Kaliakra Rock Fest Day 3 - Ziua cand s-a terminat muzica

Pe de o partea asteptam cu nerabdare ultima zi de Kaliakra Rock Fest, fiindca aveam sa-mi implinesc un vis si anume sa-i vad live pe Dream Theater, pe de alta parte imi parea rau ca distractia bulgareasca se incheie aici. A fost una dintre cele mai placute vacante pe care le-am avut. Prieteni, plaja, rock..ce ti-ai putea dori mai mult? :)

Penultima trupa de la fest a fost Cynic, trupa cu care nu prea am avut tangente inainte de acest show. Datorita nerabdarii sa vad Dream si faptului ca baietii astia canta o muzica pe care s-o asculti acasa in linistea camerei tale, nu prea am fost atenta la ce s-a cantat pe scena. My bad, I know. Na ce sa zic totusi unul dintre cei cu care am fost acolo, stiindu-i dinainte, mi-a zis ca au facut un show foarte misto. Oricum mi s-a parut ciudata aranjarea in scena, mai exact toata trupa in linie orizontala inclusiv tobele. Wicked!

Si ca sa aduc si o mica critica la organizarea festului trebuie sa mentionez ca oamenii au pus in jur de 10-15 bude la un stadion intreg. Probabil mizau pe faptul ca fiind berea tare rea la gust, nu prea o sa se bea si n-o sa aiba lumea nevoie la baie :)).

Dream Theater
"Close your eyes and begin to relax. Take a deep breath, and let it out slowly. Concentrate on your breathing. With each breath you become more relaxed. Imagine a brilliant white light above you, focusing on this light as it flows through your body." Desi nu am stat in primul rand, ci undeva prin randul 10-11, am reusit sa intru in starea de concert inca de la prima piesa. Sunetul efectiv te izbea in fata, s-a auzit totul perfect: voce, chitara, tobe, bas, clape. Nu stiu cum va putea o alta trupa in viitor sa redea un astfel de sunet. Era pur si simplu o muzica divina.

Stim cu totii ca trupetii din Dream sunt individual niste muzicieni exceptionali, dar impreuna credeti-ma ca efectiv mi-a venit sa plang cand i-am auzit cantand, ceea ce s-a si intamplat (ma rog, nu va imaginati ca m-am jelit siroaie) atunci cand au cantat "The spirit carries on". Playlist de exceptie, au fost in ordine: In the presence of enemies (part I), Beyond this life, Panick attack, A nightmare to remember unde Portnoy a rupt tot mai ales cand a cantat cu vocea, Hollow years unde intreg stadionul si-a aprins brichetele, Constant motion, Erotomania, Voices, A rite of passage care cu siguranta este hit-ul noului album, The spirit carries on, As I am. Intr-un fel de bis au fost Metropolis (extaz, va dati seama), Learning to live si The crimson sunset.

LaBrie a fost intr-o forma excelenta, a fost la nivelul colegilor de trupa si se vedea ca aveau toti o pofta nebuna de cantat si noi, publicul, o pofta nebuna sa ii ascultam la nesfarsit.

Si Doamne cum se auzea bassul lui Myung, il simteai in plamani si-ti dadea fiori. Nu pot sa nu mentionez si de solourile de chitara ale lui Petrucci, pe partea de scena a caruia eram pozitionati si noi ca na, doar eram insotita de chitaristi :).

Stiti cum se zice ca fiecare concert pe care il vezi sau fiecare experienta din viata o raportezi la ce ai vazut/simtit anterior asa ca, de acum inainte, o sa fie mult mai greu sa ma multumeasca un concert dupa ce am vazut cum suna muzica de geniu si ce inseamna sa transmiti o groaza de sentimente catre un public incredibil.

"Open your eyes"