God Is An Astronaut live sau magia fără cuvinte

Când am ascultat pentru prima dată o piesă God Is An Astronaut, nu am fost extrem de impresionat. Suna bine, dar parcă ceva nu îmi plăcea. Să fi fost lipsa cuvintelor, ritmul schimbător, lungimea pieselor? Nu îmi dau seama, însă a mai trecut timp și le-am mai dat o șansă. De data asta mi-am procurat un album și l-am pus pe repeat în timp ce rezolvam mici probleme prin casă. Și m-a prins. Am ascultat și celelalte albume. Iar când am auzit că revin în România pentru un concert, mi-am zis că trebuie să îi văd și să simt și eu magia despre care se tot vorbea pe forumuri și prin cronici. Așadar în seara de 12 martie am purces înspre Silver Church să văd și eu 'cel mai așteptat eveniment post-rock al anului', după cum se scria peste tot.

Galerie foto God Is An Astronaut in Silver Church,
Am ajuns în jurul orei 20.30 și în jurul orei 21.00, așa cum scria în comunicat, s-a dat drumul populației nerăbdătoare, in club. Mă așteptam să vină multă lume, dar mi-au fost întrecute orice așteptări. Până la ora 22.00, când a început concertul, clubul era aproape plin de tineri, în principiu, hipsteri, rockeri, genul de oameni pe care îi vezi prezenți la evenimentele de genul acesta, alternative, post-rok, indie. Am văzut și câteva persoane dintre cei care merg de obicei la evenimente metal, lucru îmbucurător.

Interesant este că nu a existat nicio trupă de deschidere, care să încălzească publicul, ci pur și simplu a intrat trupa serii pe scenă și a cântat aproape 2 ore. M-am acomodat repede cu stilul lor și pe la piesa a treia, deja începuse să îmi placă din ce în ce mai mult. La crearea atmosferei au contribuit și imaginile propectate în spatele scenei, mici filmulețe alb-negru cu imagini cutremurătoare de război, foamete, fragmente din filme horror/noir/police, fragmente de documentare medicale, care creșteau în intensitate odată cu muzica. Piesele lor sunt gândite să ducă ascultătorul în mai multe stări, progresiv, treptat, iar de fiecare dată momentul intens este atât de intens, cel puțin live, încât nu ai ce face decât să lași muzica să îți miște trupul în timp ce te bucuri de sentimentele pe care ți le dă sunetul. Fiind o muzică fără cuvinte, scopul e ca muzica însăși să poarte și sensurile pe care le-ar da cuvintele. Ascultătorul e cel care își imaginează povestea, cel care deslușește sensurile, care înțelege ce sentimente, mesaje sau senzații sunt trimise. Muzica este un limbaj universal, toată lumea o știe și sunetele pot avea aceeași semnificație pentru toată lumea, în funcție de mediul social în care a trăit, în funcție de cultură, de mentalitate, de bagajul cultural. E posibil ca în culturi diferite, sunetele să însemne altceva, însă marea majoritate a oamenilor au aceleași trăiri când aud ceva și aici este cheia care stă la baza creației muzicale, a compunerii unei melodii, iar dacă muzica este fără cuvinte, cum este cazul aici, atunci sunetele chiar trebuie să fie bine alese. Senzația inițială când asculți God Is An Astronaut sau alte trupe cu 'post' în față, este de haos care nu pare a duce nicăieri, ruperile și schimbările de ritm par bruște, fuziuea pare că se face chinuit. însă aceștia sunt copacii. Pădurea se prezintă minunată și încărcată de frumuseți audio-vizuale (în cazul concertului acesta, imaginile au avut un rol important).

La capitolul comunicare, trupa nu a stat foarte bine, însă au comunicat destul prin energia, pasiunea, deotamentul cu care au cântat. A fost un concert care a transmis o undă electrică în public și nu cred că a plecat cineva nemulțumit la modul cel mai serios. Eu am simțit magia, sub forma unor ritmuri care nu te lasă indiferent, ci îți hrănesc imaginația, în timp ce eul interior este disecat iar trupul se mișcă. Dacă ar fi să rezum într-o frază concrtul aceasta ar fi: extremely loud and incredibly intense!



Vali C.