Cronică de concert E-an-na: E-an-niversare la Arenele Romane, 18 decembrie 2025

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 21 Decembrie 2025

Fie că îți place sau nu trupa, e un lucru de netăgăduit că E-an-na a reușit să ajungă la un nivel de celebritate ridicat în muzica rock/metal românească. Schimbările prin care a trecut trupa a dus la pierderea unor fani și la câștigarea altora, așa cum se întâmplă deseori atunci când o formație își modifică stilul sau merge într-o direcție controversată. Este și cazul trupei care a sărbătorit zece ani de existență și care a început ca o trupă de folk metal pur, apoi a trecut prin ceea ce eu numesc "faza cocalarească", odată cu adoptarea unor ritmuri manelistice pe câteva piese, și acum este într-o fază "caterincos-serioasă" și care cuprinde multe elemente moderne, colaboratori din zone diverse ale muzicii și în general un sound care s-a îndepărtat mult de origini.

Chiar si așa, trupa are în continuare un sound al ei. E-an-na a sărbătorit în seara de joi primul deceniu de existență, la Arenele Romane, într-un show personal și plin de surprize, care a fost organizat de Metalhead. Sibienii i-au avut în deschidere pe clujenii de la For The Wicked. Cortul încălzit a fost neîncăpător pentru concert și pentru hora care s-a ținut, după niște parametrii trasați dinainte. Standul de merchandise a fost plin, trupa se ocupă mult și de partea aceasta, au CD-uri, agende, hanorace, tricouri, căni, patch-uri și multe altele, precum și pentru prima dată, viniluri. Lumea s-a îmbulzit la cumpărat. După concert, fanii au putut sta la o poză cu trupa, la panoul special de lângă standurile de merch. Cei de la For the Wicked au venit și ei cu două modele de tricouri. Mi-am luat și eu unul. Sunetul a fost bun de la un capăt la altul al serii, dar luminile la FTW au fost mult prea albastre.

For The Wicked a revenit în București după ceva vreme, cu un alt vocalist decât i-am văzut la REF și în Quantic la Qfest. Asta însă nu a schimbat nimic din energia incredibilă a trupei, care a intrat pe scenă la ora stabilită și ne-a cântat piesele vechi, dar și câteva noi, una dintre ele recent apărută. În peisajul muzical underground FTW este o trupă care îmbină metalcore cu trapul și îmi amintesc cu mult drag concertul lor de la REF 2023 când a ieșit iureș în cort, la final de festival, după ce inițial avuseseră probleme tehnice. Și acum a fost vigoare cât cuprinde pe scenă, dar publicul destul de reticent la mosheală la început, apoi oamenii s-au mai dezmorțit. Cumva e de înțeles, au urmat trei ore cu E-an-na. La urma urmei a fost un concert reușit.

E-an-na a început seara cu prima parte dintr-un documentar emoționant în care membrii trupei povesteau despre începuturile lor, despre primele repetiții și visurile care i-au adus împreună. Apoi, ca niște personaje dintr-un joc video, au intrat rând pe rând pe scenă. Timp de aproape trei ore, sibienii ne-au purtat printr-o adevărată călătorie prin toate albumele și momentele cheie ale carierei, alături de o mulțime de invitați cât se poate de eclectici: foști membri, colaboratori vechi și noi, artiști din zone complet diferite ale muzicii românești.

Pe Tinca Popii s-a declanșat un wall of death masiv, în timp ce pe scenă dansau oameni în costume naționale tradiționale, iar primul invitat a fost Nicu Albu de la For The Wicked, care a adus un plus de energie brută. Apoi, pe Epitaf, Alex a urcat la chitară. Momentul cel mai tare a fost oricum pe "Jiana".
Prima parte, dedicată anilor de început ai trupei, s-a încheiat apoteotic cu Codru, după care a urmat a doua parte din documentar proiectat pe ecrane, cu imagini de arhivă din primele concerte și prezența lor la Wacken. "Vă mulțumim, vă vedem în suflete" au spus ei prin vocea lui Andrei Oltean. Au scos chiar la licitație cimpoiul lui Oltean, pe care îl avea de 16 ani, strângând fonduri pentru o cauză legată de protecția animalelor.

Apoi a venit un moment cu adevărat special: o piesă niciodată cântată live în versiune electrică, alături de mama Roxanei și o altă bunică. Punctul culminant a fost hora cea mare, o sinergie incredibilă între scenă și public: cea mai mare parte a spectatorilor s-au prins în horă, marcând exact jumătatea concertului, așa cum promiseseră băieții. A urmat Floare de Fier, pe care a explodat sala. Apoi vocea SPP cu Paraxinius pe scenă, însoțit de un colaj vizual dement pe ecrane: brainrot, meme-uri, imagini din jocuri video și tot felul de chestii amuzante. Paulina a venit cu unul dintre momentele pe care eu le așteptam cel mai mult, iar imediat după a urmat o cerere în căsătorie superbă pe scenă: Gabriel a cerut-o pe Gabriela care a zis da în fața unui public de metaliști. "Cu piesa asta am supărat pe toată lumea", au glumit ei, trecând la colaborarea cu Bogdan din Vâlcea, iar Balkandreea și celebrul dinozaur umflabil au fost și ei pe scenă.

A treia parte a început cu Fără hotare, urmată de colaborarea cu Ilinca pe Casa Cerului. Trupa a continuat cu crowd surfing, cu Andrei declarând: "Am colegi capabili să cânte și fără mine, dar as vrea sa ajung pe scenă". E-an-na a cântat Și cu asta basta alături de Eugenia Nicolae, apoi Iustin de la Hvnds a adus un plus modern. Cornel Ilie de la Vunk a urcat pe Autoportret, moment în care toate luminile de la telefoane s-au aprins, creând o mare de steluțe în cort. Bisul a fost cu Alexandra Căpitănescu, iar la final, când a ieșit la poze Andrei Oltean a glumit: "Avem mai mulți oameni pe scenă decât vând unii bilete". Au încheiat promițând că a doua zi anunță turneul pentru 2026. A fost o seară frumoasă pentru fani, plină de emoție, umor, energie și surprize. Sunt curios ce mai urmează.

Setlist E-an-na :

Part I (2015-2019)
  1. Șivoi
  2. Jiana
  3. Tinca Popii
  4. Sârbă Ciobănească
  5. Viu (with Nicu Alb)
  6. Epitaf (with Alex Giurgeca of WarChant)
  7. Codru
Part II (2020-2023)
  1. Fântânile de la Capătul Lumii
  2. Ies
  3. Cenuşiu (with Aris)
  4. Biba
  5. Mioritic Metal
  6. Floare de Fier
  7. Paraxinus (With Guerlain of SPP)
  8. Basul și cu toba mare (Paulina cover) (with Paulina)
  9. Malere (with Bogdan de la Vâlcea) (+ Balkandreea)
Part III (2024-2025)
  1. Nomad (with Haris of Revolter)
  2. Casa Cerului (with Ilinca)
  3. Lotus
  4. Și cu Asta Basta (With Eugenia Nicolae)
  5. Doar de Rău (With Iustin of HVNDS)
  6. Autoportret (with Cornel Ilie)
  7. Mantra
  8. Efemer
  9. Scrum
  10. Aurora 366 (With Alexandra Bucur of The Pipers)

    Encore :
  1. Samsara (With Alexandra Căpitănescu)