Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica de concert Metalhead Meeting 2016 - Ziua 2

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 6 Iunie 2016

A doua zi de festival nu ne-a mai amenințat ploaia. Prețul la bere a fost la fel de ridicat, dar măcar sunetul a fost mult mai bun. Chiar m-aș fi enervat dacă și în a doua zi ar s-ar fi auzit prost la Last Hope, Rotting Christ sau Eluvitie. Din fericire a fost mult mai bine. Pe la orele amiezii, atunci când am ajuns la Arenele Romane, se strânsese ceva mai multă lume decât era în prima zi la aceeași oră, semn că e week-end și populația metalistă nu e la muncă sau la școală. Cu toate acestea, tot înspre seară s-a adunat cu adevărat populația. Am intrat pe poartă tocmai când termina de cântat prima trupă, Mechanical God Creation și am prins doar câteva acorduri, din păcate.

Au urmat cei de la Eufobia, o trupă de Death'n'Roll din Sofia, Bulgaria. Trupa chiar cântă o combinație de death metal cu rock și combinația nu e deloc nepotrivită. Nu au inventat ei acest gen mixt, însă îl practică într-o formă cât se poate de plăcută. Prestația lor a fost bună, publicul i-a primit cum se cuvine. Cred că băieții au un viitor promițător în underground și i-aș revedea cu drag oricând.

Pe Akral Necrosis îmi doream de mult să îi revăd. E una din cele mai mișto trupe din undergroundul românesc, o trupă care a crescut constant de-a lungul anilor și care se încăpățânează, în sensul bun al termenului, să facă lucrurile așa cum vor ei: raw&powerfull. Băieții sunt tineri, au poftă de cântat, energie debordantă și chiar cred că au muncit mult să ajungă aici. Black metalul nu mai este un gen atât de popular și s-a cam făcut tot ce se putea face în materie de show și în materie de combinații cu alte genuri, însă se pare că Akral Necrosis și-au găsit nișa și publicul. În plus, live sună chiar foarte bine, de la tobe, la chitare, de la bass la voce. Și au avut parte și de un public pe măsură. Au cântat multe piese de pe următorul album, probabil pentru a-l promova dinainte.  Setlist Akral Nekrosis: 1. King in Yellow; 2. Hounds of Plague; 3 Saturnian Gallows; 4 Exhortatio Ad Bellum; 5. Pandemic Dominion; 6. Underlight

A urmat o trupă diferită ca stil, Aevum, din Italia. Trupa cândtă un sypmhonic metal foarte teatral, cu două voci, o soprană și un vocal care făcea treceri de la clean la growl. Muzica lor este bazată foarte mult pe clape și pe efecte, cu lungi interludii și cu solo-uri de chitară. Totuși, dacă la început m-am entuziasmat și am ciulit urechile, foarte repede au început să mă plictisească. Muzica lor este monotonă și repetitivă, în ciuda sau tocmai datorită multelor efecte. Trebuie să recunosc că vocea sopranei Lucille Nightshade este chiar foarte bună, puternică și exersată, însă nu salvează muzica plictisitoare pe care o cântă. Totuși, Aevum a fost o trupă chiar fain de urmărit pe scenă.

Din nou s-a făcut o trecere foarte radicală. După Aevum au urcat pe scenă veteranii trupei hardcore Last Hope din Bulgaria și a început de fapt distracția. La un concert de hardcore e greu să nu te miști, să nu sari, să nu faci un mosh pit acolo și fanii români ai trupei s-au conformat de minune, au răspuns cu entuziasm la apel. Băieții au o energie pe care o transmit publicului și comunică excelent cu publicul. Nici nu îmi imaginez un concert hardcore care să mă plictisească și să nu mă facă să sar în cap. Dacă Last Hope s-ar urca pe scenă și publicul nu ar lua-o razna, atunci chiar ar trebui să se lase de meserie. Însă nu toată lumea era de acord. M-am amuzat să observ că pe un scaun se afla un tânăr răpus de somn care a dormit tot concertul fără să pară deloc deranjat de muzică sau interesat de ceea ce se întâmplă. Asta e fain la festivaluri, vezi tot felul de lucruri. Să revin. Last Hope chiar își merită renumele și de fiecare dată când îi văd mă umplu de energie și de voie bună.

În contrast cu Last Hope, Rotting Christ nu e o trupă care să te îndemne la mișcare, ci mai degrabă la introspecție, fiind o trupă de atmosferă. Piesele de pe cel mai nou album al lor, Rituals, chiar te transpun într-o stare specială, întunecată, dacă le dai voie. De la album la album s-au schimbat, fără a își pierde amprenta specifică și au devenit mai complecși și mai interesați de zonele oculte și de sunetele apăsătoare. Live, Rotting Christ este o experiență.

Marea tristețe a concertului lor a fost că pe piesa Cine iubește și lasă nu au avut o voce feminină și au apelat la o înregistrare, însă vocea lui Sakis Tolis și genialul instrumental au salvat totuși momentul, care a fost savurat de toată lumea. Setistul lor s-a bazat foarte mult pe piese mai noi, dar s-au întors și întrecut, fără a cânta însă și una din piesele mele preferate de la ei, After the dark I feel. Chiar și așa, concertul lor a fost memorabil.

Rotting Christ au fost și singurii care au avut un mesaj legat de Colectiv și a fost un moment emoționant. M-aș fi așteptat ca și cei de la Eluveitie să spună ceva, ținând cont că ultimul lor concert în România a fost în Colectiv, însă din diferite motive nu au făcut-o.
Din setlist au făcut parte piese precum: Cine iubește și lasă, Apage Satana, Kata ton Demona Eautou, Athanati Este sau Non Serviam.

Cu Eluveitie am crescut. Am mai zis-o și în alte cronici și o repet: pentru mine, Slania a fost și este un reper și unul din albumele pe care probabil le voi asculta cu aceeași plăcere toată viața mea. Bineînțeles, îmi plac foarte mult și celelalte albume ale lor și cred că celebritatea lor este pe deplin justificată. În plus, e una din primele trupe văzute live de mine, într-un concert in 2009 împreună cu Kreator și Caliban și probabil și asta contribuie la felul în care mă raportez la ei. Acum i-am văzut pentru a patra oară și din păcate de oricâte ori i-aș mai vedea de acum înainte nu o să mai fie la fel, fiindcă Anna Murphy, Merlin Sutter și Ivo Henzi vor părăsi trupa, din motive pe care nu le-au discutat. Știrea a circulat în ultimele zile, însă nu am văzut-o, așa că anunțul făcut de Anna Murphy chiar m-a întristat. Nu știu cum o să continue fără ea, mai ales că instrumentul la care cântă, hurdy gurdy, este emblematic pentru trupă și multe piese o au și pe ea la voce sau doar pe ea. O voce e mai ușor de găsit, dar pe cineva care să cânte la hurdy gurdy mai greu. O să urmăresc cu atenție evoluția lor și chiar sper că sound-ul lor nu se va schimba prea mult. Oricum, sunt norocos să îi fi văzut în această formulă pentru ultima dată.

Despre prestația lor nu am ce să zic mai mult decât am zis mereu: creează o super atmosferă, piesele lor sună excelent, din fericire sunetul a fost bun și, ca de fiecare dată, am uitat de tot și toate cât timp au cântat. Pentru că The Exploited și-au anulat participarea, din motive de sănătate ale solistului, atât Rotting Christ cât și Eluveitie au cântat mai mult decât își programaseră inițial și acest lucru nu a putut decât să mă bucure. E adevărat, mi-ar fi plăut mult să văd The Exploited, dar nu toate se întâmplă așa cum vrem. În plus, poate și fiindcă a decis să părăsească trupă, Anna Murphy și-a dorit să aibă scena pentru ea pe câteva piese și a cântat mai mult decât o face de obicei. Am simțit cum crește tristețea publicului în acele momente, fiindcă toți se gândeau că e ultima dată când o vor mai vedea alături de Eluveitie. De aceea, concertul acesta este și cel mai emoționant din toate cele patru pe care l-am văzut până acum.

Din setlist au făcut parte piese precum: King, Thousanfold, Tegernakô, Slanias Song, Kingdom Come Undone, Havoc, The Call Of The Mountains (Swiss German Version) sau Inis Mona.



Cronica de concert Metalhead Meeting 2016 - Ziua 2

Vezi galeria foto a evenimentului la



Te-ar mai putea interesa

Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.