Cronici / Galerii foto / Interviuri

RoadkillSoda - Mephobia

Autor: Andrei Vajna II, 19 Decembrie 2017

Aflați la al cincilea material discografic, RoadkillSoda și-au consacrat stilul ce combină nostalgia anilor `70 a genului desert rock, cu atitudinea grunge. Mephobia, cel mai recent album de studio solidifică sunetul trupei și marchează borna maturității în exprimare.

RoadkillSoda - Mephobia (coperta album)Cele 11 piese sunt marcate de groove-ul dialogului dintre chitară și tobe, dar în special de riff-urile ademenitoare și solo-urile șerpuitoare marca Mihnea Ferezan. De departe, acesta este punctul forte al albumului, dând culoare și visare unor piese ce ar fi fost foarte monotone altfel.

Producția redă foarte bine acel sunet de garaj - cu tobe „sparte”, cu un ușor distors asigurat de bas - fără a sacrifica din calitate. Chitara în schimb sună clar, Mihnea contribuind și cu elemente de blues, psihedelic, chiar un pic de funk.

Ca tempo, piesele nu variază prea mult, rămânând în zona mediană. Deși ar putea fi monoton din această cauză, albumul se rezumă la un clasic 53 de minute, putând astfel să fie ascultat atât cap-coadă, cât și selectiv. Clar, se pretează pentru acele momente când ai nevoie de un impuls energetic, nu de moment, ci pe o durată mai lungă, precum un drum cu mașina.

Piesa ce sparge monotonia este „Dip”, care se lungește la aproape 9 minute, fără să plictisească, ci dimpotrivă, să farmece prin construcția melodică și prin floricelele sonore ale chitării. În rest avem parte de piese de dat ușor din cap sau din picior, și câteva refrene ce rămân mai bine în minte: „Order”, „Backhander” sau „Casualty”, dar se poate ca pentru un alt ascultător lista să fie alta.

Punctul slab al albumului mi se pare vocea. Chiar de te mai obișnuiești cu răgușeala groasă, lipsa varietății trage în jos melodiile per total. Nu ajută nici faptul că, datorită similitudinii, inevitabil survine și comparația cu vocalii marilor trupe de grunge. Nu deranjează pe toate piesele, uneori se potrivește la fix (pe „Bipolar” de exemplu), dar „Casualty” mi se pare că ar fi sunat mult mai bine cu o voce ceva mai bogată. Și, cu riscul de a mă repeta obsesiv, e ciudat când chitara „spune” mai multe ca vocea. Asta deși versurile par să chiar aibă ceva de spus.

Una peste alta, „Mephobia” e un album ce sună bine, recomandat pentru fanii genului și ai trupei, dar care are de oferit ceva și ascultătorilor întâmplători. Poate pentru aceștia din urmă să nu prindă din prima, ci să fie nevoie de câteva audiții de acomodare.
RoadkillSoda (trupa)


Calendar evenimente

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.