Mi s-a părut foarte interesantă ideea acestui mini-turneu cu cele trei trupe ce au deja o vechime respectabilă în muzica românească: Implant pentru Refuz, Coma și Altar. Așa că nu puteam să ratez concertul din Timișoara, găzduit de club Daos.
M-am simțit cumva întors pe la începutul anilor 2000, cam pe când am început să-mi dedic atenția muzicii rock și metal. Țin minte că tocmai ieșisem de la ceva eveniment școlar, iar în centru, taman în fața Operei era amplasată scena StudentFest, de pe care răsuna Coma. Foarte probabil să fi fost chiar primul lor concert din Timișoara. Nu după mult timp, în cadrul Festivalului Saltimbancilor, i-am prins rupând scena în două și pe Implant pentru Refuz. (Cred că reveniseră și Coma la același festival) Și, în fine, pe la mijlocul deceniului trecut i-am cunoscut și pe Altar, când au renăscut prin festivalurile de protest care erau atunci la mare putere: FânFest, Stufstock, pentru ca acum să le reîntâlnesc pe toate trei în cadrul aceluiași concert.
N-am fost niciodată mare fan al primelor două, le-am ascultat în trecere, le-am prins în concerte, mi-au plăcut, dar nu m-au prins. În orice caz, în seara aceasta m-am dus cu mare plăcere și am plecat extrem de satisfăcut. În deschidere au cântat Era Ticăloșilor, o altă trupă de veterani timișoreni, dar cu mai puțin succes decât celelalte trei. Au încins bine atmosfera, în timp ce Daos se umplea.
Implant pentru Refuz s-au schimbat mult în cei peste 15 ani de activitate. E o cu totul altă componență, a rămas doar Vita la voce, au un stil mai șlefuit, dar parcă tot același caracter ce îi identifică. Au început cu piese mai noi, dintre care două în premieră, dar au terminat în forță cu piese clasice, precum Rezist sau Sidef.
Fiecare trupă a cântat în jur de vreo oră și câte o piesă la bis. Coma au început și ei mai moale, lăsând piesele de rezistență spre final, când au reușit să facă publicul să stea jos și apoi să sară. Au fost primiți cu mai mult entuziasm, unul din motive fiind, probabil, și faptul că ajung mai rar prin Timișoara.
De-abia la final am înțeles de ce turneul se cheamă Adrenaline Tour, pentru că porția de adrenalină ne-a fost oferită de Altar. Aceștia nu s-au menajat și au început direct în forță. N-au cântat decât două piese de pe cel mai recent album, Mantra, în rest majoritatea setlist-ului a fost de pe albumul de referință, Atitudine, plus o surpriză pentru fanii mai vechi: Mum. Deși publicul s-a mai redus, cei ce au rămas au fost complet cuprinși de energie și au urlat în cor pe piese ca Necenzurat, Protest sau Născut învingător.
Astfel s-a încheiat o noapte deosebită, cu prestații de nota 10, un sunet excelent și un public călduros și plin de energie de la început până la sfârșit. Cred că toată lumea a plecat mulțumită și că evenimentul a fost o reușită. Dar, revenind la ce spuneam în introducere, sper că nu trebuie să treacă 10 ani până să asistăm la un turneu similar cu, de exemplu, The :Egocentrics, Nomega, Methadone Skies, sau că The Almighty Three vor cânta și pe undeva mai la vest de București.