Toate trupele au avut o sonorizare bună, la Taake fiind chiar foarte bună și au adus merch. Taake mai puțin, doar câteva tricouri, patch-uri și câte două exemplare din vinilul și C.D.-ul cu albumul sus-menționat. Cu doi ani în urmă, la ultimul concert, tot așa puțină marfă au adus, nu înțeleg exact de ce, dar poate face parte din imaginea lor de trupă black metal care nu vrea să pună accentul pe lucrurile materiale.
NocturN din Timișoara este o trupă pe care voiam să o văd live, după ce am descoperit albumul cel mai nou al formației, "The Conjuring" si l-am ascultat o vreme zi de zi, mai ales când mai scriam sau mai făceam lucruri prin casă. Mi-a plăcut atmosfera, mai ales, și am descoperit mai apoi ritmuri pe care eu le apreciez la black metal, chiar dacă timișorenii se apropie uneori de rock'n'roll sau de black'n'roll pe anumite pasaje. Oamenii sunt profesioniști, se vede că sunt de ceva ani în industria muzicală și au cântat cu pricepere.
Suportul de microfon a fost ornat cu un craniu de capră, cel mai probabil, și ei au cântat îmbrăcați în robe și cu glugi pe capete, mai puțin solistul. Ceva din atmosfera albumelor s-a regăsit și în actul live, dar unele elemente s-au pierdut, însă e normal să fie așa. Pot spune că a fost un concert reușit.
Vokodlok din Timișoara a schimbat puțin mai mult foaia și a venit cu un metal ceva mai agresiv, chiar dacă în esență tot black melodic, dar cu o voce mult mai dură, mai profundă și cu un instrumental mai brutal. Trupa a fost multă vreme în hiatus, dar acum a revenit și urmează să scoată un nou album. Câteva exemplare fizice s-au găsit de cumpărat și aseară. Trupa cântat și piese mai noi, dar având un singur album lansat oficial, Mass Murder Genesis, în 2003, s-a bazat mai mult pe el, dar s-a întors și mai mult în timp la demo-ul Unchain the Wolf din 2000, adică la începutul trupei și a cântat de pe el "Stigmata". Piesa este excelentă și pare proaspătă, iar live a sunat bine de tot. Timișorenii au cântat și de pe Oracle's Fury din 2020. Mici probleme tehnice la un moment dat, care au ținut câteva minute, dar în final, a fost ceea ce trebuie.
Taake a început doar instrumental câteva minute bune și apoi s-a alăturat și vocalistul. Parcă ceva mai cuminte decât ultima dată, Hoest și-a făcut totuși de cap de-a lungul serii și a dat dovadă de o voce care încă îl ține și poate să urce și să coboare în intensitate în funcție de necesitățile melodiilor. A cântat pictat pe față în stilul său consacrat și acoperit se o glugă. Gesturile sale teatrale au fost și de data aceasta prezente, având o formă de dans pe care l-a adaptat în funcție de piese și de mesajul le care a vrut să-l transmită, mai ales de disperare, de durere, dar și gesturi vag lascive. La in moment dat, in scurtele adresări către public, el a zis și un "te iubesc" care a sunat foarte ciudat venit din gura lui.
Sunetul a fost cu adevărat bine reglat, cu atenție pe fiecare instrument și la fel și pe voce, iar ce a ieșit a fost un zid de sunet foarte compact. La un moment dat, înspre final, una dintre chitare nu s-au mai auzit pentru un timp, dar s-a reglat apoi. Instrumentiștii sunt buni, dar nu au ieșit neapărat în evidență, accentul a fost prima s pe crearea unei atmosfere apăsătoare, dar cu unele momente de deschidere, și înspre introducerea celor prezenți într-o stare de introspecție. Muzica lui Taake nu este pentru toate gusturile, dar se pare că a reușit să ajungă la destui oameni. S-au deschis și câteva moshpit-uri, dar foarte mici și s-a făcut și puțin crowd surfing. Nici nu prea se practică la astfel de concerte, dar uneori se mai întâmplă. Taake a avut și un bis, precedat de o ieșire pe scenă a cuiva care ne-a întrebat dacă știm ce s-a întâmplat în anii '90 într-un oraș din Norvegia. Din păcate, ascultând piesa, am aflat. După concert, Hoest a stat la poze cu fanii.