Cronică de concert Slayer - FINAL Show - 10 iulie - Arenele Romane

Cred că ziua de 10 iulie 2019 a fost trecută cu roșu în calendar de către mulți metaliști încă de acum aproape un an,

de când s-a anunțat ultimul concert Slayer în România. Din păcate trupa a anunțat că acesta este turneul de adio și că gata, asta a fost. Dacă va fi sau nu așa, rămâne de văzut, s-au mai auzit cazuri de trupe care se retrag și revin după câțiva ani. Totuși, ideea că poate alte șanse de a-i vedea în România nu mai sunt mi-au dat multe emoții și am așteptat această zi cu nerăbdare și interes.

Seara a început cu italienii de la Methedras, o trupă de thrash/death metal, foarte prizată de către publicul din România. La ora la care am ajuns la Arenele Romane, pe la 19.10, deja erau foarte muți oameni, iar până pe la 21.00 era deja plin, atât pe teren, cât și sus la tribune. Methedras a lansat cel mai nou album, System Subversion, în anul 2014 și, conform spuselor, trupa pregătește unul nou care va apărea cât de curând. Băieții au adus un val de energie din Italia și au încălzit bine publicul. Recunosc că nu i-am ascultat foarte mult înainte, dar ce am auzit pe scenă mi-a plăcut foarte mult și am căutat ulterior albumul lor și l-am ascultat. După show, solistul a coborât în public, a făcut poze cu fanii, și a filmat un moment dedicat trupei Slayer alături de aceștia. Cred că vă imaginați la ce mă refer: conține numele trupei, strigat într-un fel anume.

Seara a continuat cu Carthagods, o trupă de power metal/ melodic heavy metal din Tunisia, o apariție chiar interesantă și inedită pe scena Metalhead de la Arenele Romane. Puțin diferită ca stil atât de Methedras, cât și de Slayer, trupa a reușit, spre bucuria mea, să anime întreaga pleiadă de rockeri prezenți. Au piese extrem de catchy, care te fac să cânți odată cu ei, să bați din palme, să dai din cap. Melodicitatea se îmbină cu riffuri puternice, iar din acest melanj ies piese atât de energice încât nu te lasă deloc să stai nemișcat. Îi știam deja, dar nu-i văzusem live, iar experiența a fost una cât se poate de plăcută. Trupa a adus un plus de melodicitate și în același timp a pregătit publicul pentru ce avea să urmeze.

Slayer este una dintre trupele fără de care nu-mi imaginez cum ar arăta scena metal. Este una dintre acele trupe despre care s-au creat legende, s-au scris cărți, s-au făcut documentare. Sunt oameni care și-au scrijelit cu un ciob numele lor pe piele, sunt oameni care consideră un concert Slayer o experiență mai presus de muzică. Slayer a pus serios umărul la crearea unui nou gen muzical, thrash metal, dar nu numai. Albumul Diabolus in Musica din 1998 a influențat puternic genul nu metal, care era pe val în acel moment. Multă lume i-a criticat în acel moment, dar albumul este unul destul de solid, chiar dacă este diferit.

De-a lungul existenței sale, trupa a fost destul de constantă din punctul de vedere al componenței, cu un Dave Lombardo (tobe) care a tot venit și plecat, nefiind un membru în acest moment. Nici tragedia nu i-a ocolit. În 2013, Jeff Hanneman, membru încă de la început, din 1981, a murit în urma unor complicații medicale. Hanneman a fost unul dintre cei mai talentați chitariști ai scenei metal și unul dintre compozitorii Slayer. În locul lui a venit Gary Holt de la Exodus. În momentul de față Slayer înseamnă Tom Araya (voce și bass), Kerry King (chitară), Gary Holt (chitară), Paul Bostaph (tobe). Paul Bostaph este cunoscut mai ales pentru trupele Testament și Exodus. Chiar dacă nu este componența "de aur" (nici nu are cum să mai fie vreodată), cei patru au făcut aseară unul dintre unul dintre cele mai bune concerte pe care le-am văzut vreodată.

Slayer a ajuns la acel moment din carieră în care poate pur și simplu să urce pe scenă și să cânte în pantaloni de stofă și tot ar face un show demențial. Totuși, aseară au venit cu un show pirotehnic și cu jocuri de lumini și imagini care au făcut ca totul să fie și mai și. La început nu am fost de acord cu showul pirotehnic, din motive evidente, dar după ce mi-am dat seama că totul este controlat la milimetru și că probabil nu ar fi cântat fără aceste efecte, m-am liniștit. Slayer a oferit un concert de colecție, absolut demențial, unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut până acum. Nu este prima oară când îi văd, dar este cel mai bun concert al lor pe care l-am văzut. Nu știu dacă cuvântul "emoție" se potrivește unui show Slayer, dar eu asta am simțit aseară. M-au trecut prin toate stările, mi-au dat energie, m-au făcut nostalgic, m-au făcut să sar, să cânt toate versurile unor piese, m-au făcut să retrăiesc amintiri.

Au cântat aproape toate piesele pe care le voiam, au avut un setlist aproape el. După ce au terminat de cântat, Tom Araya a rămas cred ca 10 minute pe scenă și s-a lăsat văzut și aplaudat de public. Părea foarte emoționat și cred că s-a bucurat să vadă că atâția oameni îl iubesc. Se uita și părea că se gândește că-i pare rău că se retrage, dar în același timp știe că a meritat să își dedice viața muzicii. Nu a ținut un discurs, pentru că muzica lui este cel mai bun discurs și l-a ținut din 1981 până acum. Dacă într-adevăr este ultimul concert Slayer pe care o să îl văd nu-mi pare rău, fiindcă a fost aproape de perfecțiune.

Setlist Slayer:

Delusions of Saviour (song played from tape)

1. Repentless
2. Evil Has No Boundaries
3. World Painted Blood
4. Postmortem
5. Hate Worldwide
6. War Ensemble
7. Gemini
8. Disciple
9. Mandatory Suicide
10. Chemical Warfare
11. Payback
12. Temptation
13. Born of Fire
14. Seasons in the Abyss
15. Hell Awaits
16. South of Heaven
17. Raining Blood
18. Black Magic
19. Dead Skin Mask
20. Angel of Death