Așa cum fiecare album Celelalte Cuvinte ne-a arătat câte o altă față a trupei, așa o face și concertul acustic intitulat Trup și suflet, care ne-a oferit o reinterpretare a mai multor piese din bogata lor discografie. Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, gazda spectacolului, are o însemnătate specială, fiind locul în care "Cuvintele" și-au început aventura muzicală cu peste 30 de ani în urmă. Sala austeră a oferit un cadru intim și călduros, lipsa unui decor punându-i pe cei patru muzicieni în prim plan. Publicul, ca deobicei, a fost rezervat la început, oferind aplauze generoase între piese, pentru ca la final să cânte la unison piesele clasice ale trupei.
Setlistul de aproximativ două ore a cuprins piese din toată discografia lor, unele dintre ele având nevoie de schimbări substanțiale pentru a se încadra în formatul acustic al concertului, revelând astfel noi detalii și dând ocazia publicului să le trăiască în alt fel de cum erau obișnuiți. Noile aranjamente mi s-a părut că îl pun mai mult în valoare pe Tiberiu Pop, pianul său asigurând coloana vertebrală a compozițiilor. La piese precum Cel din răsărit sau Fântâna suspinelor, melodia a conturat povestea spusă de versuri. Personal, cel mai mult mi-au plăcut piesele de pe Stem, care mi s-a părut că au o compoziție mai bogată decât celelalte. Piesa instrumentală ce dă titlul albumului a dat șansa celor patru să se exprime atât individual cât și împreună. Rezultatul a fost mai mult decât savuros.
Călin Pop a preferat să nu stea prea mult pe scaun și a arătat că și chitara acustică poate să energizeze atmosfera la fel de mult ca cea electrică, ba chiar că se pricepe să cânte și la fluier. La finalul piesei Între Vise, a reluat riff-ul principal și l-a cântat mărind treptat tempo-ul, susținut de bătăile din palme ale publicului. Spre finalul concertului, a cedat microfonul, căci toată sala a început să cânte versurile pieselor Dacă vrei, apoi Iarba prin păr și Un sfârșit e un început la bis.
Prin setlist s-a strecurat chiar și o piesă nouă. Per total, concertul a demonstrat că Celelalte Cuvinte e cam singura trupă înființată înainte de '90, care încă mai e activă, care încearcă și reușește să nu rămână încadrată în anii apuși. Pe scenă s-a văzut bucuria de a cânta, plăcerea de a crea ceva nou, chiar de e vorba de reinterpretarea unora din propriile piese, precum și măiestria în mânuirea instrumentelor. Trupa a anunțat că dorește să scoată un DVD cu filmarea spectacolului.