Tons of Rock este un festival cu tradiție în Norvegia. Anul acesta a fost a noua ediție. Am avut norocul să particip la ultimele două zile de Tons of Rock 2023 și vreau să vă spun că, odată ajunsă acolo, m-am simțit puțin copleșită. Festivalul a avut loc în Parcul Ekebergsletta, la 15 minute de mers cu autobuzul de centrul orașului Oslo.
În afară de concerte, organizatorii s-au gândit la activități diverse legate de un festival - despre asta mai târziu.
A durat foarte puțin să iau acreditarea de presă de la containerul de la intrarea pentru media, deoarece presa putea folosi orice coadă disponibilă; erau mai multe cozi la intrarea în festival care păreau să meargă destul de repede. După ce am trecut de security-check, am intrat pe terenul festivalului.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă familiarizez cu facilitățile, scenele și, de asemenea, cu zona desemnată pentru presă. Am văzut că oamenii aveau niște pungi de apă atârnate de curele. Am întrebat pe cineva de unde aș putea procura și eu una, și m-au îndrumat către cortul Apotek, unde am descoperit curând că oferă aceste pungi de apă gratuit și că există un stand mare amenajat, unde se găsea cremă cu protecție solară. Orice participant putea merge să-și aleagă crema de protecție solară preferată și să o aplice gratuit, ori de câte ori are nevoie (desigur, exista și opțiunea de a cumpăra un recipient doar pentru tine, ca să îți fie la îndemână). Cred că este un lucru extrem de bun, este prima dată când văd asta la un festival. Am auzit că Norvegia are un procent mare de pacienți cu cancer de piele, deoarece au doar câteva luni de soare în fiecare an, uneori uitând de protecția solară. Așa că această inițiativă mi s-a părut destul de impresionantă.
Un alt lucru de menționat este că au existat mai multe stații de apă la festival, unde puteai umple aceste pungi cu apă rece și proaspătă gratuit, ori de câte ori aveai nevoie. În drum spre zona de presă, am văzut o mulțime de corturi cu diverși comercianți, un atelier de tatuaje, o mulțime de food trucks, și câteva organizații care luptă pentru mediu, împotriva bullying-ului, și un cort specializat în protecția auzului. A existat și o zonă cu activități interesante ale festivalului, cum ar fi concursuri și jocuri despre care vă voi spune mai târziu.
Presa avea propriul său spațiu în interiorul unui cort, cu mese, electricitate, lumină, gustări, cafea și apă. Pentru că era un spațiu acoperit, acolo aveam o gură de aer rece, în comparație cu căldura de afară. Avionul cu care am venit a aterizat în jurul prânzului, așa că a trebuit să ne lăsăm bagajele la hotel și abia după aceea să mergem la festival. Asta înseamnă că nu am apucat să vedem toate trupele din acea zi (mi-am dorit foarte mult să văd live Witch Club Satan…), dar am ajuns exact la timp pentru Architects. Aceasta este o trupă din Brighton (Marea Britanie), o trupă foarte energică care combină metalcore cu stilurile tehnice și progresive.
Între timp, pe scena principală se pregătea ceva foarte mare. Pantera monta scena în spatele unui banner uriaș. Se auzeau tobele de la Pantera tocmai de la Moonlight Stage, dar, deși era cam tare, sunetul era clar și mixul perfect. Nu am avut ocazia să-i aud live în București, așa că asta mi-a stârnit interesul.
Moonlight Stage a avut destulă activitate la ora aceea, întrucât Spiritbox începea show-ul, la doar 5 minute după începerea concertului Pantera. Majoritatea oamenilor erau la Scream Stage ca să vadă Pantera, dar și cortul era aproape plin de oameni care au venit pentru Spiritbox. Muzica lor combină stiluri diferite, așa că au oricum diferite tipuri de public. Sam Carter, solistul de la Architects, s-a alăturat lui Courtney LaPlante pentru câteva melodii, în timp ce publicul a început să facă crowd surfing.
Trupa canadiană are un stil care nu se încadrează într-un singur gen. Metalcore pare să fie baza, dar are și influențe progresive, sunete electronice și breakdown-uri masive. În general, show-ul lor a fost bine primit de către public.
Între timp, Pantera făcea un spectacol al naibii de bun, cu doi dintre membrii fondatori inițiali – Phil Anselmo și Rex Brown. Li s-au alăturat pe scenă Charlie Benante (tobe) și Zakk Wylde (chitară). Deși unii spun că acesta este mai degrabă un spectacol tribut fără ceilalți membri fondatori, cred că spiritul și sunetul Pantera au fost perfecte! Sunetele nervoase de tobă, basul puternic și sunetele distorsionate de chitară au însoțit perfect vocea lui Anselmo. Nu tuturor fotografilor li s-a permis să intre în photo pit, dar cei care au fost aprobați au fost escortați afară după doar 2 piese. Erau prea mulți oameni care veneau în față pe mâinile mulțimii pentru ca ei să fie în siguranță în timp ce făceau fotografii. Băieții și fetele de la securitate au reușit să-i scoată pe toți în siguranță.
What a time to be alive! Nu mai credeam că voi vedea Pantera live după o pauză atât de lungă!
Scenele erau amplasate în diferite colțuri ale zonei festivalului, ceea ce înseamnă că de la o scenă la alta puteai face de la 5 la 10 minute, în funcție de aglomerație. Dar lucrul bun la asta a fost că nu auzeai zgomote de la celelalte scene (excepția fiind trupa Pantera, doar din afara cortului :P). Un alt lucru de menționat este că în Norvegia nu se face noapte complet pe perioada verii, așa că tot timpul în care am fost la festival am văzut soarele (ce nebunie, nu?). Acest lucru a fost un „avantaj” pentru Moonlight Stage, deoarece totul era mai întunecat, iar luminile creau o stare de spirit diferită în funcție de trupă și de stilul lor.
Între timp, la Vampire Stage tehnicienii trupei Gojira pregăteau scena. Mi-am dorit să îi văd live de foarte mult timp. Ceva foarte drăguț s-a întâmplat chiar înainte de concert. În timp ce oamenii așteptau să înceapă spectacolul, în primul rând era o fetiță cu tatăl ei, și, ori de câte ori tatăl o ridica în aer, mulțimea înnebunea, aplaudând-o ca un Rockstar. Micuței i-a plăcut foarte mult și chicotea după fiecare ridicare, ceva în genul scenei din Lion King (haha).
Gojira a venit cu "zidul" lor caracteristic de sunet! Totul a sunat atât de strâns și foarte bine executat, efectele pirotehnice au fost perfecte și chiar au aruncat înspre public confetti de hârtie.
Gojira și-a unit forțele cu INTERNATIONAL ARTISTS SOLIDARITY pentru a lupta alături de indigenii din Brazilia reprezentați de ONG-ul APIB și Sônia Guajajara. De asemenea, s-au implicat în creșterea gradului de conștientizare cu privire la Stoparea sacrificării elefanților.
Au cântat melodiile lor emblematice precum Born for One Thing, Backbone, Stranded, Another World și The Art of Dying. Au terminat în forță cu Amazonia.
Dar stai, cum rămâne cu mâncarea? Erau o mulțime de opțiuni disponibile. Puteați cumpăra orice, de la burgeri, mâncare mexicană, pizza, până la mâncare locală. Au fost multe opțiuni și pentru vegetarieni. Unii prieteni de-ai mei au încercat un wrap local cu carne de elan și au spus că avea un gust grozav.
Mai devreme am menționat ceva despre jocuri... Ei bine, lângă Moonlight Stage era un cort imens unde aveau o mulțime de tipuri de beri, atât de la berării locale cât și internaționale, aveau bănci cu mese, iar pe partea opusă, erau foarte multe jocuri de tip Arcade, jocuri de forță (box și ciocan) și altele. Toate acestea erau complet gratuite. Oamenii au format cozi pentru fiecare joc disponibil și se distrau foarte mult. Am încercat și eu un joc arcade, clasicul joc flipper (versiunea Dracula :P). Acest lucru m-a adus înapoi când eram mică, amintindu-mi de timpul petrecut cu familia și prietenii, când nu aveam nicio grijă în lume. Tot ce ne doream era să primim o monedă în plus pentru a mai juca încă un joc...
Unii oameni au început să meargă spre Scream Stage cu puțin înainte ca Gojira să termine show-ul, deoarece capul de afiș al zilei era pe cale să înceapă. Trupa Ghost a decorat scena într-un mod foarte distinctiv, iar tehnicienii de lumini au petrecut mult timp pentru a configura fiecare lumină în detaliu, astfel încât să fie poziționată și să vizeze marcajele exacte pe scenă.
Primul meu gând la intrarea în festival a fost să ajung la standul de merch și să cumpăr un tricou oficial Ghost. Toate erau epuizate :(... Ghost m-a dat pe spate! Trupa a oferit un spectacol complet și complex, cu lumini, proiecții, un sunet impecabil, teatru, coregrafie și tot ce ar trebui să aibă un concert al unei trupe de acest calibru. Ba chiar au adus un sicriu transparent pe scenă cu saxofonistul înăuntru, și l-au "înviat" ca parte a spectacolului, tocmai la timp pentru soloul de saxofon.
A fost evident că s-a investit multă muncă în costume, machiaj și recuzită! Toți membrii trupei arătau de parcă ar fi ieșit dintr-un film SF cu măști speciale (Nameless Ghouls, așa cum îi numește Papa Emeritus ) și ochelari fascinanți. Oamenii din mulțime cântau cuvânt cu cuvânt alături de trupă și puteam vedea satisfacția în ochii lor. Am văzut chiar niște fete plângând că au putut în sfârșit să-și vadă artiștii preferați pe scenă.
Revenind la festivalul în sine, ceea ce mi s-a părut foarte tare este că Primăria a făcut un parteneriat cu festivalul și au creat o linie specială de autobuz pentru acest festival. Așadar, puteai să iei autobuzul Tons of Rock (nu avea număr, doar numele festivalului) care să te ducă la festival direct din centrul orașului, fără alte opriri intermediare. O mulțime de voluntari au fost la punctul de preluare, pentru a ghida oamenii în autobuze, făcând semnale și împărțindu-i în grupuri. În același mod, după ce festivalul se termina, puteai să stai la coadă (după ce ți-au scanat biletul valabil desigur) și să iei autobuzul înapoi în oraș. Totul a fost foarte, foarte bine organizat și în 15 - 20 de minute plimbarea se termina. Un alt lucru demn de menționat despre mersul la festival și întoarcerea acasă de la festival: oamenii erau entuziasmați, povesteau, râdeau și, mai ales, purtau tricouri rock și se distrau. Acest lucru mi-a dat un sentiment de comunitate și m-am simțit în siguranță în vecinătatea semenilor care împărtășeau un punct comun: muzica.
A fost o zi obositoare, dar am plecat zâmbind, cu muzica lui GHOST în cap și multe amintiri cool. Tons of Rock, ai făcut o treabă uimitoare!