L.O.S.T. a dat drumul serii de metal atât cu melodiile care i-au consacrat pe bucureșteni, cât și cu glumele cu care ne-au obișnuit de-a lungul anilor și care au ținut tot concertul. Pentru o trupă de doom/death are glume foarte bune și care nu se termină, parcă se se auto-generează. Ar putea inaugura un nou gen, stand-up comedy metal. Trupa a început în forță, cu piesele vechi, unele mai bătrâne decât vârsta unora dintre puștii prezenți, spre marea bucurie a tututor, la concert. Au cântat și piesele mai noi, lansate în ultima vreme și vocalul, BB Hanneman, a glumit spunând că nici ei n-au înțeles nimic din ele, dar se alintă, după reacția publicului au trecut cu bine testul live. Înțeleg că la piesa nouă, „From Down Bellow”, au lucrat ani buni și a fost pentru prima data cântată live. Din păcate, cei doi colaboratori nu cântat cu ei, ar fi fost interesant, poate în viitor. Sunetul a fost beton, fără probleme, claritate și mixaj de calitate. Au încheiat cu un mesaj care mi-a ajuns la inimă: „Până data viitoare, ne vedem data viitoare.” Trupa a cântat piese precum: No Soul, Victims, Becoming a Lie, Closer sau From Down Bellow.
În ordinea lansării albumelor a urmat Taine, o trupă care a evoluat constant, care și-a rafinat mereu sunetul, a adăugat elemente de rock progresiv și de metal modern, chiar dacă s-a zgârcit cu aparițiile discografice. Noul album a venit ca o surpriză și a primit multe aprecieri. Eu însumi l-am ascultat de multe ori și l-am recomandat în stânga și-n dreapta, deoarece chiar merită. Pe prima piesă a avut o invitată specială la voce, pe Maria, care a revenit, alături de Mihu pentru a cânta live, pentru prima dată, „Neuralgia”. Trupa a cântat și piesa Dark Days of Our Lives, scrisă în memoria celor care au pierit sau au fost răniți la Colectiv. A fost momentul emoționant al serii. La polul opus, trupa a avut, într-un colț al scenei o măsuță cu diverse băuturi pentru sărbătorirea lansării albumului și fața de masă a fost cu rățuște, așa cum se practică la trupele de metal care se respectă. Trupa a cântat și „Three Days of Darkness”, piesa preferată a lui Andy, despre sfârșitul lumii, cu mult enuziasm.
N-au lipsit și piesele clasice ca „Prea mult”, una dintre piesele lor cele mai vechi și mai cunoscute, care a și fost reînregistrată anul trecut și inclusă ca bonus track pe album. E incredibil cât de proaspătă pare și după atâția ani, chiar dacă-i lipsește complexitatea noilor creații. La fel este și cu celealte piese din perioada de început, pe care trupa le-a mai cântat, printre care și „Psalm”, una dintre acele piese care definesc o trupă. Pe scenă au urcat Bogdan și Adi (foști membri Taine) și trupa a cântat alături de ei „Înger sau demon”. Nu știu dacă a fost planificat, dar a fost bine, a fost un cadou pentru fani. S-a și cântat, s-a și băut, a fost o surpriză bine primită de către public. A fost old school până la capăt, cu „Pierdut” ca piesă finală. Am avut parte de un concert în care am simțit apropierea față de public, cu mici greșeli umane, cu dialog și povești, ca între prieteni. Andy Ionescu ne-a amenințat că „data viitoare o să cânte roboții pe scenă în locul nostru și va fi perfect." Sper că nu. Și în această nouă formulă, Taine a sunat profesionist și curat, cu un sunet bine pus la punct. Din păcate, până la final, Andy Ionescu nu a reușit să afle scorul meciului Petrolul - Dinamo.
Gothic a început concertul cu una dintre piesele cu cel mai mare potențial de hit, „Copil rebel", lansată de curând și care se găsește pe noul album. Piesa are toate elementele, de la versuri la ritm si refren ca să devină una dintre melodiile lor cele mai cunoscute. Noul album, „Underground” are un sound mult mai plin, mai heavy, dar în același timp melodic, bine mixat și cu multe elemente care îl diferențiază de cele scoase până acum. În plus, toate piesele sunt în limba română, un element care mie mi se pare important, nu din motive de românisme, ci pentru că versurile sunt chiar faine, cu impact și pot ajunge mai repede și mai natural la ascultători. Cred că Gothic va câștiga mulți fani cu el, arată bine, are atitudine, sună bine și live. Vocea lui Alin Petruț este incredibilă și intrumentalele sunt la fel, bune și închegate excelent.
Trupa a continuat tot in forță cu alte piese, de data aceasta mai vechi, precum „Catacombs” sau „Anguish” (piesă pe care Alin Petruț a dedicat-o tatălui său care a murit în urmă cu două luni, odihnească-se în pace!). Trupa nu s-a jucat aseară, a cântat mult și a avut și câteva surprize. Una dintre ele a fost prezența lui Vlad Bușcă și a lui BB Hanneman de la L.O.S.T. care au urcat pe scenă pentru a cânta alături de Gothic piesa „Regrets" și evident, glumele au continuat în ritm susținut. E frumos când vezi astfel de colaborări între trupe și mă bucur când se întâmpă atât de natural și de liber ca aceasta. Trupa a continuat cu multe alte piese, atât de pe cele trei albume mai vechi, cât și de pe aceasta nou, pe care l-au lansat cu bine, în fața unui public receptiv și activ. Printre altele, am aflat că va apărea și o nouă emisiune la TVR Cultural, „Rockmania” se va numi, și cei de la Gothic au dat un interviu care va putea fi vizionat chiar în prima ediție. Mie unuia seara trecută mi-a lăsat o bună impresie și sper ca cele două albume lansate să-și găsească din ce în ce mai mulți ascultători și să fie apreciate așa cum merită.