Cronici / Galerii foto / Interviuri

Fameless - Dreams without a past

Autor: Andrei Vajna II, 30 Decembrie 2017

Când Tiberiu Albu câștiga Vocea României în 2014 mi s-a părut că e un lucru minunat pentru scena rock din România. Nu atât pentru că ar face reclamă genului, cât pentru faptul că nu există trupe din sfera hard & heavy cu o asemenea voce.

Fameless - Dreams without a past (coperta album)Mi-aș fi dorit să-l văd luând locul în vreo trupă de heavy metal, dar varianta cea mai plauzibilă e și cea care s-a înfăptuit, anume să adune câțiva muzicieni într-o trupă nouă. În oricare din cazuri, succesul depindea de abilitatea compozitorilor de a produce melodii pe măsura vocii.

Fameless putea fi doar un „Tiberiu Albu band” cu piese șablon care să îl pună în valoare, dar din fericire nu e vorba doar de atât, mai ales că Tibi nu e tocmai genul showmaker ca să fie lăsat totul pe umerii săi. Astfel, componența trupei este completată de muzicieni talentați și experimentați: Mihai "Angus" Vasile (chitară), Șerban-Ionuț Georgescu (bas) și Andrei Ilie (tobe).

Albumul de debut „Dreams without a past” a apărut la începutul lui 2017 și cea mai apăsătoare impresie pe care mi-a lăsat-o este a unei lucrări intime. Fie că e vorba de energie, fie de melancolie, vocea lui Tibi degajă căldură și un subtil optimism. Nu abundă de forță, ci știe să alunece de la tărie la calm, să puncteze momentele de trecere de la o emoție la alta, astfel atrăgând ascultătorul în intimitatea versurilor și a melodiei. Mi se pare redundant să mai evidențiez dinamica vocii lui Tiberiu. Singura hibă ar fi pronunția în engleză, ușor deranjantă pe alocuri. Dacă nu se poate îmbunătăți, nu cred că ar strica să cânte în română.

Legat de versuri, mă bucur să văd abordarea unor teme diverse, complexe, tratate cu subtilitate, fie că e vorba de dragoste sau de anxietăți sociale.

Muzical, Fameless nu debordează de originalitate, ba dimpotrivă, dar nu cred că asta trebuia să fie una din prioritățile pentru un album de debut. Piesele cu tempo ridicat aduc a Foo Fighters, „Save myself” e Pearl Jam cu Tibi Albu în loc de Eddie Vedder, iar cel mai surprinzător e „The witness” care s-ar potrivi la fix pe un album Grimus. Avem un pic de electronică și disco pe ultima piesă, „Falling in love”, dar și un moment instrumental a la Pink Floyd în cadrul celei mai lungi compoziții, „Stationary Star”.

La o primă impresie ar putea părea un album schizofrenic, care nu știe ce vrea să fie, dar mai degrabă e un argument în plus la ideea că muzicienii nu și-au dorit ceva tipic și că au versatilitatea necesară de a aborda interpretări diverse, unificate prin prisma unui sentiment comun. Producția e de calitate, sună șlefuit, instrumentele colaborează mereu, uneori se joacă unul cu altul, și fiecare are momentul său de a ieși în evidență. Avem cel puțin două hituri - „Hypocrisy” și „The second round”. Refrenul celui din urmă e parcă smuls dintr-o power ballad clasică. Dar și alte piese rămân ușor în minte după doar câteva ascultări.

Cele zece compoziții adună puțin peste trei sferturi de oră, dar îmi pare că oferă mult mai mult de atât, tocmai datorită varietății de care menționam. Este un album bogat, intim și onest.

Fameless (poza de grup)



Calendar evenimente

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.