la Hala Laminor din București. Locul este mare, curat, plin de palmieri, s-au mai ținut multe evenimente de tot felul, inclusiv concerte. Din păcate, de data aceasta, cel puțin în spate, unde am stat, s-a auzit destul de neclar, pe anumite piese nici nu am putut distinge bine care sunt acestea. M-am plimbat prin toate părțile și sunetul a fost cam la fel, uneori mai rău, alteori ceva mai bun, asta mai ales la formația serii, dar și la cei care au deschis concertul trupei americane, 12 Limbs și Oliver Malcolm.
Nu știu cât e de la acustica în sine, cât de la sunetiști, de la organizatori, dar cert e că nu sunt singurul care nu a auzit bine în multe momente. Din alte puncte de vedere, a fost un show bine organizat, au existat destui oameni care să se ocupe de bilete, de garderobă, de merchandise (destul de bogat și la prețuri o.k.), de băuturi, mâncare și pază. Și de data aceasta publicul a fost împărțit pe categorii, fapt pe care nu-l dezbat, dar înțeleg că în față s-a auzit mult mai bine și acolo a fost și distracția, cu baloane, confetti, scântei, parada modei, la Jared Leto, care mai în spate nu au ajuns. Oamenii s-au distrat cum au știut ei mai bine și una peste alta decât deloc, bine și așa. Noroc cu ecranele mari, bine poziționate, pe care am putut urmări mai bine ce se întâmplă pe scenă.
Pe cei de la 12 Limbs lumea i-a mai putut vedea la Metalhead Meeting în 2023, dar și în deschiderea concertului supergrupului Hollywood Vampires, dar pentru cei mai mulți cred că a fost o apariție nouă. Trupa a mizat și de data aceasta pe un rock ca la mama lui, cu influențe indie și cu o voce răgușită. Oamenii au cântat destul de mult, câteva zeci de minute bune și publicul a reacționat pozitiv, s-a dansat, s-a aplaudat. Trupa a lansat de curând, la final de septembrie, albumul de debut, The Only Address, de pe care au și cântat cele mai multe piese.
Oliver Malcolm a urmat, cu un stil mult mai diferit și cu o altă abordare. Ba rock, ba hip-hop, ba trap, ba electronică, dar într-un mod neașteptat toate s-au legat cu bine. Artistul a combinat dansul cu muzica și a făcut atmosferă la Hala Laminor. A folosit sample-uri din tot felul de discursuri vechi sau din filme și a pus lumea în mișcare cu show-ul său, ceva mai scurt decât al trupei precedente. Interesantă alegere pentru a deschide acest concert, dar dacă ne gândim la direcția pe care Thirty Seconds to Mars a adoptat-o pe cel mai nou album are sens. Oliver Malcolm a avut un show bun.
A urmat Thirty Seconds to Mars, care a revenit în România după 10 an de la ultimul show, care a fost într-o formulă mai extinsă. De data aceasta au fost doar frații Leto, Jared și Shannon, fără bas, fără chitară, ceea ce este cel puțin bizar pentru un concert rock. Nu știu să mai fi fost la un concert al unei trupe cu chitare, dar care live să vină fără chitare. Probabil frații Leto au mizat pe carisma proprie și pe vocile bune, nu neg asta, dar nu îmi e clar de ce nu au găsit încă doi muzicieni cu care să împartă scena. Sunetele înregistrate nu sunt la fel de bune ca cele live, oricât de bună ar fi tehnologia și poate de aceea nici nu a sunat atât de bine pe cât m-aș fi așteptat. Bine că măcar Shannon Leto a cântat la tobe și a învârtit diverse butoane care au creat sunetele care trebuie.
Aspectele pozitive ale acestui concert sunt, după cum ziceam, vocile forte bune și faptul că show-ul este cu adevărat la alt nivel. Talentul actoricesc al lui Jared Leto, pe care eu chiar îl apreciez în filme, combinat cu un aer de etern june, îmbrăcat provocator, idol al femeilor și nu numai, au contibuit decisiv la atmosfera acestui concert. Show-ul a început cu o numărătoare inversă și Jared Leto a intrat triumfător, ca un comandant de oști, înveșmântat într-o mantie impresionantă, cu ochelarii de soare pe ochi și mai apoi a rămas într-un tricou suficient de rupt încât să se vadă mușchii lucrați. I'm 52 motherfuc_ers years old, a zis el și a continuat să cânte, să danseze și să facă ce știe el mai bine: să seducă publicul.
Nici fratele nu s-a lăsat mai prejos, ba chiar a cântat pe piesa Remedy și a făcut-o bine. Și el a fost acoperit de ochelari de soare de-a lungul concertului. Primele albume ale trupei, "30 Seconds to Mars" din 2002, "A Beautiful Life" din 2005 și "This is War" din 2009 mi-au plăcut mult mai mult decât cele mai noi, dar trupa este în continuare creativă. Cel mai nou album, "It's The End of the World But It's a Beautiful Day", este îndepărat de sunetul anilor 2000, dar nu sună neapărat rău, ci e doar altfel. Înspre final, la bis, Jared Leto a vorbit destul de mult cu publicul (oricum a făcut asta tot concertul) și a și invitat o mulțime de oameni pe scenă, pentru un final grandios. Am înțeles că trupa va mai continua să cânte și la anul prin Europa. Ca o concluzie, concertul putea fi ceva mai rock, dar din punct de vedere al show-ului, al a teatralității nu am ce să reproșez, mulți ar avea de învățat de la ei. Un mare plus este folosirea imaginilor de pe fundal care au fost în tandem cu muzica.
Setlist Thirty Seconds to Mars :
- Up In the Air
- Kings and Queens
- Walk on Water
- Rescue Me
- Seasons
- Hail to the Victor
- Hurricane
- Get Up Kid
- This Is War
- Remedy (Shannon sings solo )
- Stay (Mikky Ekko cover )
- Night of the Hunter
- Do or Die
- Attack
- Stuck
- The Kill (Bury Me)
- Closer to the Edge