Prima trupă a serii, Warhymn, și a făcut un nume important în scena underground din România. În clubul Quantic din București, blackerii au cântat piesele pe care deja le le știm mai ales cei care i-am mai văzut și pot spune că au sunat chiar bine, ceea ce dovedește faptul că trupa este într o continuă creștere. Materialele discografice pe care le-au scos au destulă forță, chiar dacă nu reinventează genul. Sunetul a fost bine reglat iar prezența scenică a băieților a fost plăcută, se vede că sunt mult mai siguri pe ei și pe ceea ce cântă. De asemenea, la stadiul standul de merch s-au găsit de vânzare tricouri, C.D.-uri și altele pentru cei care au vrut să dea o mână de ajutor trupei și să-și arate implicarea, recunoștința și dragul.
A doua trupă a serii, Hteththemeth, reprezintă pentru foarte mulți dintre noi o surpriză plăcută de mulți ani încoace. Cei al căror nume nu poate fi rostit au crescut și s-au transformat într-o trupă care îmbină foarte bine tot felul de elemente: operă, rock, jazz, metal și o fac cum trebuie. Eu i-am mai văzut live și absolut de fiecare dată mi-a plăcut, dar de data aceasta mi s-a părut că au dus totul la un nivel superior, atât din punct de vedere al show-ului pe care pe care l-au făcut și unde au îmbinat mai multe elemente teatrale, cât și muzical. Piesele de pe noul album, "Telluric Inharmonies", care numai ce a ieșit, sunt mult mai bine făcute și mult mai bine gândite. Mă aștept că trupa să crească din ce în ce mai mult.
Pe scena de la Quantic au cântat cu multă poftă și cu multă dedicație, iar două fete (îngeriță și demoniță) i-au ajutat la construirea show-ului. Pentru cei care nu au văzut niciodată trupa live sunt sigur că a constituit o mare, mare surpriză, o astfel de de abordare avangardistă e mai rară a noi în țară. Într-adevăr stilul lor de metal nu este tocmai pe placul tuturor, însă nu există nicio trupă care să fie plăcută de către toți cei care ascultă un anumit gen de muzică. Totuși pot spune că sunt o grămadă de oameni care au apreciat și se vedea pe pe fața lor că le place ceea ce ascultă. Dacă după o cântare o trupă capătă măcar un nou fan înseamnă că și-a făcut treaba cum cum trebuie. Din punctul meu de vedere ei au avut un show foarte bine pus la punct, cu multe momente faine.
O piesă au cântat-o în memoria lui Robert Cotoros.
Samael
a urcat pe scenă după ora 22.30 și a făcut un super show. Există în istoria multor trupe, mai ales din zona metalului extrem, un moment în care acestea își schimbă direcția și își îndulcesc stilul. Este și cazul trupei Samael, care care a trecut de la un black metal clasic la un metal mult mai înrădăcinat în zona industrial metal. Odată albumul cu "Passage" s-a petrecut și o trecere înspre o zonă mai aproape de mainstream. Trupa a avut un videoclip care a rulat pe MTV în acei ani și a adus trupei mai multă recunoaștere.
În clubul Quantic trupa a cântat pe scenă acest album în întregime, oferind o mare bucurie fanilor veniți special să-i vadă pe elvețieni. Pe lângă acesta, evident că trupa a mai cântat și alte piese de pe celelalte albume, astfel că setlistul a fost unul foarte lung, special, cu multe momente deosebite și cu două bis-uri. Sunetul a fost unul destul de încet la început, apoi a crescut în intensitate, iar înspre final a fost destul de tare, mai tare decât decât mi-aș fi dorit. Chiar și în acest caz a fost bine și nu cred că a plecat nimeni dezamăgit de la acest concert.
Nici lumina nu a fost neglijată, astfel încât atât cei de pe scenă cât și cei din fața scenei s-au putut bucura de un spectacol deosebit. Comunicarea cu publicul a fost una destul de de bună, dar nu sunt atâta de plină cuvinte adresate, întrucât cei din trupă s-au concentrat mai degrabă pe cântat și mai puțin pe comunicarea de mesaje. Chiar și așa, ajutată de lumini, fum și de imaginile distorsionate, trupa a creat o atmosferă absolut demențială, de care fanii trupei sigur au fost încântați. Trupa a avut puzzle-uri și chiloți tanga, pe lângă merch-ul obișnuit.
Setlist Samael :
- Rain
- Shining Kingdom
- Angel's Decay
- My Saviour
- Jupiterian Vibe
- The Ones Who Came Before
- Liquid Soul Dimension
- Moonskin
- Born Under Saturn
- Chosen Race
- A Man in Your Head
- Son of Earth
- Till We Meet Again
- Ceremony of Opposites
- Samael
- Infra Galaxia
- Slavocracy
- Baphomet's Throne
- Black Supremacy