Dupa biletele ieftine scoase cu ceva timp inainte de concert si comunicatul de presa privind accesul gratuit la Romanian Rock Meeting a celor cu bilet la Amon Amarth recunosc ca ma asteptam sa vad mult mai multa lume prezenta la acest eveniment. Pain of Salvation este un nume mare in muzica (dupa umila mea parere) si participarea la acest concert nu face decat sa imi confirme ceea ce credeam deja.
As fi vrut sa va spun ca am impartit emotia de duminica, 9 octombrie 2011, cu un public minunat dar nu a fost sa fie de data asta. La starea de "amorteala" a participat si un factor important si anume frigul de afara ce ne-a dat tuturor de furca. Cortul de la acest eveniment a fost de fapt un schelet metalic ce ne-ar fi ferit de o eventuala ploaie si cam atat.
Cu toate aceste inconveniente (frig, lume putina in public), Romanian Rock Meeting a fost unul dintre cele mai frumoase concerte la care am asistat in acest an. Toate trupele invitate sa cante pe scena de la Arene au dat ce au avut mai bun si au reusit sa creeze o atmosfera ce cu greu poate sa fie descrisa in cuvinte.
Trupa ce a deschis spectacolul se numeste Goodbye to Gravity si sunt de-ai nostri, cu toate ca daca ii asculti nu ai zice asta. Mi-este greu sa ii incadrez intr-un stil anume dar pot sa va spun ca suna metal, suna modern si suna zid. Am recunoscut in aceasta trupa cativa muzicieni pe care ii stiam din alte trupe, basistul Alex Pascu (Thunderstorm) sau chitaristul Vlad Telea (Rising Shadow, Thunderstrom). Din cate am inteles, au cooptat un vocal castigator al emisiunii Megastar, cu o voce puternica si foarta potrivita pentru stilul pe care il abordeaza. Astept cu mare interes primul lor album si un nou concert in care ii putem vedea.
Au urmat constantenii de la White Walls, cel mai nou produs de export metalic al Romaniei. Ii mai vazusem pret de 2 piese in deschidere la Blind Guardian dar atunci nu am reusit sa pricep mare lucru din cantarea lor ce a fost foarte scurta si pe parcursul careia am fost prinsa in photo pit cu pozele. Acum, in ultimul concert al primului lor turneu european, White Walls ne-au aratat de ce au ajuns unde au ajuns (intr-un timp foarte scurt) si au incins atmosfera cu ritmurile naucitoare ale muzicii lor. Ne-au cantat de pe primul lor album, Mad Man Circus si chiar si doua piese noi, ce au fost apreciate de public. Pe parcursul concertului lor, am vazut destui oameni in public ce le stiau versurile si cantau o data cu ei, semn ca incep incet-incet sa isi faca si ei o mica armata de fani. Bravo si la mai mare si pentru ei!
Publicul era pregatit pentru cele doua trupe straine din seara respectiva si asteptarea ne-a fost rasplatita cu muzica de calitate. Von Hertzen Brothers vin din Finlanda si s-au incadrat foarte bine stilistic in ceea ce s-a cantat in cadrul Romanian Rock Meeting. Nu ii ascultasem deloc inainte de intalnirea de duminica dar dupa concert am zis ca nu trebuie sa ratez in nici un caz cele 4 albume ale lor: Experience, Approach, Love Remains the Same si Stars Aligned. Progressive la putere maxima, miscare scenica, riff-uri ametitoare, toate astea intr-o singura trupa. Am ramas in minte cu piesele "I Believe" si "The River", va invit sa le cautati si voi si sa incercati macar un pic de Von Hetzen Brothers.
Putin dupa orele 22, cand frigul devenise cu greu suportabil, scena se pregatea pentru capul de afis al serii. Tot ce avusesem pana la momentul respectiv, a fost doar "incalzirea". La auzul "Road Salt Theme" publicul s-a manifestat pentru prima data cu adevarat si am sperat pentru o clipa ca poate nu-s asa putini (estimarile mele sunt in jurul a 500 de persoane). Nu erau multi, dar erau entuziasti si venisera si ei, ca si mine, sa ia parte la magia pusa in scena de suedezii de la Pain of Salvation.
Piesa "Softly She Cries" de pe ultimul album, Road Salt Two, a fost stropul de speranta ce mi-a animat instantaneu toate simturile. M-am lipit de gardul de metal si nu m-am lasat dusa de acolo pret de aproape 2 ore, timp in care ochii mei au fost atintiti spre scena. Au avut un show halucinant, presarat cu cateva momente de interactiune cu publicul. Intrunul dintre aceste momente, Daniel Gildenlow ne-a marturisit ca desi vin din Suedia nici lui nu ii place frigul. Setlist-ul s-a axat in mare parte pe ultimele doua albume (Road Salt One & Two) dar a fost presarat si cu incursiuni in vechile albume (Be, Remedy Lane neocolind nici Entropia sau The Perfect Element, Part 1).
Au cantat si piesa mea preferata de pe ultimul album (recunosc, ultimul album m-a prins extrem de tare) si anume "To the Shoreline". Adevarul este ca ar fi putut sa cante absolut orice si tot ar fi fost unul dintre cele mai bune concerte pe care le-am vazut. Sunt instrumentistii ce transmit emotie atunci cand canta, este Daniel Gildenlow cu vocea lui ingereasca si este multa inspiratie in tot ceea ce au compus ca trupa.
Ni s-a demonstrat asta la bis cand pentru mana de oameni ce ramasese pe baricade (cam 200 de persoane), suedezii au cantat 3 coveruri ce ne-au lasat cu gura cascata la propriu. Gildenlow ne-a demonstrat ca stie sa cante si la tobe si nu numai cu vocea sau chitara. Au fost "Come Together" (The Beatles), "Working Class Hero" (John Lennon) si "Hallelujah" (Leonard Cohen) in cea mai frumoasa interpretare auzita de mine vreodata. Cei care au fost acolo la Arene stiu ca nu ma arunc la vorbe mari atunci cand laud trupa asta pentru concertul si bis-ul absolut fenomenal.
Nici unul dintre impedimentele anterior mentionate nu a fost suficient sa umbreasca bucuria mea de a asista la acest concert asa ca, as vrea sa inchei intr-o nota optimista. Eu le multumesc tuturor celor care au facut posibil acest concert, tuturor celor care au salutat ideea si au spus prezent dar si tuturor trupelor participante pentru muzica de calitate pe care ne-au oferit-o.
