Cronică de concert Coldplay la Arena Națională, 12 iunie 2024

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 13 Iunie 2024

La 24 de ani de la lansarea primului album, Parachutes, Coldplay, trupa britanică de rock alternativ (cel puțin pe primele trei albume, care, din punctul meu de vedere sunt și cele mai bune) a ajuns în sfârșit și în România, în București, pentru două concerte sold out, ambele la Arena Națională. Este o performanță unică, să vinzi 100.000 de bilete, este ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum la noi în țară, nici măcar la artiști ca Michael Jackson, Madonna sau trupe de metal precum Metallica sau Rammstein. Evenimentele sunt organizate de către Emagic
. Coldplay demonstrează astfel că este o trupă așteptată, ascultată, iubită, dorită de către fani, fiind poate o ocazie unică pentru cei mai mulți dintre ei să o vadă. Nu avem de unde să știm dacă viitoarele turnee ale britanicilor o să mai includă țara noastră, mai ales că s-a lăsat și cu un mic scandal despre care o să vorbesc puțin mai târziu. Eu am fost prezent pe stadion, la standing A, la primul dintre cele două concerte ale trupei, pe data de 12 iunie. A fost o zi călduroasă, dar a existat apă potabilă gratuită în interior, ceea ce chiar a fost foarte bine, fiindcă într-o astfel de zi hidratarea este extrem de importantă. Băuturile au fost consumate în recipiente de plastic reutilizabile pe care sigur unii le-au păstrat drept amintire.

Coldplay a crescut ca trupă, s-a schimbat muzical (că în bine sau nu, asta depinde de gusturi, cert este că muzica lor a ajuns la din ce în ce mai mulți oameni și da, piesele lor sunt ușor de ținut minte și sunt extrem de bine compuse, simple și de efect) și a depășit întrucâtva simpla zonă de creație muzicală și atât. La fel ca alții înaintea lor, ca de exemplu U2, cei patru artiști au vrut să se implice activ în societate, să răspândească un mesaj pozitiv, să ajute mediul, natura și pe cei defavorizați. Ceea ce mie mi se pare că este foarte bine și tind să cred că nu este doar o mișcare de marketing, dar nici nu știu exact care este impactul real al lor. Cert este că înainte de show-ul lor, au ținut exact să sublinieze, prin videoclipuri și prin cuvintele a doi dintre cei care au participat la organizarea concertului, că o parte din banii de bilete se duc înspre anumite acțiuni sociale, precum curățarea oceanelor de gunoiul lăsate de oameni sau reîmpădurirea unor zone africane. Am mai citit articole care afirmau că de fapt ceea ce fac ei nu are vreun impact real, dar adevărul este că și simplul îndemn la o viață mai curată este uneori de ajuns.

Este de apreciat când artiștii transmit un mesaj pozitiv și ajută în mod activ la binele lumii în care trăiesc, cu atât mai mult cu cât mesajul lor ajunge la atât de mulți oameni. De asemenea, ei mizează pe energie verde, pe regenerare, pe scăderea amprentei de carbon a fiecăruia și promovează obiceiuri pozitive. Acest turneu promovează Music of the Spheres, albumul din 2021, al doilea album tematic al trupei, care spune poveștile dintr-un univers imaginar, un sistem planetar numit The Spheres. Practic, ideea este mai mult decât a crea un pop/rock S.F., ci de a promova incluziunea de toate felurile, de susține minoritățile, pe cei dezavantajați, comunitățile marginale. Unele dintre mesajele lor sunt: să ne ajutăm unii pe alții, fiindcă toți suntem extratereștri undeva și dacă vrem dragoste și pace, să fim noi înșine dragoste și pace. Poate părea excesiv un mesaj care să fie doar cu steluțe și cu iubire, dar asta este baza lor în ultimii ani și cred că este în regulă, unii oameni au nevoie să audă așa ceva.

Concertul a fost organizat în mod profesionist, cu multe elemente care să-l facă memorabil, despre care voi discuta mai jos. În deschiderea Coldplay au fost doi artiști, EMAA din România și Maisie Peters din U.K. Cele două trupe au avut marea onoare de a cânta în fața unui public numeros. EMAA a urcat pe scenă la 18.30 în fața unei Arene care se umplea ușor-ușor și a cântat în timp ce unii foloseau podeaua cinetică și bicicletele pentru a produce energie, alții își luau brățările cu care s-a luminat mai târziu Arena, dar au fost destui care au stat și au ascultat concertul, au dansat și au avut parte de un show foarte bine pus la punct. Emanuela Alexa și trupa sa cântă o muzică foarte plăcută, un pop cu elemente jazzy, iar vocea sa este una caldă și profundă. Eu am prins ultimele trei piese, care m-au atras de la primele acorduri. O voi mai asculta pe această artistă, fiindcă m-a convins.

A urmat Maisie Peters și trupa sa, care, la fel, cântă un pop rock destul de calm, cu piese care te pun în mișcare și care te bagă într-o stare bună și te fac să uiți pentru o vreme de orice probleme ai avea. Nu o știam pe cântăreață, dar pot spune că mi-a plăcut, fără a fi musai fanul acestui tip de muzică. Știu doar că melodiile ei mi-au un sentiment de bine și că la un moment dat m-am surprins fredonând un refren, ceea ce este mai mult decât un semn că muzica a ajuns unde trebuie. Se strânsese deja multă lume și începuse să fie o atmosferă plăcută.

Coldplay a urcat pe scenă în jurul orei 20.50 și a susținut nu un simplu concert, ci a spus practic o lungă poveste, care s-a desfășurat în patru acte, timp de aproximativ două ore. Setlistul lor, foarte complex, cu piese de pe cam toate materialele lor discografice, din toate perioadele de creație, s-a împărțit în patru episoade sau capitole disctincte: Act.i. Planets, Act.ii. Moons, Act. Iii. Stars, Act.iv. Home. Cei patru au urcat pe scenă cu hainele colorate, ca și cum ar face ei înșiși parte dintr-o Cale Lactee și au început în forță cu piesa Higher Power, urmată de Adventures of a Lifetime și de alte alte multe piese pe care publicul le aștepta. Totul a curs coerent, am intrat cu ei într-o lume plină de lumină, de dragoste, de căutări, de sclipici, cu o sonorizare care mie mi s-a părut impecabilă de la început și până la final. Mi-a plăcut faptul că scena a fost construită într-o formă de T, astfel că artiștii au putut să se miște de-a lungul întregii Arene, să fie astfel în aproape de fanii din toate părțile. Fiecare piesă a fost acompaniată de elemente vizuale, de luminițe, de baloane uriașe în formă de planete, de explozii de graffitti și mai ales, de un Chris Martin care s-a mișcat în toate părțile, a vorbit mult cu publicul, a mulțumit, s-a arătat umil și bucuros că este acolo. În actul al patrulea au apărut pe scenă cu măști de extraterești care vin în pace și a fost și un moment în care pe scenă au cântat alături de niște păpuși piesa Biutyful, ca într-un celebru videoclip al lor.

Pe lângă acest spectacol superlativ, au mai fost câteva elemente care și-au dorit să întregească atmosfera, povestea, narațiunea de trupă care comunică bine cu publicul și îl integrează în mod constant și direct, exact ca pe un al cincilea membru al trupei. Un moment a fost acela când, după ce Chris Martin a citit câteva mesaje de la public, a chemat pe scenă o fată a cărei zi de naștere era și i-a cântat, la cererea ei, piesa Lost. A fost un moment minunat și apoi a urmat un mic moment despre care s-a vorbit toată ziua de azi și a aprins enorme controverse, ceea ce nu a făcut deloc bine nimănui, poate doar celui de la care a pornit controversa. În mai toate concertele lor, cei de la Coldplay vor să scoată în evidență un artist local, pe care-l cheamă pe scenă pentru a cânta împreună o piesă. Ei se uită la melodiile aflate în trending și își fac o idee despre ce ar fi la modă, ce ar plăcea publicului plătitor de bilet. În cazul acesta ei au descoperit un tânăr cântăreț, cu melodii care au milioane de vizulizări, e apreciat de un public, dar nu de cel care a plătit bani să vadă Coldplay. Pe scurt, acesta a urcat alături de Chris Martin pe scenă și au cântat împreună o manea, care a provocat în primă instanță mirare și consternare, apoi huiduieli aprinse. Cheful oamenilor a scăzut și nici trupa nu a mai fost atât de comunicativă după, cert e că nu le-a priit momentul nici lor.

În primul rând, sunt sigur că cei de la Coldplay au vrut să creeze ceva special, cred sincer că le-a plăcut în mod autentic vocea tânărului cântăreț de manele și au sperat că, având atâtea milioane de vizualizări, și nouă ne va plăcea surpriza. Ceea ce nu au știut e că există în continuare o râcă vizavi de manele și nu este deloc o mișcare bună să aduci pe scenă, în fața a zeci de mii de oameni care au venit totuși la o formație rock/pop, un artist care să cânte o manea. Bariera pe care acesta spera să o spargă între oameni nu doar că nu a fost spartă, ci chiar s-au mai ridicat niște redute. Pur si simplu cele două lumi nu merg mână-n mână. În al doilea rând, nu cred nici că reacția publicului a fost una potrivită, dar nici nu e de condamnat. E dreptul fiecăruia să se arate revoltat când ceva nu-i convine. Huiduitul e o practică veche și uneori e bine să fie folosită. Nu sunt de acord însă cu ceea ce au spus unii, că ar fi vorba de rasism la mijloc, ci pur si simplu nu avea ce căuta o manea acolo, de oricine ar fi fost cântată. La fel cum nici o melodie rock nu cred că ar fi primită cu dragoste la un concert de manele. Sigur reacția ar fi asemănătoare. În mod cert, artistul în cauză nu avea cum să refuze invitația, ar fi fost nebun să rateze o așa oportunitate, dar poate și cei de la Coldplay ar fi trebuit să fie mai atenți la astfel de mișcări care pornesc de la un principiu bun și pot ajunge să provoace mici scandaluri.

Ar fi totuși păcat ca acest concert, chiar reușit și atât de bine pus la punct, chiar memorabil ca show, să fie reținut doar prin această controversă. Una peste alta, faptul că trupa aceasta a venit la noi și ne cântă de două ori este un mare câștig. Că ne place sau nu Coldplay, că e sau nu e rock, că Chris Martin e sincer sau doar profită de tot felul de mișcări sociale, că a fost sau nu scump biletul, că sunt alte trupe mai bune sau nu, că e sau nu kitsch ceea ce fac ei pe scenă sunt alte subiecte, iar poziționarea de o parte sau de alta ține de fiecare. Eu am apreciat mai mereu ce au făcut, am ascultat constant ceea ce au scos, dar preferințele mele se îndreaptă înspre primele albume, dedicație către Parachutes și A Rush Of Blood To The Head, de pe care așteptam să aud piese live și am auzit tot ce mi-am dorit. Restul muzicii lor mi s-a părut mult prea comercială și chiar dacă pot să dansez pe piesele lor mai noi, nu mai cred că au aceeași profunzime. Dar totuși este una dintre marile trupe ale lumii și evident că m-am bucurat să fiu acolo, mai ales că întreaga experiență este una care merită, e bine pusă la punct, cu toate acele elemente de care am zis, cu flăcări pe scenă, cu artificii la final, cu zeci de mii de lumințe, cu toate celelalte surprize de care am mai pomenit. Așadar, eu am plecat de la Coldplay cu mai mult decât o controversă și sunt destul de sigur că nu sunt singurul și probabil la fel va fi și al doilea concert.



Setlist Coldplay:

Light Through the Veins (Jon Hopkins song) (sustainability video intro) Song played from tape
Flying Theme (John Williams song) (from "E.T.") - Song played from tape

Act. I. Planets
Music of the Spheres - Song played from tape
  1. Higher Power
  2. Adventure of a Lifetime
  3. Paradise (extended intro and outro)
  4. The Scientist (with excerpts of Oceans in intro, and backwards outro)

Act. II. Moons
  1. Viva la Vida (on B-Stage)
  2. Hymn for the Weekend (on B-Stage)
  3. Lost? (on B-Stage - tour debut - the first time since 2009 - with a fan)
  4. Pai naa (Babasha cover) (with Babasha) (on B-Stage)
  5. Yellow

Act. III. Stars People of the Pride
  1. Clocks
  2. Charlie Brown (not on printed setlist)
  3. Politik (not on printed setlist)
  4. Infinity Sign (shortened - with excerpts of "Music of the Spheres II" and "Every Teardrop Is a Waterfall")
  5. Something Just Like This (The Chainsmokers cover) (shortened & pre-recorded vocals with Chris performing in sign language)
  6. Midnight (remix - contains elements of Lone's "Blue Moon Tree" - on B-Stage)
  7. My Universe
  8. A Sky Full of Stars (restarted, asks audience to put phones away for this song)

Act. IV. Home
  1. Sunrise (with Louis Armstrong's spoken intro speech to "What a Wonderful World")
  2. Sparks (on C-Stage)
  3. The Jumbotron Song (on C-Stage)
  4. Fix You
  5. Biutyful
A Wave - Song played from tape

Vezi galeria foto a evenimentului la