Totuși, m-aș fi așteptat la ceva mai mulți oameni, cu toate că clubul Quantic a fost pe jumătate plin, fiind cel puțin 400 de oameni. Bineînțeles, s-a lăsat cu moshpit-uri, wall of death, crowd surfing și mult headbang, așa cum era și de așteptat la un astfel de show. Trupele au sunat toate foarte fresh, foarte în formă fiind, iar luminile au jucat un rol esențial în crearea de atmosferă. Nu au fost incidente, toată lumea cred că a avut parte de distracție, de timp de calitate. Trupele au venit cu merch mult și divers, cei de la Ingested având chiar și câteva modele de tricouri la preț redus. Trupele au stat la poze și la autografe după, ba chiar și la o bere cu fanii.
Seara a început foarte brutal cu portughezii de la The Voynich Code, o trupă de technical deathcore, formată în 2013, cu două albume lansate până acum, cel mai nou fiind Insomnia, în 2023. Nu-i știam absolut deloc și nici nu am știut la ce să mă aștept. Am văzut chiar în ziua concertului, la un prieten pe Facebook, o recomandare în care scria că este cea mai bună trupă de gen pe care a ascultat-o recent și chiar așa mi s-a părut și mie după concert. Băieții au tehnică, au idei, breakdowns de te lasă cu gura căscată, vocalistul e o bestie și instrumentiștii își știu bine rolurile și astfel că rezultatul este unul excelent. Tot concertul a fost dinamic, aproape fără pauze de respiro între piese, cu comunicare scurtă și eficientă, cu focusul pe muzică și pe atmosferă. Adevărul e că cele treizeci de minute aproape că au zburat și nu îmi imaginez un început de show mai în forță. Oamenii au ridicat foarte sus ștacheta, dar din fericire celelalte trupe au ținut pasul cu bine. Sigur cele două albume se vor regăsi în play-listul meu în următoarele săptămâni.
Au urmat americanii de la Entheos care au continuat în același ritm nebunesc. Despre ei mai știam câte ceva și mă așteptam să sune cel puțin bine, dar mi-au depășit așteptările cu mult, ca să fiu sincer. Trupa a fost formată în 2015 și are în componență foști membri ai unor trupe precum The Faceless sau Animals as Leaders și are trei albume lansate, cel mai nou fiind Time Will Take Us All din 2023. Trupa cântă un death metal progresiv cu accente djent și deathcore și vocea brutală a vocalistei Chaney Crabb se potrivește de minune pe compozițiile extrem de diverse ale trupei. Pe parcursul concertului ea ne-a reamintit constant numele trupei și ne-a îndemnat să cumpărăm câteva ceva dacă ne place ceea ce cântă. S-au format mici moshpit-uri în fața scenei și lumea s-a distrat. Piesele au sunat foarte bine, din când în când a mai intervnit cu vocea și chitaristul Michael Stancel și a făcut-o chiar cum trebuie. Minutele parcă au zburat și am rămas cu o super impresie despre trupa originară din California.
Cei de la Ingested au adus un plus de brutaliate serii, ei abordând un stil mult mai dur decât ceilalți, chiar dacă sunt tot deathcore. Trupa a trecut recent printr-o schimbare de componență, având un nou vocalist, Josh Davies, care a venit anul trecut în trupă în locul lui Jason Evans, care a fost cu trupa de la început, din 2006. O astfel de schimbare poate afecta grav parcursul unei trupe, dar se pare că cei de la Ingested au reșit să treacă cu bine și să continue îtr-un mod pozitiv. Trupa, de cum a urcat pe scenă, nu ne-a lăsat o clipă să ne liniștim. Josh Davies a arătat că este un înlocuitor redutabil și a interpretat foarte corect și cu pasiune piesele trupei, iar publicul nu a rămas nesimțitor la ceea ce se desfășura pe scenă. Nu am ascultat așa constant albumele trupei, opt la număr, dar eram destul de bine familiarizat cu ce cântă, însă este genul de formație care live aduce un plus de calitate. Nu știu cum ar fi sunat cu celălalt vocalist, dar este clar că noul membru vrea să arate tot ce poate. În plus, el s-a ocupat și cu vânzarea de merch și mi s-a părut un om de treabă. Așadar, englezii ne-au dat o lecție de deathcore ca la carte!
Pe cei de la Born of Osiris îi așteptam de ani buni la noi în țară și nici nu credeam că o să am vreodată ocazia să-i văd, dar se pare că Buvnitz și echipa de la REF se chinuie an de an să aducă la noi în țară formații care nu au mai fost și pe care publicul le dorește. Americanii și-au făcut un nume în scena deathcore, apoi au trecut înspre zona mai progresivă după câteva albume și au rămas acolo, incorporând și câteva elemente electronice. Trupa a trecut și ea prin multe schimbări de componență, iar pe scena din Quantic au cântat în formulă de trei, cu Cameron Losch la tobe, Ronnie Canizaro la voce și Nick Rossi, care este basist, dar de data aceasta a fost la chitară și la sintetizator. Chiar și fără bas trupa a sunat foarte compact și corect și oamenii au pus în scenă un super show.
Ne-au trecut prin mai toate albumele și, chiar dacă nu au cântat cele două piese care îmi plac cel ma mult de la ei, Follow the Signs și Poster Child, tot mă declar mulțumit de ce am văzut și am auzit. Este una dintre acele trupe care știu să te facă să rămâi prezent din toate punctele de vedere pe tot parcursul concertului. Chiar dacă direcția spre care se pare că se îndreaptă, dacă e să mă iau după ultimele piese lansate, este una care nu îmi place în mod deosebit, un show live era și este în continuare de neratat, fiindcă este totuși vorba despre o trupă care încă din anii 2000 a pus umărul la dezvoltarea genului și care a lansat cel puțin trei albume remarcabile. Așadar, a fost un show pe cinste cu patru trupe care ma de care mai bună și care ne-au pus în mișcare.