Cronica Theatres des Vampires la Bucuresti

Cred că fiecare ascultător de metal, prin adolescența lui (a ei) a avut o perioadă de fascinație legată de vampiri, de întuneric, de forțele răului. Cel puțin eu am avut, pe la 16 ani și înainte să descopăr Norwegian Black Metal, îmi adăpam setea de evil(itate) cu trupe de gothic metal precum Cradle of Filth, Theatre of Tragedy, Lacuna Coil și bineînțeles, vampirii de la Theatres des Vampires, ale căror piese și videoclipuri m-au fascinat și de altfel, prezența feminină a trupei, vampirița Sonya Scarlet mă făcea să revin asupra albumelor. Fără doar și poate italienii au scos câteva materiale foarte bune, cu piese catchy, numai bune de fundal pentru vise nocturne. Dar anii au trecut și nu am mai ascultat Theatre des Vampires. Până acum ceva vreme, când am auzit că revin în România și concertează și la București, în Wings Club (19 aprilie).

Prima trupă a serii ar fi trebuit să fie Eufobia, însă din varii motiive nu și-a mai putut susține recitalul, așadar au intrat pe scenă în jurul orei 19.30, trupa Lunocode, despre care mărturisesc că nu auzisem niciodată și nici nu am recunoscut vreun membru. Legat de trupa aceasta am câteva lucruri bune de spus și câteva rele, asta după ce am asistat la recitalul lor. Să încep cu lucrurile bune: solista are voce bună și prezență scenică, se vede că încă are emoții, dar are șanse să fie o frontwoman bună în viitor. De asemenea drummerul m-a impresionat plăcut. Instrumentalul parcă nu prea părea lucrat în general și unele riffuri chiar mi-au displăcut. Nici sonorizarea nu le-a fost de ajutor. Lucrurile rele cred că sunt mai mult subiective și țin mai mult de prezența scenică. În primul rând unul dintre chitariști a venit îmbrăcat de parcă după ar fi avut antrenament la fotbal și din punct de vedere estetic nu mi s-a părut tocmai ok. Nu este nici Ozzy și nici nu cântă într-o trupă de hardcore sau metalcore. Per total, prezența scenică a trupei nu mi-a plăcut deloc, parcă fiecare membru era într-un alt film. Din punct de vedere muzical, trupa încearcă un gothic metal simplu, frumos, curat în genul a sute de trupe. Nimic rău în asta, însă mai au de lucrat. Nu mă declar foarte impresionat de prestația lor, nu mi-au transmis mai nimic, nici măcar un strop de energie sau dorința de a da din cap. Poate nu a fost cea mai buna seara a lor.

Despre următoarea trupă, Tiarra, numai de bine. Mi-au plăcut de fiecare dată când i-am văzut live cred că sunt una dintre cele mai bune trupe românești ale momentului și merită să ajungă din ce în ce mai sus. Au piese bune, cele două voci se îmbină perfect și în plus vioara și violoncelul fac minuni. Știu, sunt multe trupe care au adoptat de-a lungul timpului și alte instrumente în afară de cele știute, însă nu tuturor le iese și oricum, sunetul corzii face minuni. Iar pe de altă parte, prezența scenică este mult mai impunătoare. Au cântat piese arhicunoscute, dar și o piesă în premieră, fără chitară, bass și tobă, doar corzi și voce, o piesă care mi s-a părut minunată. Din nefericire, nici de data asta nu au cântat Ielele și nu înțeleg de ce refuză să cânte această piese, chiar dacă de fiecare dată publicul o cere. Au motivele lor, însă eu și mulți alții și-ar dori să o audă live în concerte. Oricum, a fost un recital reușit și publicul a reacționat bine.

Următoarea trupă a serii, Jtr Sickert, s-a prezentat într-o formă foarte bună, atât vizuală, cât și muzical vorbind. Abordând un stil gothic/rock/electro metal, au reușit să încingă cât de cât spiritele cu energia lor cu adevărat impresionantă. Cel puțin solistul nu a stat o clipă locului și a dar tor ce avea mai bun. Tot sunt de părere și în timpul concertului și acum, că ar fi intrat bine câteva growluri și de fiecare dată când acesta parcă își dădea duhul pe scenă mă așteptam să mă încânte cu voce de black metal. Dar nu s-a întâmplat. Mi-a plăcut mult și vocea solistei, s-au completat bine. Instrumentalul este cât se poate de dinamic, nu foarte complicat, dar live sună bine. A fost un recital reușit din toate punctele de vedere.



Și acum, să trecem de partea întunecată, unde lupii urlă în noapte ("Listen to them. Children of the night. What music they make"- cu toții ne amintim de celebra replică din Dracula lui Bram Stoker), luna iese sângerie și... vampirii intră pe scenă, pe acorduri baroce, înveșmântați în negru (și în roșu, solista care pe parcursul concertului a schimbat cateva outfituri si la un moment dat s-a umplut si de sange, asa cum ii sta bine unei vampirite) și cu măști de carnaval pe figuri. Și începe distracția nocturnă. Până să remarce muzica, cred că toată suflarea masculină a remarcat-o pe solistă, foarte... plăcut îmbrăcată și lascivă în mișcări. Încă arată bine și cântă la fel de bine. Întotdeauna mi-a plăcut vocea ei, puțin răgușită, dramatică, cu accent latin, care parcă amintește de vampirițele din filmele cu Bela Lugosi. Theatres des Vampires și-au făcut intrarea cu artificii și mi-a plăcut jocul scenic. Părerea mea e că o trupă din aria gothic/black/dark metal are nevoie de un background vizual care să întărească atmosfera creată de muzică. Și ei au reușit.

Au cântat piese în principiu de pe ultimul album, Moonlight Waltz ( 2011), dar nici  cunoscutele Keeper Of Secrets, Sangue, Carmila, The Grand Guignol nu au lipsit. Din păcate nu au cântat piese precum Black Madonna si Figlio dela Lunna, însă e normal ca orice fan să își dorească anumite piese, și e greu să faci un setlist cât se poate de multumitor pentru toată lumea. Dar a fost un concert foarte bun, plin de energie care pe mine m-a transportat în timp și la sfârșit parcă m-am întristat că s-a terminat.

Setlist

1. Intro
2. Keeper of Secrets
3. Lilith Mater Inferorum
4. Bring Me Back
5. Angel of Lust
6. Blood Addiction
7. Le Grand Guignol
8. Unspoken Words
9. Moonlight Waltz
10. Apart (Cult Of Lamia part III)
11. (part of Cult of Lamia soundtrak)
12. Anno Dracula
13. Medousa
14. Rain
15. (The Cult cover)
16. Wherever You Are
17. Sangue
18. La Danse Macabre du Vampire

      Encore

1. Carmilla
2. Blut Divine

Vali C.