Cronici / Galerii foto / Interviuri

OST Fest -15 Iunie, Romexpo-Ziua 1

Autori: Sisanu, Ion-Valentin Ceausescu, 17 Iunie 2012

După ce luni întregi s-a făcut publicitate masivă, a venit în sfârșit ziua în care începe unul dintre festivalurile verii în România - OST Fest. Dacă în anii precedenți festivalul a fost în mijlocul naturii la Busteni si la Rasnov, organizatorii au făcut un pas înainte și s-au mutat în capitală. Și nu au venit cu mâna goală ci cu trei zile încărcate de trupe, una mai bună decât alta: Dimmu Borgir, Motley Crue, Europe, Manowar, Megadeth, Motorhead fiind capetele de afiș plus multe alte trupe atât românești cât și în afară. Pe lângă scena principală este și o scenă secundară, mai mică, dar energică și cu trupe dedicate care sunt pe cale de afirmare. Așadar două scene, showurile încep la ora 15.00 după amiază și se termină târziu în noapte, înspre ora 3, pentru cei mai pasionați și energici dintre rockeri.

1-OST_Fest_-15_Iunie_Romexpo-Zi_dQCrzbpiQc.jpgAm ajuns la Romexpo pe la ora 14.30, zi caniculară, mi-am ridicat acreditarea și m-am îndreptat spre intrare unde erau probleme, pentru că nu veniseră încă brățările de acces. Așa că am stat vreo 40 de minute până când ne-au dat drumul. La ora aceea încă nu se strânseseră prea mulți oameni, dar era de așteptat, fiindcă majoritatea vor să vadă doar capetele de afiș. Cu reporterii și fotografii au fost ceva probleme fiindcă inițial organizatorii nu ne-au lăsat decât în Zona Gazonului și era aproape imposibil pentru fotografi să facă fotografii de calitate și pentru noi, jurnaliști destul de greu să vedem ce se întâmplă pe scenă. Așadar prima jumătate a zilei nu a fost cea mai bună, însă apoi ne-am revoltat și am vorbit cu organizatorii care într-un final ne-au dat all access și lucrurile s-au schimbat.

Prima zi a început pe la ora 15.30 cu trupa Armies of Enlil, o trupă tânără de tehnic death metal/deathcore din Craiova. Se strânseseră câțiva oameni mai ales în fire și în golden circle și showul a început. Trupa prestează foarte bine, plini de energie, un metal modern pe gustul celor mai tineri.  Au cântat vreo 25 de minute și din setlistul lor nu au lipsit piesele Visions,  The One You Left Behind sau Remembrance.

După un change over scurt (asta mi-a plăcut mult la OST, nu a durat foarte mult change overul, nici măcar când a fost vorba de headlineri, ceea ce demonstrează că s-au organizat destul de bine) au intrat pe scenă Psychogod, una din trupele românești tinere care îmi plac cel mai mult. Cu o vocalistă foarte dură și cu o voce puternică, trupa prestează un melodic death metal în stilul Arch Enemy sau The Agonist care mie mi-a plăcut foarte mult și am văzut mulți oameni cu tricoruri cu trupa, ceea ce demonstrează că au fani dedicați. Momentul cel mai energic a fost când a început piesa We are not, cea mai cunoscută și printre cele mai bune piese ale trupei. Un show bun, păcat că încă nu se strânseseră foarte mulți oameni.

White Walls, tânăra speranță a scenei românești a începu să cânte când soarele ardea cel mai tare însă asta nu înseamnă că showul lor nu a fost mai puțin înflăcărat. Oamenii sunt extrem de talentați și piesele lor sunt complexe și foarte catchy. Pasajele clean combinate cu părțile mai dure fac piesele lor foarte atrăgătoare. Patience este piesa pe care eu o asteptam si care din punctul meu de vedere este o piesă care ar putea deveni internațională fără probleme. Băieții din Constanța au șansa să facă treabă bună. Un show... arzător!

Cu White Walls s-au terminat trupele autohtone și au intrat pe scenă în jurul orei 17.30 Exodus, una dintre trupele de bază ale mișcării thrash metal și care nu de puțini e considerată mai bună chiar decât cele din Big Four. Din păcate nu i-am putut vedea de aprope, fiind la Gazon, dar energia transmisă a fost devastatoare. Oamenii rup scena în două. Foarte ciudat este că Gary Holt nu a fost prezent, probabil că nu a terminat turneul cu Slayer, însă înlocuitorul lui și-a făcut bine treaba. Au cântat în principiu piesele vechi, Bounded By Blood fiind foarte gustată de public. S-a lăsat cu wall of death, moshpit și multă distracție. Ar merita să văd un show cu ei ca headlineri, sunt foarte buni. Din setlist au mai făcut parte piesele And Then There Were None, A Lesson in Violence sau Blacklist.

Mulți dintre cei prezenți au venit să vadă în special următoarea trupă, Overkill, așa cum am aflat vorbind cu diferiți oameni prezenți la OST. Cu 28 de ani în spate, thrasherii de la Overkill sunt la fel de pasionați, de răi și de talentați ca la început. Showul a început cu Come and get it, apoi a constinau cu Bring me the night și publicul s-a lăsat prins în mrejele metalului rapid cântat de trupă. Bobby "Blitz" Ellsworth ne-a încântat cu mișcările lui aproape teatrale cu care a obișnuit fanii încă de la începutul carierei și chiar dacă are o vârstă (chiar el zicea că "we are old but still we can crack your head") nu a lăsat să se vadă asta. Îmi aduce puțin aminte de Mick Jagger, căruia îi place să se învârtă și să se miște în continuu în timpul showurilor. Au continuat cu Electric Rattlesnake, Hello From the Gutter, Ironbound, Oldschool și au încheiat apoteotic cu Fuck You, piesa care mobilizează hoardele de metaliști la orice show Overkill și Bobby nu s-a lăsat până când toată suflarea prezentă nu și-a ridicat degetul mijlociu și a strigat împreună cu el Fuck You!! Au promis că vor reveni în România și sper că așa va fi.

După Overkill a urcat pe scenă în jurul orei 20.15 una dintre cele mai gustate trupe de publicul din toată lumea. Înjurată sau adorată, cu fani dedicați mai ales printre puști, Dimmu Borgir nu este ignorată. Fie că îți place, fie că nu, în viața ta de metalist cu siguranță te-ai întâlnit cu piesele sau videoclipurile lor, așadar un concert cu ei oricum este ceva ce merită văzut. Din păcate era încă lumină când au urcat ei pe scenă, machiați, îmbrăcați în stilul caracteristic, cu un Silenoz ras în cap ( la asta nu mă așteptam, a fost chiar o surpriză) și cu un keyboardist nou. Asta spulberă puțin din efect, lumina nu prea se regăsește în piesele lor. O altă problemă a fost faptul că sunetul a fost dat prea încet, ceea ce nu se face și chitările nu se auzaeu mai deloc. Nu știu cine a hătărât acest lucru, dar proastă inspirație a avut. Și parcă nici spectacolul scenic nu a fost așa bine organizat. Fără artificii, foc, nici măcar fumul nu a fost cine știe ce. Un show Dimmu Borgir fără partea teatrală nu e complet. Și s-a simțit grav și lipsa lui ICS Vortex mai ales pe piesa The Serpentine Offering. Nu sunt dezamăgit deloc de prestația lor, dar toate aceste mici detalii, în principiu sonorizarea defectuoasă, au ciobit din corpusul showului. Dar îi așteptam încă de la 16 ani, când încă inocent în ale metalului extrem, m-a lovit piesa lor In Death`s Embrace pe care în sfârșit am putut să o aud cântată chiar de ei. Și faptul că am avut acces la Fire Circle a fost un mare plus. Păcat că nu au fost ei capul de afiș și au cântat doar o oră, însă din playlist au făcut parte toate piesle care îmi plac: Mourning Palace cu care au și început, The Serpentine Offering, In Death`s Embrace, Spellbound (By the Devil), Kings of the Carnival Creation, Dimmu Borgir, Ritualist, Gateways, Puritania și bineînțeles Progenies of the Great Apocalypse (great, great!!! cum ne-asigurat Shagrath). Eu sunt fericit că i-am văzut, chiar dacă nu toate detaliile au fost bine puse la punct și chiar dacă nu mai sunt fanul care eram la 16-17 ani aș fi ipocrit să nu spun că mi-a plăcut foarte mult și m-am simțit transportat în timp, am cântat laolaltă cu ei, am dat din cap, am sărit laolaltă cu toți ceilalți și aștept următorul show, pe care trupa l-a promis.






Motley Crue - The saints of Los Angeles la Bucuresti - cronica lui Lenore

Asteptam cu mare nerabdare reintalnirea cu Motley Crue si mai ales, prima data cand aveam sa le vad si show-ul complet.

Vince Neil, Nikki Sixx, Tommy Lee si Mick Mars au aratat la Bucuresti ca sunt intr-o forma de zile mari si desi canta de peste 30 de ani, si-au pastrat nebunia si vigoarea de altadata. Au trecut prin multe (le-am citit cartile si sincer, ma intreb cum naiba de sunt inca in viata), dar muzica lor i-a dus mai departe astfel ca in anul 2012, ne-am trezit cu ei la Bucuresti.

Si-au facut intrarea exploziva in ritmurile piesei "Wild Side", insotiti de dansatoare. Prima impresie: trenuletul lui Tommy este urias, microfonul este cu sclipici, bassul rosu tot cu sclipici, baietii machiati si tatuati alearga pe toata scena, aveam sa participam la un glam metal ride si zburam la clasa business.

Avem parte de hit-uri unul dupa altul, "Live Wire", "Too Fast For Love" si "Saints of Los Angeles" (piesa ce da titlului ultimului album Motley Crue). Vince este comunicativ cu publicul si ne saluta fericit, ne spune sa ii raspundem cu "Fuck Yeah!" si publicul nu uita pana la final aceste cuvinte. E incredibil ca pana in anul 2012, nu au avut ocazia sa cante la Bucuresti. Sunt o trupa iubita de mii de fani si asta se vede, in primele randuri toata lumea canta versurile o data cu trupa.

Urmeaza "Shout At The Devil", "Don't Go Away Mad (Just Go Away)" si "Same Ol' Situation (S.O.S.)", este tot ce au mai bun Motley Crue si este pentru noi!! Ma bucur ca un copil de fiecare dintre piese, sar si cant o data cu ei. Nikki ne spune si el cateva cuvinte si imi dau seama de ce iubesc trupa asta de multi ani: sunt sinceri, deschisi si nebuni si asta se vede in tot ceea ce fac.

Momentul de maxim al show-ului a fost soloul de tobe al lui Tommy. S-a invartit in fata noastra cu tobele in trenul, a cantat cu capul in jos, a luat si un fan cu el intr-un tur si a fost absolut incredibil. Nu se poate exprima in cuvinte senzatia traita si ritmul indracit al tobelor sale.

"Dr. Feelgood" si "Girls, Girls, Girls" sunt doua piese la care publicul se agita la maxim, surescitat parca dupa doza de adrenalina de mai devreme. Tommy se reintoarce in prim plan la "Home Sweet Home" cand ne povesteste ca s-a plimbat cu Nikki in seara anterioara in centrul vechi si a vazut cum se distreaza romanii. Piesa suna foarte bine, Tommy fiind in spatele clapelor.

"Kickstart My Heart" incheie nebunia, Nikki scuipa "sange" pe public si la final, avem parte toti de o baie cu lichid colorat. Mi-a placut enorm si cumva, n-am simtit nevoia unui bis, am avut Motley Crue cu tot ce au ei mai bun si mi-a mers la suflet acest concert.

A fost un show complex, mult peste asteptarile oricarui fan si in speta, ale mele. Glam Metal-ul iti place sau nu, ca si alte genuri muzicale, poate cu precadere agreeat mai mult de partea feminina. Cu toate acestea show-ul lor ne-a tinut pe toti cu sufletul la gura timp de o ora si jumatate.

Nu mi-a placut ca pe la jumatatea concertului am fost efectiv asaltati de fanii din Golden Circle si Gazon, dupa ce s-au scos toate portile. Spatiul devenise extrem de aglomerat, dar nu asta este neaparat problema principala. Este vorba de principiul conform caruia cel care plateste mai mult pe bilet ar trebui sa beneficieze de o vedere mai buna spre scena. In momentul in care dai drumul la porti ca toata lumea sa fie o masa mare si compacta, iti asumi ca cei care au platit bilet mai in fata or sa fie nemultumiti si frustrati. Stiu ca la inceput nu era deloc aglomerat in zona Fire Circle, dar asta nu justifica faptul ca trebuie lasat publicul de la o alta categorie mai in fata. Organizatorii au stiut exact cate bilete au vandut, se putea pune gardul astfel incat sa nu fie o zona mare si goala in fata scenei. Sa spunem insa, ca la acest festival, cat si la alte evenimente din Romania, ar trebui ca organizatorii sa ia lectii de la organizatorii de evenimente din alte tari.

Acestea fiind spuse, pentru mine a fost un vis implinit sa ii vad pe Motley Crue cu toata desfasurarea de forte, un adevarat regal glam metal pentru fanii genului si nu numai. 

Setlist Motley Crue:

1. Wild Side
2. Live Wire
3. Too Fast for Love
4. Saints of Los Angeles
5.  Shout at the Devil
6. Don't Go Away Mad (Just Go Away)
7. Same Ol' Situation (S.O.S.)
8. Looks That Kill
9. Piece of Your Action
10. Primal Scream
11. Smokin' in the Boys' Room (Brownsville Station cover)
12.  Drum Solo
13. Dr. Feelgood
14. Girls, Girls, Girls
15. Home Sweet Home
16. Kickstart My Heart


Scena 2

La scurt timp după ce Motley Crue au terminat in stil grande showul lor absolut demențial, în cortul special amenajat au început să cânte Infected Rain, trupă care se face din ce în ce mai simțită în discuțiile de pe forumuri, lucru care nu poate decât să însemne că sunt din ce în ce mai apreciați. Originali din Chișinău, cu o vocalistă care are toate atribuțiile necesare: arată bine și are o voce foarte bună, Infected Rain  au reușit să mobilizeze o parte din cei rămași. Chiar dacă eram prezent încă de la 14.30 și eram rupt de oboseală, stilul lor energic de modern metal/ deathcore m-a prins. Surprinzător sau nu, dar piesele lor sunt extrem de catchy fără a fi însă comerciale în sensul acela rău al termenului. Stilul lor m-a dus cu gândul la trupa Iwrestledabearonce, trupa americană cu o tipă dată dracului la voce. De asemenea cred că nici The Agonist nu le sunt străini celor din trupă. Oricum mie mi-au plăcut foarte mult și de multă vreme așteptam un concert cu ei. Au cântat piese precum At The Bottom Of The Bottle, Voices sau Judgemental Trap și sunt sigur că toată suflarea masculină a apreciat charisma Lenei, care știe să facă atmosferă. Un show foarte bun, păcat că nu au făcut parte din lineupul de pe scena principală. Eu cred că merită.

Finsterfrost sunt o hoardă de folk metal din Germania care cântă foarte fain. Au luat scena cu asalt și au umplut de nemțăreli (cântă în limba lor) Romexpo, sculând în picioare rockerii obosiți după o zi lungă și plină. Au cântat câteva piese destul de lungi, dar foarte ritmate, cu alternanță de de bucăți mai liniștite, dar în principiu sună foarte bine și au un ritm susținut care place urechii și pune trupul în mișcare. A fost un show destul de scurt din păcate, dar plin de energie. Ar merita văzuuți într-un show mai lung.

Seara a continuat cu Thornafire din Chile, în ritm de death metal distrugător. Băieții bagă bine, rupr scena, instrumentalul sună beton și vocea este dură, așa cum bine îi stă uneio trupe de death.  Am recunoscut piesa Deconstrucción, care mi-a plăcut live, mai ales că e cântată în limba lor, ceea ce dă un plus de farmec. Nu prea mai era multă lume, dar era de înțeles. Oboseala ne-a răpus pe toți și mai sunt două zile care așteaptă.

Claymore sunt o trupă de black metal cu influențe simfonice, din Bulgaria. Nu sunt chiar genul meu, dar aseară au sunat destul de bine. Partea de simfonic mi-a placut cel mai mult, este foarte bine gândită. Dar parcă nu se îmbină chiar așa de bine cu restul. Vocea este și ea bună, la fel și instrumen talul, dar ca un tot, nu dau cel mai bun sunet. Omaneii trebuie să își pună la punct orchestrația. Dar live sună bine și sunt fun de ascultat. Păcat că lumea începea să plece. Mai rămăseseră destui în cortul mic și foarte călduros, dar deja oboseala se simțea.

Seara s-a încheiat  tot folk cu Warchant, o trupă tânără românească de folk metal destul de interesantă. Cu cântece în română, susținute de o melodie care aduce puțin cu muzica românească veche, trupa se prezintă bine, cu șanse să facă treabă bună pe viitor. Am reținut de la ei piesa Graiul Oștirii care mi-a plăcut. Păcat că eram prea obosit să mă prind în joc.

Per total, scena doi s-a prezentat bine. Trupe diverse, bune, unele merită revăzute.


Vali C. și Anca Dumitrescu







Vezi galeria foto a evenimentului la

Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.