Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica Europe live in O2 ABC Glasgow, 17 februarie 2011

Autor: Lenore, 23 Februarie 2011

A doua seara de concerte petrecuta de mine in Glasgow a fost in compania formatiei suedeze Europe. Pana acum nu am reusit sa ii prind in Romania, desi ne-au vizitat de mai multe ori dar de fiecare data a intervenit ceva sau distanta si-a spus cuvantul. Am spart ghinionul pe 17 februarie 2011 in Marea Britanie la concertul ce a avut loc la O2 ABC din Glasgow.

Pentru Europe a fost primul concert din turneul britanic Balls'n'banners. Sala era de fapt un club ceva mai mare cu o scena foarte misto amenajata si pozitionata astfel incat se vedea foarte bine din orice loc ai fi stat. Eu am estimat ca au fost in jur de 800-1.000 de spectatori la concert. Ca varsta, majoritatea celor din public erau trecuti bine de 35 de ani dar s-au manifestat pe parcursul concertului ca si cum ar fi avut 20.

A existat si un opening act, o trupa englezeasca numita Voodoo Johnson. Nu mi-au spus nimic din nici un punct de vedere asa ca nu o insist prea mult asupra cantarii lor.

Europe au inceput concertul in forta cu piesa ce da titlul ultimului album, "Last look at Eden". Joey a salutat publicul dupa prima piesa si ne-a spus ca sunt bucurosi sa se intoarca in Glasgow. In 2010, isi incheiasera turneul precedent tot in Glasgow. Sunetul a fost excelent pe tot parcursul concertului, cel putin in fata unde am stat eu nu am sesizat nici o problema. Au urmat mai multe piese de pe ultimul album "The beast", "New love in town" presarate cu best of-uri ca "Rock the night" sau "Carrie".

Joey a vorbit foarte mult intre piese, este glumet si s-a vazut ca se simtea excelent pe scena. A fost si un moment special dedicat memoriei chitaristului Gary Moore, cand John Norum a interpretat piesa "The loner". A cantat cu foarte mult feeling si tot publicul a ramas tintuit cu ochii la chitara acestuia.

Un alt moment demn de mentionat este solo-ul de tobe al lui Ian Haugland care in ritm de muzica clasica (da!) a zguduit toata sala.

Dupa "Start from the dark" si "Superstitious" la care am cantat cat m-au tinut plamanii, trupa a plecat in backstage. Publicul a scandat numele lor timp de cateva minute pana ce Europe s-au reintors pe scena.

La bis au cantat o piesa noua (prima data cand au cantat-o vreodata live!!) numita "Doghouse" si au incheiat cu "The final countdown" in uralele publicului. Un concert mult peste asteptarile mele si un start de turneu cum si-ar dori orice trupa.

Europe rocked the night!

Setlist:

1. Last look at Eden
2. The beast
3. Rock the night
4. Scream of anger
5. No stone unturned
6. Carrie
7. The getaway plan
8. Guitar feature - The loner (Gary Moore cover)
9. Seventh sign
10. New love in town
11. Love is not the enemy
12. More than meets the eye
13. Start from the dark
14. Drum solo
15. Superstitious

Encore:
16. Doghouse
17. The final countdown


Calendar evenimente

Evenimente și noutăți de azi

Newsletter

Completează adresa ta de email pentru a putea primi ultimele noutăţi şi oferte prezente pe site.