Un nou concert doom metal a avut loc aseară, pe 12 noiembrie, în Quantic, cu trupe de calibru ale genului,
Abigail a cântat nu demult în Quantic în deschiderea concertului Tiamat, iar aseară componența a fost aceeași (așadar Mihu Ilie e tot la voce), însă selecția pieselor a fost ceva mai diferită față de ultima dată. De asemenea, parcă totul a sunat mai bine, concertul a fost mai intens, mai personal, poate și fiindcă trupa e mai activă, se pregătește de lansarea unui nou album care va purta numele The mind repeats what the heart can't erase și în pe scenă au cântat piesa care dă titlul acestui nou material discografic. O altă surpriză a fost piesa CXLII de pe albumul Sonnets pe care nu au mai cântat-o live „de prin 1998”, după cum ne-a spus de pe scenă Răzvan „R” care a și cântat cu vocea această piesă, la fel ca și pe cea nouă. A fost un concert bun, dur, melodic.
Setlist Abigail:
- Voices within
- Astral sleep
- CXLII
- The mind repeats what the heart can't erase It is the night we fear
- Sweet cruelty
O legendă death funeral doom, cu șapte albume lungi, grele, complexe, ambițioase în spate, trupa Esoteric din Marea Britanie a fost o apariție aparte pe scena din Quantic. Piesele lor lungi cât un e.p. serios, apăsătoare, cu mult distors pe chitară, cu acorduri de bas lungi, cu o atmosferă generală la limita dintre pierderea rațiunii și iluminare prin taine ale vechilor maeștri, toate acestea au făcut din prestația lor una cel puțin diferită. Le știam albumele însă nu-mi imaginam cum ar putea fi transpuse pe scenă toate acordurile și mai ales cum ar putea vocalul să ducă toate growl-urile înalte și joase, dar au reușit să sune excelent. Cu un microfon lipit de cap, cu multe pedale pe scenă pe care le-au folosit din plin, cu un ritm al tobelor maniacal, Esoteric au cântat patru piese de pe albumele cele mai bine primite de public și de critici și au reușit să provoace oroare unora și fascinație altora. Nu au vorbit, doar au cântat și au făcut o atmosferă de sfârșit de lume. Unii au plecat din fața scenei la jumătatea concertului, alții au rămas împietriți. După concert am auzit cea mai bună definiție a ceea ce s-a întâmplat pe scenă: „am înțeles tot și nimic.” Clar, Esoteric e din altă ligă.
Setlist Esoteric:
- Dissident
- Rotting in Dereliction
- Stygian Narcosis
- Cipher
Saturnus a cântat mai ales piese de pe albumul Veronika Decides to Die, dar și de pe Martyre, Paradise Belongs to You și Saturn în Ascension, dar cum ziceam, grosul pieselor a fost de pe albumul inspirat de cartea lui Paulo Coelho. E un material care le-a adus mult prestigiu, e adevărat, dar poate merita să cânte mai multe piese de pe albumul de debut. Dar acestea sunt mofturi de fan, trupa a sunat excelent și a cântat și o piesă nouă, Chasing Ghosts, de pe albumul la care lucrează și care va apărea tocmai în a doua parte a anului viitor. Trupa are un „ceva” al ei pe albume care în mod fericit se vede și pe scenă. În mod convențional i-am zice atmosferă, dar e mai mult de atât, e o energie, un fel de a compune, de alterna pasajele grave și heavy cu versurile aproape șoptite, dar și o capacitate de a evoca și de a scote la suprafața sentimente pe care nici nu știai că le mai ai. A fost un show de pomină!
Setlist Saturnus:
- Forest of Insomnia
- Softly on the Path You Fade
- Pretend
- Embraced by Darkness
- Chasing Ghosts
- Murky Waters
- Empty Handed
- I Long
- All Alone
- The Calling
- Christ Goodbye
- A Father's Providence