, nici de organizatori, aceștia au cântat cu întârziere, iar în deschidere au cântat cei de la Open Mind. Din păcate am prins doar ultima piesă a acestora și nu mi-am putut face o părere. Mi-ar fi plăcut să-i văd pe băieții de la Dirty Shirt, care au lansat de curând un album nou, dar și pe cei de la Orden Ogan, însă până la urmă m-am mulțumit numai cu maeștrii power/heay metal care au aduc ceva mitologie nordică, niște basme, un pic de Tolkien și multă energie. Nu au fost mulți oameni la concert, poate și pentru că a fost luni și o parte din cei care ar fi venit vineri nu au mai venit ieri. Dar au fost destui cât să facă atmosferă. Din câte am înțeles, cei de la Blind Guardian pregătesc un album live și fiecare concert din acest turneu este înregistrat, așadar fanii români pot spera că se vor auzi pe acest album.
Concertul Blind Guardian a început în jurul orei 20.30 și a ținut două ore și trupa a cântat piese de pe majoritatea albumelor, unele foarte cunoscute și așteptate, precum The Bard's Song - In the Forest, Mirror, Mirror sau Valhalla, dar au pregătit și o surpriză: piesa acustică Skalds and Shadows, de pe albumul A Twist in the Myth, pe care rareori o cântă, dar s-au gândit că noi, românii, merităm ceva deosebit. Hansi Kürsch, solistul trupei, a vorbit cu publicul între piese și a făcut tot posibilul ca recitalul să fie pe măsura numelui Blind Guardian. Îmi amintesc că atunci când m-am apucat de ascultat metal, Blind Guardian era un nume rostit cu respect, seriozitate, ba chiar cu o urmă de miticism. E o trupă în jurul căreia s-a format un fel de aură, care chiar dacă a mai pălit în ultimii ani, încă înseamnă ceva în istoria metalului, dar și în pentru fanii din întreaga lume. Iar românii i-au primit cum trebuie aseară, și trupa a cântat a demonstrat cum se ține un concert de metal ca la carte.
- The Ninth Wave
- Banish from Sanctuary
- Nightfall
- Fly
- Tanelorn (Into the Void)
- Prophecies
- Lost in the Twilight Hall
- Miracle Machine (Acoustic)
- Skalds and Shadows (Acoustic)
- Bright Eyes
- Imaginations from the Other Side
Encore:
- Into the Storm
- Twilight of the Gods
- Valhalla
Encore 2:
- Wheel of Time
- The Bard's Song - In the Forest (Acoustic)
- Mirror Mirror