Anul acesta avem death clasic/old-school, blackened death, goregrind, slam, brutal death metal. Din acest punct de vedere este o ediție la care nu prea ai cum să te plictisești și ai ocazia să vezi pentru prima dată în România trupa portugheză Analepsy, foarte ascultată de către deatherii români, mai ales fiindcă la voce este de câțiva ani Călin Paraschiv, vocal cunoscut și apreciat (Clitgore, Necrovile, Pestilence sunt doar câteva trupe în care și-a arătat talentul). S-au strâns câteva sute de oameni, au fost multe de cumpărat la standurile de merchandise, trupele au venit cu multe modele de tricouri mai ales, dar și altele, precum patch-uri, insigne, afișe. Cei de la Guineapig au avut niște guinea de pluș, de exemplu, pe care cu greu m-am abținut să nu cumpăr și eu unul. Nu au fost incidente, oamenii au făcut moshpit-uri și chiar crowd surfing fără să se rănească unii pe alții în clubul Quantic a fost cald și bine, o atmosferă numai bună pentru câteva ore bune de metal mort.
Festivalul a început la ora stabilită cu trupa Spineless Fuckers, care a fost urmată de Mincing Fury și Cadavrul. Din păcate pentru mine, am pierdut cele trei trupe de început, așa că nu am ce spune despre ele, dar mi-am întrebat prietenii prezenți și toți s-au declarat satisfăcuți și spun că au sunat bine și au făcut show. Au avut parte de niște grindcore neserios, de death metal de la Lidl (fiindcă membrii erau îmbrăcați în haine Lidl) și nște death metal brutal.Eu am ajuns chiar când Cadavrul cobora de pe scenă, așa că mi-am luat ceva de udat gâtul și m-am pregătit pentru Skaphos, o trupă pe care am mai ascultat-o și care cel puțin pe albumele de studio mi-a plăcut. Nu cred că i-am văzut vreodată live, dar trupa nu e prima dată la noi. Ar mai fi trebuit să ajungă și anul trecut la festival, dar din nefericire nu a mai putut, așadar am avut acum ocazia să-i vedem pe francezi. Deja se strânseseră ceva oameni și atmosfera era pe cale să se încingă și mai tare. Am remarcat și mi-au plăcut suporturile pentru microfon, făcute din metal și cu diferite forme ciudate, dar sound-ul și prezența scenică a fost mai aproape de black. Inclusiv ei au urcat cu face paint pe față. Sunetul a fost bun, oamenii au cântat cât de bine au știut.
A urmat trupa englezească De Profundis. Ceva mai agresivi, mai aproape de thrash pe alcouri decât de death, foarte tehnici, cu solo-uri bine executate și cu un sunet bine reglat, băieții au făcut înă de la început o impresie bună. Băieții au revenit la noi după 14 ani, cu piese noi, dar neuitând să ne încânte și cu piesele vechi, foarte gustate de către fani. Atunci au fost împreună cu Rotting Christ, acum îi vedem în cadrul acestui inimos festival. Trupa își promovează acum albumul lansat cu trei ani în urmă, The Corruption of Virtue, așadar am avut ocazia să ascultăm live mai multe piese de pe acesta, care s-a găsit de cumpărat în format fizic. Au fost momente multe care mi-au plăcut la acest concert, de exemplu piesa Weaponised Rape, dar pe alocuri s-a auzit puțin defazat, fără însă a fi cu adevărat o mare problemă.
Guineapig a fost trupa care m-a impresionat și mi-a pus trupul în mișcare cel mai mult în seara de sâmbătă. Odată cu venirea primăverii, altfel intră niște grindcore, așa că italienii au cântat o grămadă de piese scurte și agresive, iar între acestea au și comunicat cu cei prezenți, mai ales cu conaționalii lor pe care i-au înjurat cu tandrețe și prietenie. Trupa a pus bine de tot lumea în mișcare, cu niste moshpit-uri făcute mai ales de către cei tineri. Nu sunt un mare ascultător de grindcore, nu îmi pun acasă de plăcere decât foarte rar, dar la astfel de concerte este altceva, ești într-un anumit context și altfel înțelegi (nu că ar fi ceva prea profund de înțeles). Guineapig a fost cu siguranță cea mai activă și mai caterincă trupă a serii.
Cei de laSquash Bowels au nimerit destul de rău, fiindcă era greu să ridice mai sus nivelul. Din punctul meu de vedere nici nu au făcut-o, iar trupa nu m-a prins prea mult la început și de abia pe la jumătatea concertului am reușit să intru în filmul lor. Trupa de gore grind poloneză a avut însă fanii ei, mulți au intrat și au fost prezenți activ în fața scenei. Trupa are mulți ani în spate, nenumărate concerte date, fiecare membru știe foarte bine ce are de făcut și se vede că este o trupă închegată și obișnuită cu astfel de mici festivaluri unde par că se simt ca acasă. de altfel, au și zis că sunt bucuroși că există seri ca aceasta în care să cânte trupe de genul și lumea să se simtă bine. Piesele scurte și brutale au sunat ca niște ciocane și au lovit cu putere.
Analepsy din Portugalia, cu Călin Paraschiv la voce, a fost penultima trupă a serii și, recunosc, cea pe care o așteptam cel mai mult, fiind și formația pe care am ascultat-o cel mai atent și mai activ. Cele două albume ale portughezilor, Atrocities from Beyond (2017) și Quiescence (2022) s-a aflat multă vreme în playlist-ul meu și chiar așteptam cu interes să văd trupa live. Încă de la primele acorduri mi-am dat seama că va fi ceea ce trebuie, că vom avea parte de un slam brutal ca la carte, într-un ritm susținut și în crescendo. Cu fiecare piesă, trupa a creat acel zid de sunet pe care îl recunoaștem de pe album, chitarele și tobele convergând într-un tot care a reverbrat înspre public în ritmuri agresive, dar totuși melodioase. Vocea lui Călin Paraschiv a adus un plus masiv trupei, chiar se potrivște perfect cu melodiile, inclusiv cu cele vechi, și a închegat bine trupa. A fost un concert bine gustat de către public, unu dintre preferatele mele din ultima vreme dintre cele death metal.
Setlist Analepsy :
- Locus of Dawning
- The Vermin Devourer
- Fractured Continuum
- Stretched and Devoured
- Witnesses of Extinction
- Apocalyptic Premonition
- Spasmodic Dissonance
- Genetic Mutations
- Atrocity Deeds
- Viral Disease
Fleshcrawl a terminat cu brutalitate controlaltă seara. Într-un stil diferit de trupa precedentă, cu un old school death metal. Trupa este formată în 1991 și se simte acel sound nouăzecist, atât în riff-uri, cât și în voce sau în refrenuri, în măsura în care putem vorbi de un refren în acest gen. Chiar dacă sunt germani, sunetul lor este aproape de cel suedez și se pare că a fost de-a lungul anilor o rețetă de succes, trupa producând constant albume de calitate, gustate de către ascultători. Odată urcați pe scenă, cei de la Fleshcrawl au dat drumul unui asalt dezlănțuit de metal extrem care a fost strălucitor în frumusețea sa agresivă. Lumea era deja la cote maxime de excitație și nu a stat deloc locului. Oboseala și epuizarea au dispărut pentru câteva zeci de minute, atunci cât au cântat germanii. Înțeleg de ce trupa a fost cap de afiș, piesele sunt bine construite, sună excelent pe scenă și are o prezență scenică impunătoare, cu un vocal activ, care a ținut publicul în priză tot timpul. Una peste alta a fost un concert excelent și întreaga seară a fost una de ținut minte.
Fleshcrawl setlist :
- Phrenetic Tendencies
- Perpetual Dawn
- Purulent Bowel Errosion
- Lost in a Grave
- Never to Die Again
- Festering Flesh?
- After Obliteration
- From the Dead to the Living
- Subordinated
- Center of Hate
- Inevitable End