Cronică de concert Doomnezeu și Church of Cthulhu la Quantic, 21 decembrie 2024

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 23 Decembrie 2024

Ultimul concert, pentru mine, din acest an foarte plin în evenimente, este unul încărcat de o anumită simbolistică întrucât aduce pe scenă două trupe speciale, care fiecare prezintă o anumită latură mai spirituală. Este vorba despre trupele Doomnezeu și Church of Cthulhu, care de curând au scos împreună un split album, Atotțiitorul, despre care am avut ocazia să scriu o cronică. Atotțiitorul este și numele concertului care a avut loc în clubul Quantic pe data de 21 decembrie când cele două trupe au urcat pe scenă, fiecare cântând atât piesele proprii, cât și cele două piese în colaborare. A fost un eveniment prezentat cu succes și profesionalism de Axa Valaha Productions. Nu este primul concert Doomnezeu la care mă duc, dar este pentru prima oară când văd Church of Cthulhu live.

Ambele trupe au avut parte de o primire foarte bună din partea publicului, care a venit un număr destul de mare, mai puțin mare decât m-aș fi așteptat, dar mai bine de jumătate din club a fost plin. Doomnezeu deja are un număr repectabil de fani, iar biserica dedicată imaginarului zeu creat de către H.P. Lovecraft este deja un nume cunoscut de ceva vreme în underground. Trupele au venit și cu merchandise special pentru acest eveniment, de exemplu stickere, afiș, iar cel puțin cei de la Doomnezeu au avut și un tricou deosebit care marchează începuturile trupei. Albumul cel nou s-a găsit atât pe vinil cât și pe C.D.

Scena a fost aranjată în așa fel încât cele două trupe să aibă parte de un con de umbră și a existat și un decor cu care trupa Doomnezeu ne-a obișnuit de la alte concerte. De asemenea, nu a existat pauză între seturi întrucât după ce Church of Cthulhu a terminat ultima piesă, care de fapt este Atotțiitorul I, următoarea trupă a intrat direct și a continuat cu partea a doua. Așteptam să îi văd live pe Church of Cthulhu, întrucât, chiar dacă nu sunt cea mai mare fan, există o anumită curiozitate constantă în ceea ce privește muzica lor și le-am urmărit cariera de a lungul timpului. Așadar, a fost un moment destul de potrivit pentru a vedea live pentru prima oară formația de sludge metal bucureșteană. Băieții au urcat pe scenă în robe și au păstrat misterul. Sunetul a fost un pic cam tare la început, după aceea s-a mai reglat și a mai fost anumite momente în care putea să fie un pic mai bine, doar că la trupele de sludge acest lucru ajută mai mult decât încurcă.

Trupa a cântat piese de pe albumele mai vechi, care s-au găsit și și ele de cumpărat la standul de merch, dar cu siguranță momentul așteptat a fost acela în care trupa a cântat Atotțiitorul. Pot spune că aveam ceva așteptări din partea ambelor trupe în ceea ce privește noile piese și consider că atât Church of Cthulhu și Doomnezeu și-au îndeplinit cu brio atribuțiile în ceea ce privește interpretarea live acestor două piese, care sunt destul de complicate atât prin lungime cât și prin complexitate. Părțile mai atmosferice chiar au creat o dimensiune mai întunecată, care a venit după un asalt sonic destul de brutal.

Pe cei de la Doomnezeu e a treia oară când îi văd live, dar de data aceasta înțeleg că au avut un line-up special, cu un alt vocalist decât cel pe care îl știam, care și el a fost prezent pe scenă și a contribuit cu vocea. Din câte am înțeles de la un bun păstor acesta ar fi fost de fapt membrul original al trupei și a revenit doar pentru aceste concerte speciale. O contribuție nouă este și din partea a doua fete talentate care au jucat rolul de mucenițe goth, moderne și seculare, ca să spunem așa, și care au fost backing vocals. Au apărut îmbrăcate mai sumar și au reușit să cucerească populația venită la concert. Vocalistul a fost îmbrăcat într o rasă de călugăr, cu metanii la gât și în mâini, iar ceilalți membri așa cum îi știam și de la concertele precedente.

Mi s-a părut într-adevăr un concert un pic mai dinamic decât celelalte pe care le-am mai văzut, cu multă mișcare din partea tuturor membrilor și cu o parte vizuală mai bine gândită. De asemenea, comunicarea a fost una scurtă, dar spirituală. La un moment dat vocalistul a spus: pentru sataniștii din această seară am o veste proastă, tot în Rai veți ajunge și chiar sper să fie adevărat. Setlistul a fost ales dinainte și a putut fi consultat de către fani. A cuprins piese dintre cele pe care așteptam le vedem live, dar în același timp, ținând cont că este vorba despre un concert mai special, a fost nevoie ca numărul de piese să fie puțin redus. Seara a fost una reușită, marcând finalul unui an bun pentru ambele trupe.

Vezi galeria foto a evenimentului la